Prima reacție din USR la desemnarea lui Veștea (PNL) pentru a forma un guvern. Acuzații de încălcare a Constituției

Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după retragerea lui Eugen Tomac, este criticată de deputatul USR Alexandru Dimitriu, care susține că președintele ar fi trebuit să reia consultările cu partidele parlamentare înainte de nominalizarea unui nou candidat.

Parlamentarul afirmă că procedura constituțională declanșată în urma consultărilor care au precedat desemnarea lui Eugen Tomac s-a încheiat în momentul în care acesta și-a depus mandatul, iar orice nouă desemnare ar fi necesitat un nou dialog cu formațiunile politice reprezentate în Parlament.

Alexandru Dimitriu: Constituția impune consultări înaintea fiecărei desemnări

„Constituția este foarte clară: desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru trebuie să fie precedată de consultarea partidelor parlamentare.

Consultările desfășurate anterior au avut un obiect precis și au produs un rezultat concret: desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru.”, susține Dimitriu.

„Procedura constituțională s-a încheiat odată cu retragerea lui Eugen Tomac”

Potrivit deputatului USR, depunerea mandatului de către Eugen Tomac a pus capăt procedurii rezultate în urma consultărilor anterioare.

„În momentul în care acesta și-a depus mandatul, procedura constituțională generată de acele consultări s-a încheiat. Retragerea candidatului nu este un detaliu administrativ, ci consecința faptului că nu a reușit să obțină susținerea politică necesară pentru formarea unei majorități.”, adaugă el.

Acesta susține că schimbarea contextului politic obligă la reluarea consultărilor înainte ca șeful statului să desemneze un nou candidat pentru funcția de premier.

În aceste condiții, o nouă desemnare nu poate fi considerată o simplă continuare a procedurii anterioare. Situația politică s-a schimbat, iar Constituția impune reluarea consultărilor cu partidele parlamentare înaintea desemnării unui nou candidat.”, explică Dimitriu.

USR: Consultarea partidelor nu este o simplă formalitate

Alexandru Dimitriu a transmis că obligația constituțională de consultare trebuie respectată de fiecare dată când este propus un nou candidat pentru funcția de prim-ministru.

„Consultarea partidelor nu este o formalitate care poate fi bifată o singură dată și folosită pentru orice desemnare ulterioară. Ea trebuie să existe pentru fiecare candidat desemnat, astfel încât Președintele să poată evalua susținerea politică reală existentă la acel moment.”

„Respectarea Constituției nu depinde de urgența politică a momentului. Tocmai în momentele dificile, regulile constituționale trebuie respectate cu strictețe.

  • Declarațiile vin după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, în urma retragerii lui Eugen Tomac.

The post Prima reacție din USR la desemnarea lui Veștea (PNL) pentru a forma un guvern. Acuzații de încălcare a Constituției first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Trump vrea să semneze acordul de pace cu Iranul de ziua lui. Teheranul nu ar fi convenit asupra unui text final

Grupurile conservatoare din Iran se opun unor prevederi ale acordului cu Statele Unite, relatează CNN, scrie News.ro.The post Trump vrea să semneze acordul de pace...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Trump vrea să semneze acordul de pace cu Iranul de ziua lui. Teheranul nu ar fi convenit asupra unui text final

Grupurile conservatoare din Iran se opun unor prevederi ale acordului cu Statele Unite, relatează CNN, scrie News.ro.The post Trump vrea să semneze acordul de pace cu Iranul de ziua lui. Teheranul nu ar fi convenit asupra unui text final first appeared on Nexta.ro.

Campioana României Universitatea Craiova a dat startul noului sezon. Zece jucători din lot, absenți la reunire

La prima sesiune de pregătire a echipei Universitatea Craiova au fost prezenți 22 de jucători. Programul zilei a început cu o ședință de reactivare și exerciții în sala de forță, urmând ca echipa să efectueze și primul antrenament cu mingea. De la reunire au lipsit zece fotbaliști care au fost implicați în luna iunie în acțiunile echipelor naționale și care au primit o săptămână suplimentară de vacanță. Aceștia sunt Nicușor Bancu,...

UDMR a aflat de la televizor decizia lui N. Dan. Liderul deputaților: Am crezut că vor fi consultați

Csoma Botond a spus, duminică, la Digi 24, că reprezentanții UDMR au crezut că vor fi consultări după depunerea mandatului de către Eugen Tomac. „Și vă spun de ce am crezut (că vor fi consultări – n.r.)… Pentru că am avut această speranță și această determinare de partea noastră. Credeam că trebuie să mergem cu o propunere, nu neapărat UDMR-ul, dar partidele politice care au format, de exemplu, fosta coaliție....