Oamenii legii fac percheziții la Ialoveni într-un dosar care vizează un proiect de infrastructură de circa 40 de milioane de lei. Potrivit Centrului Național Anticorupție, sistemul de canalizare pentru care au fost achitate lucrările nu funcționează nici în prezent, iar expertizele au scos la iveală numeroase nereguli în executarea acestora, transmite IPN.
Potrivit anchetatorilor, în dosar sunt vizați administratorul unei companii de construcții, responsabili tehnici, diriginți de șantier și doi reprezentanți ai administrației publice locale, bănuiți de abuz de serviciu în procesul de implementare a proiectului.
Cauza penală are la bază un contract de construcție a unui sistem de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate într-o localitate din raion. Conform materialelor acumulate în cadrul urmăririi penale, în perioada 2013-2024, administratorul companiei contractate ar fi admis intenționat abateri de la documentația tehnică, normele în construcții și prevederile contractuale. În consecință, sistemul de canalizare și epurare nu a fost dat în exploatare nici până în prezent, chiar dacă administrația publică locală a achitat lucrările prevăzute în contract.
Autoritățile locale au solicitat o expertiză tehnică, iar raportul a evidențiat multiple neconformități și încălcări grave ale normelor de construcție. În plus, o mare parte din lucrările executate nu corespundeau proiectului aprobat. Expertiza a mai arătat că pentru remedierea situației și darea în exploatare sunt necesare lucrări suplimentare de demolare și reconstrucție a unor obiective, cu un cost estimat de peste două milioane de lei.
Oamenii legii efectuează percheziții la mai multe adrese pentru acumularea probelor, stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și identificarea tuturor persoanelor implicate.
The post Percheziții ale CNA într-un dosar legat de un proiect de infrastructură de zeci de milioane de lei appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




