Alertă la Leova: Obiect explozibil, depistat în timpul unor lucrări

Un obiect exploziv, cel mai probabil o grenadă rămasă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit marți, 16 iunie, în orașul Leova, în timpul lucrărilor de reconstrucție a unui trotuar. Potrivit primarului Alexandru Bujorean, descoperirea a fost făcută pe strada Ștefan cel Mare, în zona hotelului Onorial, de către muncitorii unei companii de construcții.

Perimetrul a fost imediat izolat, iar la fața locului au intervenit polițiștii și echipa de geniști, pentru ridicarea și neutralizarea obiectului.

Primarul orașului a îndemnat cetățenii să evite zona și să circule cu prudență până la finalizarea intervenției specialiștilor. Geniștii urmează să stabilească exact tipul muniției și să o detoneze în condiții de siguranță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alertă la Leova: Obiect explozibil, depistat în timpul unor lucrări apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Reacția Poliției la acuzațiile lui Denis Șova privind verificarea ședinței CMC: Prezența agenților este una obișnuită

Poliția a comentat acuzațiile consilierului municipal din partea „Partidului Nostru”,...

Trump, după discuțiile cu Zelenski: „Rusia trebuie să facă o înțelegere”

În cadrul summitului G7, președintele Statelor Unite, Donald Trump,...

VIDEO Zelenski, Trump și Macron s-au întâlnit la summitul G7: apărarea aeriană, printre priorități

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o întrevedere trilaterală...

Nicanor Ciochină rămâne în închisoare. Curtea de Apel a menținut condamnarea de 7 ani

Fostul primar al satului Boldurești, raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină,...

VIDEO Consilierul municipal, Denis Șova, acuză Poliția că ar fi verificat ședința CMC: „Au spus că au indicații de sus”

Consilierul municipal din partea „Partidului Nostru”, Denis Șova, susține...

ULTIMA ORĂ

CTR mare + SEO: Accident în Craiova. O șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a doborât un stâlp de beton

O tânără de 19 ani a fost rănită, marți după-amiază, în urma unui accident produs în municipiul Craiova. Accidentul a avut loc în jurul orei...

VIDEO | Deputatul Nicolae Margarint: Proiectul de lege privind mass-media al PAS trebuie modificat – Partidul Nostru va depune amendamente

Proiectul de lege privind mass-media propus de majoritatea PAS poate crea pârghii suplimentare de control politic asupra presei, mai ales în ceea ce privește...

Important

CTR mare + SEO: Accident în Craiova. O șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a doborât un stâlp de beton

O tânără de 19 ani a fost rănită, marți după-amiază, în urma unui accident produs în municipiul Craiova. Accidentul a avut loc în jurul orei 14.20, pe strada Brestei.The post CTR mare + SEO: Accident în Craiova. O șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a doborât un stâlp de beton first appeared on Nexta.ro.

Diana Șoșoacă riscă să fie sancționată de Parlamentul European pentru că a participat la Forumul unde l-a lăudat pe Putin (surse)

Surse au declarat pentru digi24.ro că eurodeputatul român, Diana Iovanovici Șoșoacă riscă să fie sancționată de către Parlamentul European pentru că a participat la Forumul Economic de la Sankt Petersburg unde i s-a adresat direct și l-a lingușit pe dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin. The post Diana Șoșoacă riscă să fie sancționată de Parlamentul European pentru că a participat la Forumul unde l-a lăudat pe Putin (surse) first appeared...