Surse: Contestatarii lui Bolojan au cerut suspendarea în instanță a deciziilor PNL privind votul asupra Guvernului Veștea

Contestatarii au depus la Tribunalul București o ordonanță președințială prin care solicită instanței, de urgență, să suspende executarea și efectele acestor decizii ale BPN, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Cererea invocă mai multe motive de nelegalitate.

Primul argument vizează încălcarea interdicției mandatului imperativ. „Constituția (art. 69) spune că un parlamentar votează după propria conștiință, nu la ordinul cuiva din afară — nici al partidului. Decizia BPN face exact ce este interzis: îi spune parlamentarului cum anume să voteze și îi atașează o pedeapsă (pierderea calității de membru) dacă nu se supune. Ordin + sancțiune = mandat imperativ, declarat nul de Constituție”, susțin autorii demersului.

Un al doilea motiv invocat este lipsa de competență a Biroului Politic Național pentru adoptarea unor astfel de măsuri. „Potrivit statutului PNL, excluderea unor membri aleși (cum sunt parlamentarii) nu o poate hotărî singur Biroul Politic Național. Ea trebuie propusă de Biroul Executiv și decisă de Consiliul Național. Decizia a fost deci adoptată de un organ care nu avea acest drept”, se precizează în motivarea demersului.

Contestatarii susțin, de asemenea, că sancțiunea prevăzută de decizie este una automată și încalcă procedurile interne ale partidului.

„Decizia spune că simpla nerespectare «atrage» automat pierderea calității de membru, sărind peste toate aceste garanții”, se arată în motivarea acțiunii, care invocă lipsa dreptului la apărare, a audierii și a posibilității de contestare.

Contestatarii susțin că deciziile BPN al PNL ar obliga parlamentarii să încalce legea

O altă critică vizează faptul că deciziile BPN luate în data de 15 iunie ar obliga parlamentarii să încalce legea și regulamentele parlamentare. Potrivit surselor MEDIAFAX, autorii demersului susțin că instrucțiunea de a nu participa la vot contravine obligației legale de prezență la lucrările Parlamentului. Totodată, aceștia arată că, în cazul votului secret cu bile pentru învestirea Guvernului, există doar opțiunile „pentru” și „contra”, iar varianta „prezent, nu votez” nu este prevăzută de lege. În plus, impunerea unei asemenea conduite ar afecta caracterul secret al votului.

Autorii demersului contestă și prevederea potrivit căreia membrii PNL care acceptă funcția de premier sau de ministru fără acordul partidului își pierd calitatea de membru. Potrivit surselor MEDIAFAX, această dispoziție este atacată pe aceleași temeiuri, respectiv depășirea competenței organului care a adoptat-o și exercitarea unei constrângeri nelegale asupra membrilor partidului.

Ce s-a decis în urma ședinței BPN al PNL

În urma ședinței Biroului Politic Național al PNL, s-a decis că formațiunea nu va susține învestirea Guvernului Adrian Veștea.

În plus, PNL i-a solicitat lui Veștea să își depună mandatul până marți la ora 10:00. În replică, Adrian Veștea a anunțat că nu își va depune mandatul și că va continua negoicerile pentru formarea noului Executiv.

The post Surse: Contestatarii lui Bolojan au cerut suspendarea în instanță a deciziilor PNL privind votul asupra Guvernului Veștea first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

650 de rampe de acces, montate gratuit la blocurile din Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 a finalizat montarea a 650 de...

ULTIMA ORĂ

Prima reacție a lui Nicușor Dan după ce Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar. Ce spune despre viitorul acestuia la Primăria Capitalei

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi că este „normal” ca primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, să își continue activitatea la Primăria București, după...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Prima reacție a lui Nicușor Dan după ce Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar. Ce spune despre viitorul acestuia la Primăria Capitalei

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi că este „normal” ca primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, să își continue activitatea la Primăria București, după ce a fost plasat sub control judiciar de DNA.  Întrebat dacă Ciucu ar trebui să facă un pas în spate de la conducerea Primăriei Capitalei, Nicușor Dan, fost primar general …The post Prima reacție a lui Nicușor Dan după ce Ciprian Ciucu a fost...

Președintele Nicușor Dan, declarații de la Bruxelles: „Când i-am desemnat pe Eugen Tomac și Adrian Veștea, i-am desemnat să facă o majoritate”

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații de presă înaintea participării la reuniunea Consiliului European.The post Președintele Nicușor Dan, declarații de la Bruxelles: „Când i-am desemnat pe Eugen Tomac și Adrian Veștea, i-am desemnat să facă o majoritate” first appeared on Nexta.ro.

Un judecător pică a doua oară vettingul, iar altul nu este promovat pentru funcție la CSJ

Judecătorul Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru a picat pentru a doua oară vettingul. Mai exact, funcționarul nu a promovat reevaluare. Membrii Comisiei au constatat că acesta nu întrunește criteriul de integritate etică. Raportul a fost transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru examinare și adoptarea unei decizii finale. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! „Procedura de reevaluare s-a limitat la aspectele indicate de CSM...

Nicușor Dan despre învestirea Guvernului Veștea: „L-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat și să rezolve criza asta”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi, înainte de participarea la reuniunea Consiliului European, că responsabilitatea formării unei majorități parlamentare îi revine premierului desemnat Adrian Veștea. El a precizat că l-a nominalizat cu convingerea că poate obține susținerea necesară pentru învestirea Guvernului și pentru depășirea actualei crize politice. Întrebat dacă a discutat în ultimele zile cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, sau cu premierul desemnat despre posibilitatea negocierii unor voturi din partea...

ELKO Romania prezintă cele mai noi actualizări RutOS de la Teltonika Networks: 5G network slicing, 2FA și funcționalități avansate pentru rețele industriale

ELKO Romania, distribuitor de soluții IT și comunicații, anunță disponibilitatea celor mai recente actualizări de firmware RutOS pentru echipamentele Teltonika Networks, dezvoltate pentru a răspunde cerințelor tot mai complexe ale proiectelor IoT, industriale, enterprise, smart city, transport și utilități. Noile versiuni RutOS 7.22 și 7.23 aduc îmbunătățiri importante în zona de conectivitate mobilă, experiență de administrare, protocoale industriale, rutare, management remote și securitate. 5G network slicing pentru implementări 5G Standalone Una...