Rezumatul zilei 3 de negocieri, în varianta lui Tomac: „Sunt deschis şi hotărât să merg mai departe”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunțat, miercuri seară, într-o postare pe rețelele sociale, că își menține decizia de a solicita votul de încredere al Parlamentului pentru Guvernul pe care îl propune și a subliniat că Executivul este format din profesioniști cu obiective clare: stabilitatea politică, relansarea economică și menținerea parcursului pro-occidental al României. 

Mesajul lui Eugen Tomac vine după ce președintele Nicușor Dan a făcut un apel public către partidele parlamentare să trateze cu responsabilitate actualul moment politic. Premierul desemnat a reiterat mesajul președintelui, acela că România are nevoie de stabilitate, dialog și de un Guvern funcțional.

„În aceste zile, mesajul responsabilităţii a fost exprimat clar şi de preşedintele Nicuşor Dan: România are nevoie de stabilitate, de dialog şi de un Guvern funcţional. În acelaşi spirit, am continuat consultările cu partidele politice, parlamentari, senatori şi deputaţi, pentru a răspunde solicitărilor primite şi pentru a construi un compromis necesar”, a transmis Eugen Tomac pe Facebook.

Programul de guvernare va include propunerile partidelor

Premierul desemnat a precizat în mesajul său că programul de guvernare care urmează să fie trimis Parlamentului va include măsuri rezultate din dialogul cu formațiunile politice și parlamentarii consultați.

„Programul de guvernare cu care vom merge în Parlament va include propuneri concrete rezultate din aceste discuții, pentru că România are nevoie de soluții serioase și aplicate”.

„Sunt deschis și hotărât să merg mai departe”

De asemenea, Eugen Tomac susține că rămâne deschis dialogului și este hotărât să continue demersurile pentru formarea unei majorități parlamentare. În finalul mesajului, acesta a subliniat că interesul țării trebuie să fie mai presus decât orice calcul politic.

„Sunt deschis și hotărât să merg mai departe pe linia pe care mi-am asumat-o. Guvernul pe care îl propun este format din profesioniști și are ca obiectiv stabilitatea, relansarea economică și păstrarea direcției pro-occidentale a țării. În momente ca acesta, interesul României trebuie să fie deasupra oricărui calcul politic”.

Nicușor Dan face apel la partide să susțină Guvernul Tomac

După întrevederea cu premierul desemnat, președintele Nicușor Dan a făcut un apel public către partidele parlamentare să trateze cu responsabilitate actualul moment politic. Șeful statului a explicat că decizia desemnării lui Eugen Tomac a venit în contextul în care partidele nu mai reușeau să poarte un dialog direct și nu au prezentat o alternativă viabilă pentru formarea Guvernului.

„Am constatat că partidele nu mai discută între ele, nu mai au dialog. Şi atunci am ales o persoană, cea mai potrivită, aşa cum consider eu, pentru a discuta şi cu unii şi cu alţii, pentru a le aduce împreună să guverneze România, în condiţii în care niciun partid nu a venit cu o soluţie alternativă”, a spus Nicușor Dan.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

The post Rezumatul zilei 3 de negocieri, în varianta lui Tomac: „Sunt deschis şi hotărât să merg mai departe” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Timișorenii Nicolae Gavra și Sorin Suru transformă un proiect abandonat din nordul Bucureștiului într-un aparthotel de mari dimensiuni

Antreprenorii Nicolae Gavra și Sorin Suru, proprietarii constructorului Timcon...

Modificări majore în privința tranzacțiilor prin care multinaționalele sunt acuzate că scot profit din România DOCUMENT

Pragurile peste care firmele trebuie să întocmească dosarul prețurilor...

Modificări majore în privința tranzacțiilor prin care multinaționalele sunt acuzate că scot profit din România DOCUMENT

Pragurile peste care firmele trebuie să întocmească dosarul prețurilor...

Modificări majore în privința tranzacțiilor prin care multinaționalele sunt acuzate că scot profit din România DOCUMENT

Pragurile peste care firmele trebuie să întocmească dosarul prețurilor...

ULTIMA ORĂ

Timișorenii Nicolae Gavra și Sorin Suru transformă un proiect abandonat din nordul Bucureștiului într-un aparthotel de mari dimensiuni

Antreprenorii Nicolae Gavra și Sorin Suru, proprietarii constructorului Timcon din Timișoara, pregătesc transformarea unei vechi clădiri de birouri nefinalizate din zona Pădurii Băneasa într-un aparthotel...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Timișorenii Nicolae Gavra și Sorin Suru transformă un proiect abandonat din nordul Bucureștiului într-un aparthotel de mari dimensiuni

Antreprenorii Nicolae Gavra și Sorin Suru, proprietarii constructorului Timcon din Timișoara, pregătesc transformarea unei vechi clădiri de birouri nefinalizate din zona Pădurii Băneasa într-un aparthotel cu 321 de camere, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.The post Timișorenii Nicolae Gavra și Sorin Suru transformă un proiect abandonat din nordul Bucureștiului într-un aparthotel de mari dimensiuni first appeared on Nexta.ro.

Nazare: Dosarul Pfizer este unul dintre cele mai dificile dosare financiare pentru România. Dobânzi de 81.000 de euro pe zi. Negocierile coninuă

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, miercuri, că negocierile cu Pfizer continuă pentru a găsi o soluție cât mai bună pentru România în ceea ce apreciază că este ”unul dintre cele mai dificile dosare financiare pe care România trebuie să le gestioneze”. Se fac eforturi pentru a diminua impactul asupra bugetului de stat, având în vedere că, pe lângă suma de plată, după pierderea procesului, mai sunt...

Anthropic invocă „riscurile catastrofale” ale inteligenței artificiale și avertizează despre „un șoc major pe piața muncii”, la doar o zi după ce a lansat...

Anthropic a solicitat miercuri Congresului SUA să nu blocheze legile statale care reglementează inteligența artificială, cu excepția cazului în care parlamentarii adoptă o lege federală „riguroasă” care să abordeze „riscurile catastrofale ale AI”, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Reuters. De asemenea, compania a îndemnat Congresul să impună companiilor din domeniul dezvoltării inteligenței artificiale …The post Anthropic invocă „riscurile catastrofale” ale inteligenței artificiale și avertizează despre „un șoc...

Modificări majore în privința tranzacțiilor prin care multinaționalele sunt acuzate că scot profit din România DOCUMENT

Pragurile peste care firmele trebuie să întocmească dosarul prețurilor de transfer pentru tranzacții cu afiliați (de exemplu, entități cu care există legături de acționariat peste un anumit nivel) se modifică. Astfel, unele praguri cresc, atât pentru companiile mari, cât și pentru cele mici și mijlocii, dar apar și praguri noi, potrivit unui proiect de ordin pregătit de către ANAF. Totodată, companiile mari vor trebui să depună anual prin SPV...

Actrița Glenn Close va primi un Oscar onorific, alături de regizorul Ridley Scott și animatorul Floyd Norman

Alături de Glenn Close vor fi recompensați cu premii onorifice regizorul britanic Ridley Scott și animatorul Floyd Norman, în semn de recunoaștere pentru contribuțiile lor excepționale la industria cinematografică. În vârstă de 79 de ani, Glenn Close a fost nominalizată de opt ori la premiile Oscar, egalând recordul deținut de Peter O’Toole pentru cele mai multe nominalizări fără victorie la categoria actorie. Prima sa nominalizare a venit în 1983 pentru...