În primele cinci luni ale anului, în Moldova s-au înregistrate peste 1 500 de escrocherii telefonice și online, iar fenomenul e în creștere. Cele mai răspândite sunt fraudele telefonice în care escrocii pretind a fi angajați ai băncilor sau instituțiilor statului sau ai platformelor fictive de investiții online, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, la audierile publice organizate la Parlament, transmite IPN.
Printre fraudele frecvente se regăsesc, de asemenea, linkurile frauduloase și schemele cu „ruda implicată într-un accident”. Din totalul escrocheriilor, circa 30% au vizat presupuse reprezentări ale băncilor, în 17% este vorba despre investiții fictive în platforme în de tip crypto și forex, iar 13% – fraude asociate actualizării serviciilor de telefonie mobilă.
De asemenea, în aproape 10% dintre cazuri, escrocii s-au dat drept reprezentanți ai unor instituții oficiale, cum ar fi poliția, Serviciul Fiscal de Stat sau Centrul Național Anticorupție, pentru a înșela victimele. Viorel Cernăuțeanu a precizat sunt folosite în continuare și metode mai vechi, precum escrocheriile cu importuri de autoturisme, lucrări de construcție și reparație sau mobilă la comandă.
Datele mai arată că prejudiciile financiare la fraudele telefonice și online au crescut semnificativ în ultimii ani: de la peste 40 de milioane de lei în 2023, la peste 130 de milioane în 2024 și peste 272 de milioane în 2025. Schema cu „ruda implicată în accident rutier” a provocat prejudicii de peste 50 de milioane de lei în 2023-2024, afectând în special femeile, care sunt circa 85% dintre victime, majoritatea cu vârsta de peste 66 de ani. Pentru anul 2026, prejudiciul estimat total este de aproximativ 157 de milioane de lei.
Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Renato Usatîi, a propus crearea unui punct focal interinstituțional pentru combaterea fraudelor online și telefonice. Acesta își propune să reunească specialiști în securitate cibernetică, reprezentanți ai operatorilor de telefonie și internet, ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, băncilor comerciale, Băncii Naționale, poliției și procuraturii. Fiecare instituție ar urma să desemneze câte un reprezentant care să recepționeze și să analizeze în timp real informațiile despre tentativele de escrocherie, astfel încât autoritățile să poată interveni rapid.
The post Peste 1 500 de moldoveni au căzut victime fraudelor telefonice și online în primele cinci luni ale anului appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN






