Libertatea mass-media și protecția jurnaliștilor se numără printre angajamentele-cheie asumate de Republica Moldova în cadrul primului grup de capitole de negociere „Valori Fundamentale”. Potrivit Biroului pentru Integrare Europeană, acest cluster vizează consolidarea instituțiilor statului, a justiției și a drepturilor cetățenilor, transmite IPN.
Moldova își asumă și continuarea reformei justiției, verificarea integrității judecătorilor și procurorilor, precum și consolidarea instituțiilor responsabile de aplicarea legii. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru protejarea drepturilor omului și combaterea discriminării.
Un alt obiectiv ține de consolidarea instituțiilor democratice și a proceselor electorale. Potrivit BIE, statul își propune să combată cumpărarea voturilor, dezinformarea și influențele externe asupra alegerilor, dar și să asigure o participare mai largă a cetățenilor la procesul decizional.
Primul cluster prevede și reformarea administrației publice, modernizarea sistemului de achiziții publice și îmbunătățirea gestionării fondurilor publice. Totodată, autoritățile își asumă continuarea reformelor economice pentru a pregăti economia națională să facă față concurenței de pe piața europeană și pentru a atrage mai multe investiții.
Printre angajamente se regăsesc și consolidarea cooperării cu instituțiile europene în domeniul securității, gestionării frontierelor și combaterii criminalității organizate. De asemenea, Moldova solicită includerea treptată în activitatea agențiilor și programelor UE înainte de aderare, pentru a accelera preluarea standardelor europene și apropierea de instituțiile comunitare.
The post Libertatea mass-media și protecția jurnaliștilor, printre angajamentele asumate în negocierile cu UE appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





