Deputatul AUR, Mohammad Murad, a lăsat să se înțeleagă că parlamentarii lui George Simion ar putea vota pentru învestirea Guvernului Veștea.
„Eu cred că mâine o să vedem răsăritul (…) nu am informații, dar simt că se întâmplă ceva pozitiv”, a spus Murad adăugând că „dintre două rele, aleg cel mai mic rău”.
El a oferit explicații.
„Țara are nevoie, depășește interesul partidului (criza actuală n.r.) și intrăm pe platforma națională (…) asumăm orice decizie dacă duce la ceva bun pentru țară (…) Este nevoie de un nou început”, a explicat Mohammad Murad.
Ce spune George Simion
Liderul AUR, George Simion, a transmis miercuri un mesaj pe rețelele de socializare anunțându-și intenția de vot.
„AUR are 90 de parlamentari. Adică 90 de reprezentanți ai românilor. Ei semnează și votează orice moțiune și suspendare. Oricând, fără trădători. AUR = LOIALITATE. Din păcate, în alte părți e plin de trădători. Fiți cu noi și vom ajunge la voința poporului, nu doar 90 ci mult mai mulți!”, a scris Simion pe rețelele de socializare.
Guvernul Veștea are nevoie de voturi de la AUR pentru învestitură după ce UDMR a anunțat că nu va sprijini proiectul liberalului.
The post Deputat AUR: 53% șanse să votăm guvernul Veștea, simt că ceva bun se întâmplă first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO




