Închisoare pentru un bărbat care a agresat o polițistă la Stăuceni

Un bărbat de 40 de ani a fost condamnat la un an de închisoare pentru agresarea unei polițiste. Incidentul s-a produs în august 2024, la Stăuceni, în timpul unei tentative de escortare a acestuia la inspectoratul de poliție, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, polițiștii s-au deplasat la domiciliul inculpatului pentru a-l cita și escorta la inspectorat, în cadrul documentării unui caz privind presupuse fapte de agresiune. În timpul intervenției, bărbatul a devenit violent, a adresat injurii și a lovit cu pumnul polițista.

Ulterior, colegul acesteia a intervenit, folosind spray lacrimogen, după care l-a imobilizat și încătușat pe bărbat, care a fost escortat la sectorul de poliție. În timpul audierilor, acesta a continuat să manifeste un comportament agresiv, insultând și amenințând angajații poliției.

Inculpatul, care nu și-a recunoscut integral vina, nu se află la prima abatere de lege. Anterior acesta a fost condamnat pentru huliganism, furt și conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Instanța a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

The post Închisoare pentru un bărbat care a agresat o polițistă la Stăuceni appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

CSJ are ultimul cuvânt dacă CSP și Comisia de vetting nu ajung la un consens privind nepromovarea unui procuror, expert

Consiliul Superior al Procurorilor poate respinge concluzia de nepromovare...

Fermierii din Fălești, Cahul și Rezina protestează cu tehnică agricolă pe trasee

Fermierii din raioanele Fălești, Cahul și Rezina au protestat...

Consiliul European va discuta deschiderea primului grup de capitole de aderare cu Republica Moldova și Ucraina

Deschiderea primului grup de capitole de negociere cu Moldova...

Șapte persoane au murit în Ungaria, după ce un microbuz înmatriculat în Moldova s-a izbit de un camion

Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte două au...

85 de ani de la primul val al deportărilor: „Memoria victimelor represiunilor sovietice este esențială”

Păstrarea memoriei victimelor deportărilor și ale represiunilor sovietice este...

Tentativele de influențare a procurorilor vor fi înregistrate într-un registru special

Tentativele de influență asupra procurorilor vor trebui denunțate în...

Maia Sandu: Comemorarea deportărilor, o datorie față de trecut și viitor

Primul val de deportări staliniste din Basarabia, care a...

ULTIMA ORĂ

Două accidente în Ungaria cu vehicule înmatriculate în R. Moldova: Opt victime

Două vehicule cu numere de înmatriculare din Republica Moldova au fost implicate în două accidente cu urmări tragice produs vineri dimineață, 12 iunie, pe autostrada...

VIDEO | Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, alături de fermierii protestatari: Nu suferă doar agricultorii, ci întreaga țară!

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, și-a exprimat susținerea fermă pentru agricultorii care au ieșit, în mai multe regiuni...

Important

Două accidente în Ungaria cu vehicule înmatriculate în R. Moldova: Opt victime

Două vehicule cu numere de înmatriculare din Republica Moldova au fost implicate în două accidente cu urmări tragice produs vineri dimineață, 12 iunie, pe autostrada M1, în apropiere de orașul Győr, Ungaria. În cele două accidente succesive și-au pierdut viața opt cetățeni străini, scrie publicația 24.hu.

Opt cetăţeni străini morţi în vestul Ungariei, în coliziuni succesive implicând un camion şi un microbuz înmatriculate în R.Moldova. Şoferul camionului şi şapte dintre...

Două accidente mortale implicând un camion şi un microbuz moldovene au avut loc vineri pe o autostradă în vestul Ungariei, soldate cu opt morţi de naţionalitate străină, au anunţat autorităţile, relatează AFP.The post Opt cetăţeni străini morţi în vestul Ungariei, în coliziuni succesive implicând un camion şi un microbuz înmatriculate în R.Moldova. Şoferul camionului şi şapte dintre cele nouă persoane din minibuz, morţi pe loc first appeared on Nexta.ro.

ANPC: nereguli la 121 de tone de legume într-o singură platformă en-gros din București-Ilfov

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că, în urma unor controale desfășurate în regiunea București-Ilfov, au fost descoperite numeroase nereguli în domeniul comercializării produselor legumicole. Potrivit instituției, inspectorii au verificat peste 200 de tone de produse legumicole, iar la 121 de tone au fost constatate neconformități legate de clasificare, prezentare și comercializare. Neregulile – găsite într-o singură platformă, lucru care relevă amploarea fenomenului ANPC precizează că întreaga cantitate cu probleme...