Parlicov: Tarifele la gazele naturale ar urma să scadă … la anul, la vară

Tarifele la gazele naturale ar urma să scadă abia în a doua jumătate a anului viitor. Afirmația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, la emisiunea ”Dialog Deschis”.

Potrivit lui, pentru a fi reduse cifrele din facturi, trebuie mai întâi să consumăm gazele cumpărate anul trecut la prețuri foarte mari.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov susține că noul tarif pentru gaze va depinde de doi factori.

„În funcție de conjunctura de prețurile de achiziție din vară și stocurile pe care le vom putea face pentru iarna următoare, cred că, mai degrabă, tarifele la gazele naturale vor fi revizuite mai spre a doua jumătate, înspre toamna anului 2024. Am intrat în perioada caldă a acestui an cu stocuri mari de gaze de iarna trecută care au fost cumpărate la cu totul alte prețuri. Prețul pe care îl avem astăzi, cu care vindem consumatorilor și planificăm si vindem la iarnă, inlcude și costul gazului care a fost mai scump”.

Întrebat câte volume de gaze scumpe mai avem, oficialul nu a răspuns, dar a amintit cu ce cantitate am intrat în iarnă și s-a arătat convins că până în primăvară tot stocul va fi ars.

Victor Parlicov susține că „noi am intrat în luna aprilie 2023 cu peste 200 de mil de m3 gaz care costa o mie 100, cam așa. Asta-i ceea ce ne-a tras în sus, media ponderată a prețului gazelor, inclusiv pentru iarna asta, dar și cu acest preț până la sfârșitul acestei ierni vom ieși pe zero și vom amortiza complet acel preț de gaze scumpe și anul viitor mă aștept la reducerea prețurilor, numai dacă nu se va întâmpla ceva extraordinar pe piața globală de gaze”.

Amintim că, anul trecut Republica Moldova s-a împrumutat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu 300 de milioane de euro pentru a-şi suplimenta stocurile de gaze. Banii au fost deja cheltuiţi, iar ultima achiziție a fost făcută pe 10 ianuarie, când preţurile la gaz erau mai mari decât acum. Această decizie a fost criticată de mai mulţi politicieni, însă Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii, a explicat că s-a grăbit să cheltuie toți banii de la BERD și să cumpere gaz cu prețuri mari pentru că ar fi fost iresponsabil să aștepte ca acestea să scadă și să nu asigure suficiente volume de gaze pentru iarnă. În prezent, prețul metrului cub de gaz pentru populație este de 18,05 lei.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ

După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa

Cancelarul Friedrich Merz pare considerabil slăbit pe fondul unei creşteri economice anemice, după ce promisese să readucă Germania pe picioare la preluarea puterii, în urmă...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa

Cancelarul Friedrich Merz pare considerabil slăbit pe fondul unei creşteri economice anemice, după ce promisese să readucă Germania pe picioare la preluarea puterii, în urmă cu un an. Acum se confruntă cu sondaje din ce în ce mai dezastruoase şi, mai nou, cu zvonuri privind o eventuală înlocuire, relatează AFP.The post După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa first...

Bulgaria riscă procedura de deficit excesiv la scurt timp după aderarea la zona euro

Bulgaria ar urma să intre miercuri în procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene, la doar câteva luni după aderarea la zona euro, a anunțat premierul Rumen Radev, potrivit Euractiv. Radev a acuzat fostul executiv de centru-dreapta că ar fi manipulat datele fiscale pentru ca Bulgaria să poată intra în zona euro la 1 ianuarie 2026, după mai multe certuri politice privind îndeplinirea criteriilor de convergență. „Au mințit pentru a împinge...

A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite voci ale Televiziunii Române. Ce a mărturisit, la 87 de ani, la ultima apariție în...

Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri ale Televiziunii Române, a murit la vârsta de 87 de ani, după o carieră de aproape patru decenii petrecute pe micul ecran. Anunțul decesului a fost făcut de familie, în exclusivitate pentru Oficiul de Știri. Pentru multe generații de români, Sanda Țăranu a rămas un simbol al eleganței, rafinamentului și profesionalismului în televiziune. „Cu profundă durere anunțăm plecarea dintre noi a...

Povestea celor 12 fete din Târgu Mureș care au câștigat „Românii au talent”. Trupa Re-Born spune că a „renăscut” sub îndrumarea unei profesoare

Trupa Re-Born a câștigat vineri seară finala sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent” și premiul de 120.000 de euro cu un moment spectaculos. Formația este alcătuită din 12 fete din Târgu Mureș, cu vârste între 15 și 19 ani, care practică dans contemporan și gimnastică. Înaintea finalei, membrele trupei spuneau că, dacă vor obține …The post Povestea celor 12 fete din Târgu Mureș care au câștigat „Românii au...

Finala „Românii au talent”: Trupa Re-Born a câștigat cu un moment de dans contemporan și gimnastică

10 concurenți s-au întrecut vineri seară în marea finală a talent show-ului de la Pro Tv „Românii au talent” sezonul 16. Marea câștigătoare a fost desemnată trupa Re-Born, care a plecat acasă cu premiul de 120.000 de euro. Cei 10 finaliști ai sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent” au fost Iosif Mândru, Lucas Moroșan, …The post Finala „Românii au talent”: Trupa Re-Born a câștigat cu un moment de dans...