Măsuri speciale la protestul profesorilor din București. Ce au transmis jandarmii

Direcția Generală de Jandarmi din București a transmis, luni, că vor fi luate măsuri speciale pentru protestul profesorilor de miercuri.

Între orele 10:00-14:30, vor fi luate „măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru a asigura ordinea publică şi protecţia participanţilor la adunarea publică de protest organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET» şi Federația Națională Sindicală «ALMA MATER», au transmis într-un comunicat.

Ce au transmis jandarmii

„Participanții la manifestație, care vor face deplasarea în mod organizat către București
(cu autocare și microbuze), pot folosi ca loc de debarcare Parcarea din Alveola Kiseleff,
stânga-dreapta. Accesul acestora se va face DOAR prin Şos. Pavel D. Kiseleff, dinspre
Arcul de Triumf”, a transmis instituția.

De asemenea, „după debarcare, sub îndrumarea polițiștilor Brigăzii Rutiere, mijloacele de transport se vor deplasa pe traseul: Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei – Parc Izvor.
Parcarea acestora se va face în zona exterioară a Parcului Izvor”. Iar la final, „îmbarcarea participanților se va face din locurile mai sus menționate”.

Pentru participanții care vor veni cu mașinile personale, instituția recomandă „să parcheze în zone special destinate din proximitate, fără a afecta traficul rutier”.

Totodată, „Brigada Rutieră informează că traficul rutier în Piața Victoriei va fi resistematizat în ziua
protestului, prin asigurarea traficului pe două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului
României”.

Accesul e permis doar persoanelor din organizațiile sindicale

Accesul la mainfestație va fi permis „doar persoanelor sau grupurilor de persoane care fac parte din organizațiile sindicale. Astfel, vor fi permise doar sloganuri sindicaliste, iar, în caz contrar, jandarmii vor acorda sprijin organizatorului pentru îndepărtarea persoanelor semnalate de acesta”.

Jandarmii Capitalei recomandă participanților la protest „să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.”, potrivit comunicatului.

De asemenea, jandarmii recomandă ca persoanele să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase.

Jandarmii subliniază că astfel de proteste pot fi organizate doar într-un mod pașnic, „fără niciun fel de arme”.

La locul de desfășurare a manifestației, „Jandarmeria Capitalei va avea echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră, care au rolul de asigura dialogul permanent cu organizatorul și participanții la această adunare publică”, potrivit aceluiași comunicat.

Sunt interzise armele de orice fel

Este evidențiat faptul că „este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora”.

Vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor controla persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase.

„Organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei”, a conchis comunicatul.

The post Măsuri speciale la protestul profesorilor din București. Ce au transmis jandarmii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Veștea după ședința BPN al PNL: „Nu îmi depun mandatul. Îmi asum responsabilitatea”

„Nu îmi depun mandatul, îmi asum responsabilitatea”, a afirmat...

„Nu îmi depun mandatul, îmi asum responsabilitatea”, a afirmat Veștea într-o intervenție de după reuniunea conducerii liberale, subliniind că decizia sa este una de continuitate...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Veștea după ședința BPN al PNL: „Nu îmi depun mandatul. Îmi asum responsabilitatea”

„Nu îmi depun mandatul, îmi asum responsabilitatea”, a afirmat Veștea într-o intervenție de după reuniunea conducerii liberale, subliniind că decizia sa este una de continuitate și implicare politică. Acesta a precizat că nu au existat negocieri individuale privind împărțirea portofoliilor guvernamentale și a negat discuții punctuale cu lideri politici precum Sorin Grindeanu, în contextul unor speculații apărute în spațiul public. „Nu am negociat cu absolut nimeni”, a spus Veștea. În același context,...

Doliu în lumea serialelor turcești! O cunoscută actriță a murit în urma unui infarct la doar 35 de ani

Actrița Ece Irtem, cunoscută pentru interpretarea personajului Isil Turkan din serialul „Șerbet de afine” (Kizilcik Serbeti), a fost găsită fără viață în locuința sa la doar 35 de ani, scrie cancan.ro. Tragedia a avut loc în dimineața zilei de după aniversarea ei, vestea răspândindu-se rapid în presa din Turcia și provocând un val de reacții. Primele informații apărute în mediul media indică faptul că actrița ar fi suferit un infarct. Doliu...

La Ankara a fost inaugurat un nou aeroport. Delegațiile care vor participa la summitul NATO din Turcia vor ateriza aici

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a inaugurat luni un nou aeroport civil la Ankara, care va servi pentru primirea delegaţiilor sosite la summitul şefilor de stat şi de guvern pe care NATO îl organizează în capitala turcă în luna iulie, relatează EFE, preluată de Agerpres.The post La Ankara a fost inaugurat un nou aeroport. Delegațiile care vor participa la summitul NATO din Turcia vor ateriza aici first appeared on...

Soroca își promovează producătorii: Târg dedicat afacerilor locale și exportatorilor regionali

Produsele locale au fost în prim-plan la Soroca, unde aproape 60 de antreprenori și-au expus mărfurile în cadrul târgului „Produs de Soroca”. Vizitatorii au putut descoperi o gamă variată de marfă, de la prăjituri, dulciuri și miere, până la încălțăminte, îmbrăcăminte și articole pentru casă.

Iulian Petre (UNOPA): Sunt aproximativ 19.500 de persoane diagnosticate cu HIV, cetăţeni români care trăiesc în ţară şi peste hotare şi sistemul îi ştie...

Aproximativ 19.500 de cetăţeni români sunt luaţi în evidenţă ca pacienţi infectaţi cu virusul HIV, iar dintre aceştia aproximativ 16.000 sunt sub tratament, afirmă reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi. Ei precizează că este nevoie de testare, mai ales în grupurile vulnerabile, pentru că există bănuiala că numărul real al persoanelor infectate cu acest virus este mai mare decât cel al persoanelor luate în evidenţă.The post Iulian Petre (UNOPA): Sunt aproximativ...