Reacția Poliției la acuzațiile lui Denis Șova privind verificarea ședinței CMC: Prezența agenților este una obișnuită

Poliția a comentat acuzațiile consilierului municipal din partea „Partidului Nostru”, Denis Șova, potrivit cărora oamenii legii ar fi verificat desfășurarea ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) de marți, 16 iunie. Instituția a precizat, într-o reacție pentru Realitatea, că prezența polițiștilor la ședințele CMC este una obișnuită și permanentă. Potrivit oamenilor legii, această activitate nu are nicio legătură cu verificarea, înregistrarea sau validarea desfășurării ședințelor.

„Polițiștii sunt prezenți în mod constant la ședințele Consiliului Municipal Chișinău, precum și la alte evenimente publice desfășurate în incinta Primăriei, având atribuții de monitorizare a situației și de asigurare a ordinii și securității publice. În contextul unor incidente neplăcute înregistrate la ședințele anterioare, această prezență este una obișnuită și preventivă, exercitată în cadrul atribuțiilor de serviciu. Menționăm că aceasta nu are nicio legătură cu verificarea, înregistrarea sau validarea desfășurării ședințelor”, a declarat Mariana Bețivu, ofițer de presă al Inspectoratului General al Poliției.

Amintim că Denis Șova a afirmat, într-o postare pe rețelele de socializare, că după ședința CMC de marți mai mulți polițiști s-ar fi prezentat pentru a verifica dacă reuniunea a avut loc și pentru a stabili ora la care aceasta a început și s-a încheiat. Potrivit consilierului municipal, angajații Poliției i-ar fi spus că acționează „la indicații primite de sus”. Șova a criticat presupusa intervenție, sugerând că instituțiile de drept ar trebui să se concentreze asupra altor probleme care necesită atenție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de

Articolul Reacția Poliției la acuzațiile lui Denis Șova privind verificarea ședinței CMC: Prezența agenților este una obișnuită apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

CEC: Cheltuielile partidelor politice din Moldova pentru publicitatea online au crescut cu aproape 40%

Cheltuielile concurenților electorali pentru publicitatea online au crescut cu...

Zelenski amenință Kremlinul cu o iarnă mai dificilă dacă nu se ajunge la negocieri

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că negocierile cu...

Lucrările avansează la Stația Electrică Chișinău: Se pregătesc conexiunile finale

La Stația Electrică Chișinău continuă lucrările de infrastructură, inclusiv...

Trump, după discuțiile cu Zelenski: „Rusia trebuie să facă o înțelegere”

În cadrul summitului G7, președintele Statelor Unite, Donald Trump,...

ULTIMA ORĂ

Sala de bal de la Casa Albă va avea un cost triplu față de estimările inițiale

Sala de bal care a început să fie construită la Casa Albă din iniţiativa lui Donald Trump va costa până la 600.000.000 de dolari, jumătate...

VIDEO | Deputatul Nicolae Margarint: Proiectul de lege privind mass-media al PAS trebuie modificat – Partidul Nostru va depune amendamente

Proiectul de lege privind mass-media propus de majoritatea PAS poate crea pârghii suplimentare de control politic asupra presei, mai ales în ceea ce privește...

Important

Sala de bal de la Casa Albă va avea un cost triplu față de estimările inițiale

Sala de bal care a început să fie construită la Casa Albă din iniţiativa lui Donald Trump va costa până la 600.000.000 de dolari, jumătate din această sumă urmând să provină din fonduri publice, contrar asigurărilor date de preşedintele american, a anunţat marţi The Washington Post, citat de AFP. Un rezumat al proiectului, întocmit pentru …The post Sala de bal de la Casa Albă va avea un cost triplu...

Symfonia Group își consolidează operațiunile din România sub o structură unificată de management

Anunțul a fost făcut de Piotr Ciski, CEO al Symfonia Group și de Roxana Epure, nou-numită CEO a Symfonia în România, în prezența Excelenței Sale, domnul Paweł Soloch, ambasadorul Poloniei în România, a Agnieszkăi Olsen, directorul Biroului din București al Agenției Poloneze pentru Investiții și Comerț (PAIH), a lui Tomasz Bieliński, International Business Director în cadrul Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK), precum și a reprezentanților Camerei Bilaterale de Comerț și...

Symfonia Group își consolidează operațiunile din România sub o structură unificată de management

Anunțul a fost făcut de Piotr Ciski, CEO al Symfonia Group și de Roxana Epure, nou-numită CEO a Symfonia în România, în prezența Excelenței Sale, domnul Paweł Soloch, ambasadorul Poloniei în România, a Agnieszkăi Olsen, directorul Biroului din București al Agenției Poloneze pentru Investiții și Comerț (PAIH), a lui Tomasz Bieliński, International Business Director în cadrul Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK), precum și a reprezentanților Camerei Bilaterale de Comerț și...

Un consilier din echipa lui Usatîi acuză Poliția că verifică dacă au loc ședințele CMC și cine participă la ele: „Au indicații de sus”....

Denis Șova, consilierul municipal din partea „Partidul Nostru”, partid condus de Renato Usatîi, a prezentat imagini cu polițiști în interiorul Primăriei Chișinău, menționând că aceștia ar fi avut scopul de a stabili dacă ședința CMC a avut loc și la ce oră a început și s-a încheiat. Acesta a afirmat că aceasta ar fi fost The post Un consilier din echipa lui Usatîi acuză Poliția că verifică dacă au...

CEC: Cheltuielile partidelor politice din Moldova pentru publicitatea online au crescut cu aproape 40%

Cheltuielile concurenților electorali pentru publicitatea online au crescut cu aproape 40% la ultimele alegeri parlamentare, semn că spațiul digital devine principala arenă a competiției politice. Declarația a fost făcută de președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, în cadrul unei conferințe regionale „Banii în politică” 2026 – „De la bani virtuali la influență reală: Noi frontiere ale rezilienței democratice” Potrivit acesteia, transformările tehnologice schimbă profund modul în care sunt desfășurate campaniile...

Bulgaria ne-a luat fața: țara vecină a intrat în topul mondial al stocării energiei electrice, România este la coada clasamentului în UE

Bulgaria ne-a luat fața în cursa pentru stocarea energiei electrice. Țara vecină a ajuns în 2026 printre economiile cu cea mai mare concentrare de sisteme de stocare prin baterii din lume, cu instalați și proiecte noi care intră în funcțiune într-un ritm accelerat, arată un raport oficial. De altfel, În plus, Bulgaria face profit consistent pe seama României: cumpără energie ieftină ziua și o revinde scump seara, profitând de...

Adversară din Belarus pentru Universitatea Craiova în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

Echipa Universitatea Craiova va înfrunta formaţia din Belarus ML Vitebsk în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc marţi, la Nyon.The post Adversară din Belarus pentru Universitatea Craiova în primul tur preliminar al Ligii Campionilor first appeared on Nexta.ro.