Liberalul Mircea Fechet o acuză pe Dianei Șoșoacă de „trădare naţională”: „Între 10 și 20 ani de închisoare. Cu atât se pedepsește în România”

Deputatul Mircea Fechet, şi fost ministru al Mediului, a cerut miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, anchetarea de urgenţă a euparlamentarului Diana Şoşoacă.

Declaraţiile liderului SOS în faţa lui Vladimir Putin, dictatorul de la Kremlin, au fost acelea care l-au determinat pe Fechet să ceară autorităţilor să nu mai întârzie cele 11 dosare în care Şoşoacă este cercetată pentru mai multe acuzaţii.

Liberalul o acuză de „trădare naţională”.

„Am cerut autorităților azi, în Parlament, să nu mai întârzie anchetarea Dianei Șoșoacă și să reacționeze cu maximă seriozitate în raport cu acest episod care sfâșie credibilitatea externă a țării noastre.

Ce a făcut Diana Șoșoacă pe pământ rusesc este un gest care lovește în eforturile noastre diplomatice din ultimii ani, iar pentru asta are de dat explicații în fața legii. România europeană este de partea victimelor, de partea libertății și de partea dreptului internațional.

În fața Kremlinului, Diana Șoșoacă a vorbit în nume personal, iar acum trebuie să dea explicații și pentru TRĂDARE NAȚIONALĂ.”

Fechet mai spune că „Diana Șoșoacă nu a vorbit în numele meu. Și nici în numele românilor”.

„Între 10 și 20 ani de închisoare. Cu atât se pedepsește în România trădarea națională, iar ceea ce a văzut o lume întreagă în Sankt-Petersburg a fost trădare exact cum scrie în Codul nostru Penal.

„Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, inclusiv prin aservire față de o putere sau organizație străină” – Art. 394.

„Românii vor pace cu Rusia. […] Vreau să vă transmit din adâncul inimii poporului român și europenilor, care gândesc și au creier, că vrem să cooperăm cu Rusia, nu suntem dușmani. Sunteți cea mai mare țară din lume și una dintre cele mai mari economii. Vă admirăm pentru forța voastră și admirăm întregul popor rus.” – asta a spus Diana Șoșoacă pe 5 iunie, în Rusia, în fața președintelui Vladimir Putin.

Au făcut înconjurul lumii imaginile în care un europarlamentar român și-a arătat public obediența față de un regim care încearcă să redeseneze harta Europei prin violență și intimidare, regim despre care a vorbit cu admirație.

Putin, pe numele căruia, să nu uităm, Curtea Penală Internațională a emis, acum trei ani, un mandat de arestare pentru crime de război, a primit o reverență largă. Din partea cui? Cine este acest „noi”?

Diana Șoșoacă e acuzată de 11 infracțiuni, printre care și propagandă legionară, fapte pentru care a rămas fără imunitate în Parlamentul European și, NU, NU ar fi trebuit să mai aibă dreptul să vorbească în numele nostru sau al României”, mai scrie Mircea Fechet, pe facebook.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Diana Șosoacă, dialog direct cu Putin la Sankt Petersburg. Ce l-a întrebat șefa SOS și ce mesaj are Putin pentru români

Reacția MAE după ce Șoșoacă l-a elogiat pe Putin la Davosul rusesc: „Prezenţa alături de oficiali ruşi o descalifică”

The post Liberalul Mircea Fechet o acuză pe Dianei Șoșoacă de „trădare naţională”: „Între 10 și 20 ani de închisoare. Cu atât se pedepsește în România” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Tulcea: Jandarmii au îndepărtat un şarpe care a intrat într-o locuinţă şi s-a ascuns în spatele unui dulap

Jandarmii au intervenit, miercuri, pentru îndepărtarea unui şarpe care...

Tulcea: Jandarmii au îndepărtat un şarpe care a intrat într-o locuinţă şi s-a ascuns în spatele unui dulap

Jandarmii au intervenit, miercuri, pentru îndepărtarea unui şarpe care...

Peste 600 de camere video, instalate în Sectorul 4, lângă școli, grădinițe și locuri de joacă

Camerele de supraveghere vor fi gestionate într-un sediu nou...

ULTIMA ORĂ

USR: Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt...

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt date în...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

USR: Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt...

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt date în folosinţă persoanelor juridice – adrese, suprafeţe, preţuri, modul de atribuire, anunţă USR.The post USR: Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt date în folosinţă persoanelor juridice first appeared...

USR: Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt...

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt date în folosinţă persoanelor juridice – adrese, suprafeţe, preţuri, modul de atribuire, anunţă USR.The post USR: Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt date în folosinţă persoanelor juridice first appeared...

Tulcea: Jandarmii au îndepărtat un şarpe care a intrat într-o locuinţă şi s-a ascuns în spatele unui dulap

Jandarmii au intervenit, miercuri, pentru îndepărtarea unui şarpe care a intrat într-o locuinţă din Teliţa, judeţul Tulcea, şi s-a ascuns în spatele unui dulap.The post Tulcea: Jandarmii au îndepărtat un şarpe care a intrat într-o locuinţă şi s-a ascuns în spatele unui dulap first appeared on Nexta.ro.

Tulcea: Jandarmii au îndepărtat un şarpe care a intrat într-o locuinţă şi s-a ascuns în spatele unui dulap

Jandarmii au intervenit, miercuri, pentru îndepărtarea unui şarpe care a intrat într-o locuinţă din Teliţa, judeţul Tulcea, şi s-a ascuns în spatele unui dulap.The post Tulcea: Jandarmii au îndepărtat un şarpe care a intrat într-o locuinţă şi s-a ascuns în spatele unui dulap first appeared on Nexta.ro.

Peste 600 de camere video, instalate în Sectorul 4, lângă școli, grădinițe și locuri de joacă

Camerele de supraveghere vor fi gestionate într-un sediu nou construit pe  Șoseaua Olteniței, pe amplasamentul fostului sediu de impozite și taxe, cunoscut drept „La Geamuri Multe”. Așadar, miercuri, a fost inaugurat noul Centru de Date și Monitorizare din Sectorul 4.  Potrivit lui Băluță, siguranța cetățenilor din Sectorul patru este importantă, afirmând că, în afară de investiții, primăria Sectorului 4 a venit și cu măsuri „menite să-i facă pe oameni să...

După eșecul franco-german al avionului de vânătoare de generația a 6-a, Europa se reorientează către gigantul suedez Saab, producătorul Gripen

Gigantul din domeniul aviației Airbus se orientează din ce în ce mai mult către compania suedeză Saab ca viitor partener preferat, pe măsură ce eșecul programului franco-german pentru noul avion de vânătoare al Europei remodelează alianțele europene în domeniul apărării, au declarat miercuri trei persoane familiarizate cu situația pentru agenția de presă Reuters. Colaborarea în …The post După eșecul franco-german al avionului de vânătoare de generația a 6-a, Europa...

De la Beach, Please! la NIBIRU: BIG Events semnează producția celui mai ambițios proiect de entertainment din Europa de Est

Beach, Please! și NIBIRU sunt reunite în sezonul 2026 sub expertiza de producție a BIG Events, compania care a contribuit încă de la început la dezvoltarea Beach, Please!, unul dintre cele mai importante festivaluri dedicate culturii urbane din Europa.The post De la Beach, Please! la NIBIRU: BIG Events semnează producția celui mai ambițios proiect de entertainment din Europa de Est first appeared on Nexta.ro.