AI-ul care își scrie singur codul. Anthropic spune că tehnologia ar putea scăpa de sub control

Anthropic, compania care dezvoltă chatbotul Claude, a publicat recent o analiză amplă, citată de Il Post, în care descrie ceea ce consideră a fi unul dintre cele mai importante riscuri ale următorilor ani: apariția unui proces de „auto-îmbunătățire recursivă”, în care o inteligență artificială devine suficient de performantă încât să poată crea și optimiza singură versiunile sale viitoare.

Claude scrie deja cea mai mare parte a codului companiei

Potrivit Anthropic, aproximativ 80% din codul utilizat în prezent de companie este generat de propriul chatbot, Claude. Situația s-a schimbat radical într-un interval foarte scurt: la începutul anului 2025, doar o mică parte din cod era produsă automat, majoritatea sarcinilor fiind realizate de programatori umani.

Claude, model de inteligenta artoficială Anthropic. Sursa foto: X/Claude

Compania afirmă că nu doar cantitatea de cod generat a crescut spectaculos, ci și calitatea acestuia. Dacă la sfârșitul anului trecut codul produs de AI era inferior celui scris de dezvoltatori, astăzi diferențele sunt minime, iar Anthropic estimează că sistemul ar putea depăși performanțele umane chiar în cursul acestui an. În paralel, Claude este folosit și în activități de cercetare. Anthropic susține că a realizat deja proiecte de cercetare conduse aproape integral de agenți AI, care au obținut rezultate mai bune decât echipele umane, chiar dacă au necesitat mai mult timp de procesare.

De la asistent digital la sistem care se dezvoltă singur

Conceptul care îngrijorează cel mai mult compania este cel de „auto-îmbunătățire recursivă”. În acest scenariu, un model AI devine suficient de avansat pentru a proiecta și antrena singur versiuni mai performante ale sale, declanșând un ciclu continuu de progres tehnologic.

Ideea este apropiată de conceptul de „singularitate tehnologică”, discutat de decenii în mediul academic și în industria tehnologică. Teoria presupune că, odată ce o inteligență artificială își poate accelera singură dezvoltarea. Astfel, ritmul progresului ar putea depăși capacitatea oamenilor de a înțelege sau controla sistemele create. Anthropic nu afirmă că acest scenariu este inevitabil, însă consideră că nu mai poate fi tratat ca o simplă ipoteză science-fiction.

Trei scenarii pentru viitorul inteligenței artificiale

Compania descrie trei posibile direcții de evoluție. Primul scenariu presupune încetinirea naturală a progresului tehnologic, din cauza limitărilor hardware sau a dificultăților inerente modelelor actuale de AI. Este însă varianta considerată cea mai puțin probabilă. Al doilea scenariu, văzut drept cel mai realist, prevede apariția unor sisteme extrem de eficiente care vor transforma radical economia. Grupuri mici de oameni ar putea realiza munca unor organizații de zeci de mii de angajați, folosind agenți AI autonomi. În acest caz, oamenii rămân relevanți, dar lucrează într-o colaborare strânsă cu inteligența artificială.

Agent AI Claude, Anthropic. Sursa foto: Youtube

Al treilea scenariu este și cel mai controversat. Potrivit Anthropic, dezvoltarea accelerată a AI ar putea reduce semnificativ rolul economic al oamenilor, într-o lume în care munca umană nu mai este competitivă în raport cu sistemele automate.

De ce nu se va opri cursa AI

Deși cere mai multă prudență, Anthropic recunoaște că un acord global pentru încetinirea dezvoltării inteligenței artificiale este improbabil. Companiile tehnologice se află într-o competiție intensă, iar state precum SUA și China consideră AI o tehnologie strategică pentru securitatea națională. În aceste condiții, orice actor care ar încetini voluntar dezvoltarea riscă să fie depășit de concurență. Paradoxal, Anthropic argumentează că tocmai reputația sa de companie preocupată de siguranță o obligă să continue investițiile și dezvoltarea. În viziunea sa, dacă organizațiile considerate mai prudente ar încetini, avantajul ar putea fi preluat de actori mai puțin preocupați de riscurile asociate inteligenței artificiale.

The post AI-ul care își scrie singur codul. Anthropic spune că tehnologia ar putea scăpa de sub control first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Oțelul Galați anunță transferul fratelui geamăn al unui fost jucător al echipei

Oțelul Galați anunță miercuri că a ajuns la un...

Violențele din Belfast. Apelul lansat de Ambasada României către românii din UK

Ambasada României în Regatul Unit anunță că monitorizează situația...

Gorenje revine ca sponsor al FIFA World Cup 2026™ și își consolidează prezența în ecosistemul sportului globa

Gorenje continuă să își consolideze relația cu fotbalul global...

În cel mai dificil an economic din ultimul deceniu, un brand de lux face afaceri record în centrul Bucureștiului

Afacerile mărcii Louis Vuitton din România nu cunosc criza, scrie...

ULTIMA ORĂ

Ultima oră! Sergiu Crețu și-a depus mandatul de consilier CMC, după ce a fost exclus din PAS pentru acuzații de violență în familie

Sergiu Crețu și-a depus mandatul de consilier municipal în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), obținut pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Informația a fost...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Ultima oră! Sergiu Crețu și-a depus mandatul de consilier CMC, după ce a fost exclus din PAS pentru acuzații de violență în familie

Sergiu Crețu și-a depus mandatul de consilier municipal în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), obținut pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către consultantul în relații publice și comunicare strategică al CMC, Sergiu Bejenari.

Ultima oră! Sergiu Crețu și-a depus mandatul de consilier CMC, după ce a fost exclus din PAS pentru acuzații de violență în familie

Sergiu Crețu și-a depus mandatul de consilier municipal în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), obținut pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către consultantul în relații publice și comunicare strategică al CMC, Sergiu Bejenari.

Oțelul Galați anunță transferul fratelui geamăn al unui fost jucător al echipei

Oțelul Galați anunță miercuri că a ajuns la un acord cu fotbalistul João Paulino Moreira Fernandes, din Capul Verde, care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu clubul. În vârstă de 28 de ani, João Paulino s-a născut la 26 mai 1998 și evoluează în principal pe postul de atacant lateral stânga, însă poate acoperi cu succes și pozițiile de atacant lateral dreapta, mijlocaș ofensiv, în spatele...

Criza pensionarilor din Cuba se adâncește după înăsprirea sancțiunilor SUA. Pensii de doar 7 dolari și lipsuri severe de alimente și medicamente

Potrivit unei analize Reuters, numeroși vârstnici spun că nu își mai pot asigura necesitățile de bază, în condițiile în care pensiile și serviciile publice continuă să se degradeze. Sagrado Armando Garcia, în vârstă de 85 de ani, fost funcționar al Ministerului Securității Sociale din Cuba, afirmă că sistemul care trebuia să îi protejeze pe pensionari nu mai funcționează. După ce s-a prăbușit în locuința sa, familia nu a reușit să...

Răzvan Dumitrescu, primul interviu după plecarea de la Antena 3 CNN. Jurnalistul va fi în direct, astăzi, cu Ionuț Cristache

Cunoscutul jurnalist Răzvan Dumitrescu, care a demisionat de la Antena 3 CNN după 15 ani de colaborare, vine în studioul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” pentru a acorda primul interviu după demisie, live pe Gândul. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. „De 15 ani, realizez emisiunea la Antena 3, au fost ani intenși. Vă mulțumesc pt încrederea pe care mi-ați acordat-o. Aceasta a fost ultima ediție la Subiectiv. A fost ultima...

Violențele din Belfast. Apelul lansat de Ambasada României către românii din UK

Ambasada României în Regatul Unit anunță că monitorizează situația din Irlanda de Nord, unde protestele anti-imigranți au degenerat în violențe în Belfast, și a transmis o serie de recomandări pentru românii aflați în regiune. Noaptea trecută, proteste organizate în mai multe zone din Belfast s-au soldat cu incendieri de locuințe, mașini și mijloace de transport. …The post Violențele din Belfast. Apelul lansat de Ambasada României către românii din UK...

Gorenje revine ca sponsor al FIFA World Cup 2026™ și își consolidează prezența în ecosistemul sportului globa

Gorenje continuă să își consolideze relația cu fotbalul global și revine, pentru a doua oară, în calitate de sponsor al FIFA World Cup 2026. Noua colaborare confirmă prezența constantă a brandului în cadrul competițiilor FIFA și reflectă angajamentul său pe termen lung față de sportul de performanță. Parteneriatul se înscrie în strategia Gorenje de asociere …The post Gorenje revine ca sponsor al FIFA World Cup 2026™ și își consolidează...