Consolidarea cooperării moldo-bulgare, a dialogului politic și avansarea parcursului european al Republicii Moldova au fost subiectele discutate de prim-ministrul Alexandru Munteanu și de omologul său bulgar, Rumen Radev. Întrevederea a avut loc în marja Summitului Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia, tranmsite IPN.
Șeful executivului de la Chișinău a apreciat susținerea constantă oferită de Bulgaria pentru agenda europeană a Republicii Moldova și a evidențiat importanța continuării acestui sprijin. Potrivit premierului, cele două state sunt unite prin relații de prietenie și interese comune privind stabilitatea și prosperitatea regiunii Mării Negre.
Un alt subiect al întrevederii a fost situația comunității bulgare din Republica Moldova. Alexandru Munteanu a reafirmat angajamentul autorităților de a proteja identitatea lingvistică și culturală a minorității bulgare, inclusiv în contextul reformei administrației publice locale. Totodată, oficialii au subliniat importanța dezvoltării filialei din Taraclia a Universității „Angel Kanchev”, considerată un proiect cu impact semnificativ pentru dezvoltarea regională și educația tinerilor.
Premierul moldovean a mulțumit Bulgariei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova prin proiecte în domeniile educației, infrastructurii, eficienței energetice și dezvoltării locale. În perioada 2024-2025, valoarea asistenței oferite de partea bulgară a depășit 600 de mii de euro.
Pe agenda discuțiilor s-a aflat și cooperarea în sectorul energetic. Premierul moldovean a apreciat contribuția Bulgariei la dezvoltarea Coridorului Vertical de Gaze, proiect care susține diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. Republica Moldova și-a exprimat interesul pentru extinderea colaborării în domeniul furnizării și stocării gazelor naturale, precum și pentru consolidarea conectivității energetice regionale.
The post Munteanu și Radev au discutat despre aderarea Moldovei la UE și despre securitatea regională appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





