Mii de angajați ai serviciul public de radio și televiziune din Cehia au intrat luni într-o grevă de avertisment de 24 de ore. Aceștia protestează față de planurile Guvernului de a modifica radical sistemul de finanțare, de la taxa lunară plătită de populație și de agenții economici, la finanțarea directă de la bugetul de stat, transmite IPN.
Greva a afectat semnificativ transmisiunile de luni, provocând întârzieri ale buletinelor de știri și o reducere semnificativă a activității pe platformele online și rețelele sociale. În timp ce postul public de televiziune a menținut activ doar serviciul pentru copii, postul public de radio a fost forțat să difuzeze același program pe mai multe frecvențe.
Conform proiectului aprobat de executivul de la Praga, sistemul actual de finanțare prin taxa lunară va fi eliminat și înlocuit cu o alocare anuală fixă din bugetul de stat. Spre deosebire de autonomia oferită de actualul sistem, noul mecanism de finanțare va permite autorităților și Curții de Conturi să monitorizeze modul în care sunt cheltuite fondurile.
Conducerile celor două instituții publice consideră că această schimbare ar reduce finanțarea, ar afecta independența presei și ar duce la sute de concedieri. De cealaltă parte, ministrul culturii, Oto Klempíř, respinge criticile și invocă o tendință europeană de eficientizare și garanții legale pentru independența serviciilor publice de media.
The post Grevă în Cehia: radioul și televiziunea publice se opun schimbării sursei de finanțare appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




