Consum de gaze naturale în scădere în Republica Moldova: Minus 55% în luna mai

În luna mai 2026, consumul de gaze naturale în Republica Moldova a scăzut semnificativ, pe fondul încălzirii vremii și al reducerii necesităților de consum ale populației. Potrivit datelor prezentate de S.A. „Energocom”, luna trecută au fost consumate aproximativ 14,6 milioane de metri cubi de gaze naturale, cu aproape 55% mai puțin decât în aprilie, când consumul a constituit circa 32 de milioane de metri cubi, scrie Bani.md.

Cea mai mare parte a gazelor consumate în luna mai a revenit gospodăriilor casnice, care au utilizat peste 12,8 milioane de metri cubi. Comparativ cu luna aprilie, când populația a consumat peste 26,6 milioane de metri cubi, se atestă o reducere de aproape 52%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Și consumul clienților noncasnici a înregistrat o scădere accentuată. Sursa citată precizează că dacă în aprilie aceștia au utilizat aproximativ 5,3 milioane de metri cubi de gaze, în mai consumul a coborât la circa 1,7 milioane de metri cubi, adică cu aproximativ 68% mai puțin.

Articolul Consum de gaze naturale în scădere în Republica Moldova: Minus 55% în luna mai apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Ce echipă susține Papa Leon: Real Madrid sau FC Barcelona? Fanii echipei s-au enervat

O declarație a Papei Leon al XIV-lea despre fotbal...

Haos în Mexic înaintea Cupei Mondiale. Profesorii au blocat drumul spre Stadionul Azteca

Mii de profesori au blocat marți, cu două zile...

Spania, aproape de un record istoric: 100 de milioane de turiști într-un singur an

Numărul turiștilor străini care vizitează Spania continuă să crească,...

Punctul de trecere Ucraina-Polonia pentru autobuze, suspendat până în noiembrie 2027: care este motivul

Intrarea autobuzelor din Ucraina în Polonia, prin punctul de...

Mai multe străzi din Chișinău, închise pentru lucrări începând de miercuri

Primăria Municipiului Chișinău anunță suspendarea traficului rutier pe mai...

ULTIMA ORĂ

Au trecut de 90 de ani, dar nu renunță la studii. Seniorii revin în universități

Învățarea nu se termină niciodată, nu este o afirmație banală pentru unele persoane care își continuă studiile chiar dacă au ajuns la 90 de ani.The...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Au trecut de 90 de ani, dar nu renunță la studii. Seniorii revin în universități

Învățarea nu se termină niciodată, nu este o afirmație banală pentru unele persoane care își continuă studiile chiar dacă au ajuns la 90 de ani.The post Au trecut de 90 de ani, dar nu renunță la studii. Seniorii revin în universități first appeared on Nexta.ro.

Șantier pe cel mai cunoscut bulevard din București. Ce clădiri sunt pe lista de consolidare

Una dintre cele mai elegante clădiri de pe Calea Victoriei intră în proces de consolidare. Blocul Rosenthal va fi reabilitat cu peste 160 de milioane de lei.The post Șantier pe cel mai cunoscut bulevard din București. Ce clădiri sunt pe lista de consolidare first appeared on Nexta.ro.

Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium

Există un moment pe care aproape orice locatar dintr-un bloc sau ansamblu rezidențial l-a trăit: trebuie să rezolvi ceva cu administrația. O solicitare de mentenanță, o plată restantă, o întrebare despre programul transportului, un vizitator care vrea să intre în cartier. Și atunci începe circuitul clasic: telefonul la care nu răspunde nimeni, afișul de pe holul blocului, deplasarea fizică la sediu în orele de program, chitanța pe hârtie pusă...

AIEA cere Iranului să raporteze stocurile de uraniu

Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), reunit miercuri la Viena, a adoptat o rezoluție susținută de SUA prin care cere Iranului să declare ce stocuri de uraniu îmbogățit mai deține și să permită inspectorilor agenției a...

Cine îl ajută pe Călin Georgescu să rămână în cărți

AUR și Călin Georgescu vorbesc din nou despre suspendarea lui Nicușor Dan, alimentând sentimentul de neîncredere în politicienii pro-europeni. Soluțiile președintelui de ieșire din criză sunt limitate.The post Cine îl ajută pe Călin Georgescu să rămână în cărți first appeared on Nexta.ro.