Irina Vlah adresează o scrisoare conducerii UE. Subiectul: Restricționarea activității partidului „Inima Moldovei”

Negocierile privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană încep cu evaluarea democrației și a justiției din țara noastră. Unul dintre cele mai relevante exemple ale stării reale a acestora ar cazul partidului „Inima Moldovei”, afirmă lidera formațiunii, Irina Vlah..

Politiciana a adresat o scrisoare liderilor europeni, cărora li s-a plâns că formațiunea a fost exclusă din alegerile parlamentare. Vlah consideră că restricționarea activității doar pe baza unor suspiciuni.

„După opt luni, verificarea efectuată de CEC a demonstrat că aceste suspiciuni nu s-au confirmat. Cu toate acestea, partidul continuă să fie supus restricțiilor”, afirmă Irina Vlah.

Adresarea este transmisă conducerii Uniunii Europene și grupurilor parlamentare din Parlamentul European. În document, oficialilor li se solicită să acorde atenție „abuzurilor antidemocratice comise de autoritățile moldovenești împotriva partidului Inima Moldovei”.

Scrisoarea integrală o puteți citi aici.

Articolul Irina Vlah adresează o scrisoare conducerii UE. Subiectul: Restricționarea activității partidului „Inima Moldovei” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Momente înfricoșătoare după ce ploile torențiale au afectat grav România

Capitala României și alte 15 județe au fost afectate...

Premieră în sectorul energetic al Moldovei. Centralele fotovoltaice au ajutat la echilibrarea rețelei

Republica Moldova a înregistrat o nouă premieră în procesul...

Premieră în sectorul energetic al Moldovei. Centralele fotovoltaice au ajutat la echilibrarea rețelei

Republica Moldova a înregistrat o nouă premieră în procesul...

Microbuz înmatriculat în Republica Moldova, implicat într-un grav accident în Ungaria: Opt persoane au decedat

Un microbuz înmatriculat în Republica Moldova a fost implicat,...

ULTIMA ORĂ

FOTO Șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău, inundate

Ploile torențiale din ultimele zileau inundat mai multe zone ale șantierului de pe tronsonul Autostrada A7 Focșani-Bacău.The post FOTO Șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău,...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

FOTO Șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău, inundate

Ploile torențiale din ultimele zileau inundat mai multe zone ale șantierului de pe tronsonul Autostrada A7 Focșani-Bacău.The post FOTO Șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău, inundate first appeared on Nexta.ro.

FOTO Șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău, inundate

Ploile torențiale din ultimele zileau inundat mai multe zone ale șantierului de pe tronsonul Autostrada A7 Focșani-Bacău.The post FOTO Șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău, inundate first appeared on Nexta.ro.

Ploile abundente impun intervenția salvatorilor: Mașini blocate și subsoluri inundate

Ploile torențiale din 12 iunie au provocat acumulări semnificative de apă în mai multe localități din țară, inundând gospodării, subsoluri și blocând mai multe mijloace de transport. Situația a impus intervenția salvatorilor și pompierilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

(video) Ploile au pus pe jar salvatorii: Intervenții în mai multe raioane după inundații și drumuri blocate. Teleneștiul, cel mai afectat

Ploile abundente din ultimele ore au creat probleme în mai multe raioane ale țării. Zeci de gospodării și subsoluri au fost inundate, iar mai multe mașini au rămas blocate pe drumurile afectate de ape. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, salvatorii și pompierii au intervenit astăzi în 13 situații pentru evacuarea apei și acordarea ajutorului populației.

(video) Ploile au făcut prăpăd în toată Moldova: Străzi inundate, scări transformate în cascade și trafic îngreunat în mai multe raioane

Ploile torențiale au creat probleme în mai multe localități din țară. În ultimele ore, pe rețelele de socializare au apărut numeroase imagini care arată efectele vremii severe - străzi inundate, scări transformate în adevărate cascade și trafic îngreunat în mai multe regiuni ale Republicii Moldova.

Curtea de Apel Constanţa va judeca dosarul în care oameni de afaceri şi firme sunt acuzaţi că au livrat kerosen neconform către MApN/ Disputa,...

Curtea de Apel Constanţa va judeca dosarul în care oameni de afaceri şi două companii au fost deferiţi justiţiei pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi acte de diversiune după ce au livrat kerosen neconform către MApN, mai multe aeronave militare defectându-se în urma folosirii combustibilului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat conflictul, după ce magistraţii din Constanţa şi Ploieşti au trimis dosarul de la unii la...

Patriarhia Română atacă Bucharest Pride: Poate accentua „confuzia valorilor spirituale”

Într-un comunicat de presă emis vineri, Patriarhia Română s-a declarat îngrijorată față de organizarea Bucharest Pride, dedicată promovării diversității orientărilor sexuale, apreciind că evenimentul are loc într-un context social și spiritual care necesită „echilibru, discernământ și responsabilitate”. Reprezentanții Patriarhiei reafirmă că „familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, pentru a da naştere la copii, reprezintă un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu, fiind temelia vieții comunitare...