O inspectoare de muncă din Constanța, prinsă în flagrant în timp ce lua mită de la patronul unei firme. Pentru ce sumă riscă pușcăria

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Constanța au reținut, marți, o inspectoare de muncă din Constanța, care a fost prinsă în flagrant luând mită.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 iunie 2026, față de inculpata DOBRESCU MIHAELA, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită”, a transmis, miercuri, DNA.

Potrivit sursei citate, în cursul lunii iunie 2026, inculpata Dobrescu Mihaela, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins reprezentantului unei societăți comerciale suma de 20.000 de lei pentru a nu constata încălcări ale prevederilor legislației în domeniul relațiilor de muncă și pentru a nu dispune măsurile sancționatorii adecvate împotriva operatorului economic, în cadrul unui control desfășurat în data de 03 iunie 2026.

Procurorii propun arestarea inspectoarei pentru 30 de zile

„La data de 09 iunie 2026, inculpata Dobrescu Mihaela a primit de la aceeași persoană suma de 20.000 de lei în sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatei i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală”, transmite DNA.

Sursa citată mai arată că la data de 10 iunie 2026, inculpata Dobrescu Mihaela va fi prezentată Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


DNA a demarat audierile în dosarul în care e anchetată Oana Gheorghiu. Interogatoriile îi vizează și pe miniștrii Darău și Miruță

 

 

The post O inspectoare de muncă din Constanța, prinsă în flagrant în timp ce lua mită de la patronul unei firme. Pentru ce sumă riscă pușcăria first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

TPBI, autoritatea care conduce transportul public din București și Ilfov, are un nou șef: George Micu. Anunțul lui Ciucu

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, că a încetat contractul de director general al ADI TPBI al lui Vladimir Ghiţulescu, iar în locul său a...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

TPBI, autoritatea care conduce transportul public din București și Ilfov, are un nou șef: George Micu. Anunțul lui Ciucu

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, că a încetat contractul de director general al ADI TPBI al lui Vladimir Ghiţulescu, iar în locul său a fost numit George Micu, consilier onorific al ministrului Finanţelor.The post TPBI, autoritatea care conduce transportul public din București și Ilfov, are un nou șef: George Micu. Anunțul lui Ciucu first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Baluțel: Judecătorii CC regulează conflictele între forțe politice, motiv pentru care au salarii mari

Judecătorii Curții Constituționale au rolul de a regula conflictele dintre forțele politice, afirmă deputatul PAS Adrian Baluțel. Conform oficialului, acesta este unul dintre motivele pentru care magistrații au salarii și pensii mari. Declarația a fost făcută de parlamentar în studioul Vocea Basarabiei, după ce o cetățeană a telefonat și l-a întrebat despre majorarea plăților pentru președinta Curții Constituționale. „Eu înțeleg că pentru multă lume ăsta nu este un subiect plăcut, dar...

Parlamentul votat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 decembrie 2026

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional, prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 decembrie 2026.The post Parlamentul votat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 decembrie 2026 first appeared on Nexta.ro.

Donald Trump: „Armata Iranului este o harababură totală”

În ultimele comentarii postate pe platforma de socializare Truth Social, președintele Donald Trump a caracterizat armata iraniană ca fiind „o harababură totală”.  Trump a amenințat într-o declarație pentru Fox News că este pe puncul de a ordona noi lovituri asupra Iranului, în cazul în care Teheranul  ezită să „încheie rapid o înțelegere” cu SUA. Trump: Agresorul Orientului Mijlociu este mort Liderul de la Casa Albă a spus cu convingere că Iranul nu...

(video) Băluțel: Agricultorii au primit răspuns pe toate îngrijorările, mulți au apreciat. Este comunicare și este Forța Fermierilor, care efectiv la orice decide să...

Deputatul PAS Adrian Băluțel a comentat anunțul agricultorilor de la Forța Fermierilor, care au avertizat că ar putea ieși la protest cu tractoarele, în fața Guvernului, dacă autoritățile nu le vor lua în calcul solicitările. „Multe din asociațiile de agricultori de fapt au apreciat inițiativele Ministerului Finanțelor pe dimensiunea bugetar-fiscală în raport cu ei. Este comunicarea strânsă între MF, MA, cu asociațiile de producători, asociațiile agricole și este...

Mohammad Abualnadi a semnat un contract cu Corvinul. Fotbalistul participă la Cupa Mondială cu naţionala Iordaniei

Clubul Corvinul Hunedoara a anunţat, miercuri, semnarea unui contract valabil pe două sezoane cu fundaşul central iordanian Mohammad Abualnadi, component al lotului ţării sale pentru Cupa Mondială.The post Mohammad Abualnadi a semnat un contract cu Corvinul. Fotbalistul participă la Cupa Mondială cu naţionala Iordaniei first appeared on Nexta.ro.

Mohammad Abualnadi a semnat un contract cu Corvinul. Fotbalistul participă la Cupa Mondială cu naţionala Iordaniei

Clubul Corvinul Hunedoara a anunţat, miercuri, semnarea unui contract valabil pe două sezoane cu fundaşul central iordanian Mohammad Abualnadi, component al lotului ţării sale pentru Cupa Mondială.The post Mohammad Abualnadi a semnat un contract cu Corvinul. Fotbalistul participă la Cupa Mondială cu naţionala Iordaniei first appeared on Nexta.ro.