Adrian Veștea, prima reacție după ce Cabinetul său a eșuat în Parlament: „Am considerat că este necesar să răspund la această provocare. Îmi pare rău că nu s-a putut materializa”

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, luni, după ce Parlamentul a respins Guvernul propus de el, că România intră într-o nouă perioadă de „nesiguranță și neliniște”. Veștea a spus că și-a făcut datoria și că a încercat să obțină sprijin prin dialog cu toate partidele dispuse să discute.

Adrian Veștea a declarat luni seară, după ce Parlamentul a respins învestirea Guvernului pe care îl propusese, că și-a îndeplinit responsabilitatea până la capăt și a avertizat că România riscă să intre într-o nouă perioadă de instabilitate politică, cu efecte asupra unor proiecte strategice.

Veștea a subliniat că și-a asumat mandatul într-un moment dificil și că a încercat să formeze un Executiv într-un interval în care România nu își permite întârzieri.

„După cum am spus-o încă din prima zi, când am fost nominalizat pentru a forma Guvernul, am tratat acest aspect cu responsabilitate. Știu că sunt 47 de zile din momentul în care a picat Guvernul. Sunt proiecte importante care nu așteaptă întârziere”, a afirmat acesta.

Premierul desemnat a invocat în special termenele privind Planul Național de Redresare și Reziliență și obiectivele de politică externă.

„Programul Național de Redresare și Reziliență are doar 70 de zile pentru a fi negociat și închis, cu foarte multe jaloane. De asemenea, accederea în OCDE este o prioritate pentru România. De asemenea, operaționalizarea proiectului SAFE reprezintă unul dintre lucrurile importante care trebuie să contribuie la securitatea României, iar ceea ce cred că este foarte important este stabilitatea și încrederea românilor”, a spus Veștea.

El a afirmat că a acceptat nominalizarea dintr-un sentiment al datoriei, deși ocupa deja o funcție obținută prin vot direct.

„Am venit în acest proiect cu bune intenții, dintr-o funcție aleasă, pe care mi-am câștigat-o în urma unui vot uninominal. Am considerat că este necesar să răspund la această provocare. Îmi pare rău că nu s-a putut materializa”, a declarat premierul desemnat.

Veștea consideră că respingerea Cabinetului prelungește criza politică.

„În perioada următoare va fi tot o perioadă de nesiguranță, o perioadă de neliniște pentru români, iar ceea ce cred că este foarte necesar este ca România să ajungă într-o direcție” de stabilitate, a afirmat el.

Întrebat despre negocierile purtate inclusiv cu AUR, Adrian Veștea a spus că a considerat firesc să discute cu toate formațiunile dispuse la dialog.

„Am considerat că este necesar și responsabil, din partea mea, atâta vreme cât eram nevoit să trec acest Guvern, să stau de vorbă cu toate formațiunile politice și să le ascult punctele”, a declarat el.

Premierul desemnat a precizat că nu a făcut promisiuni în schimbul unui eventual sprijin parlamentar.

„Nu le-am promis altceva decât că voi sta permanent la discuții, voi prelua ideile bune, vom încerca să identificăm soluții cât mai bune pentru economia României, fiindcă principala problemă pe care au ridicat-o erau temele economice”, a spus Veștea.

Întrebat dacă președintele Nicușor Dan știa despre dialogul cu AUR, acesta a răspuns: „Nu am avut o astfel de decizie din partea președintelui”.

Referitor la criticile potrivit cărora nu ar fi discutat cu toate partidele parlamentare, Veștea a explicat că a răspuns doar invitațiilor primite.

„Eu am vorbit cu partidele parlamentare care mi-au solicitat acest lucru”, a spus el.

Întrebat de ce nu a mers și la USR, premierul desemnat a precizat: „La USR am fost datorită unei invitații în care mi s-a spus că au să-mi prezinte o serie de proiecte care țin de economie. La USR nu am avut niciodată o invitație și nu am avut de ce să răspund”.

Veștea a susținut că, indiferent de rezultat, și-a îndeplinit obligația politică și morală.

„Eu știu că mi-am făcut datoria. Am avut o săptămână în care am încercat să creionez un program de guvernare, să am alături de mine un Guvern responsabil care să poată să răspundă necesităților”, a afirmat el.

Întrebat dacă reprezentanții AUR i-au dat impresia că vor vota Cabinetul, Adrian Veștea a evitat să speculeze asupra intențiilor formațiunii.

„Nu a fost o decizie fermă, este decizia fiecărui partid politic”, a spus acesta.

„Consider că am conștiința împăcată, mi-am făcut datoria”.

The post Adrian Veștea, prima reacție după ce Cabinetul său a eșuat în Parlament: „Am considerat că este necesar să răspund la această provocare. Îmi pare rău că nu s-a putut materializa” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Atac armat extrem de violent într-un liceu din Filipine: trei elevi au fost uciși, iar cel puțin 20 au fost răniți / Autorii sunt...

Trei elevi au fost uciși, iar cel puțin alți 20 au fost răniți luni, după ce doi adolescenți înarmați au deschis focul într-un liceu din...

VIDEO | Ministrul Sănătății, aviz negativ la reforma fiscală, Emil Ceban: „Această reformă va distruge sistemul medical. Spitalele nu vor face față”

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a emis aviz negativ asupra proiectului politicii fiscale pentru 2027, avertizând că introducerea TVA în sectorul medical va genera scumpiri...

Important

Atac armat extrem de violent într-un liceu din Filipine: trei elevi au fost uciși, iar cel puțin 20 au fost răniți / Autorii sunt...

Trei elevi au fost uciși, iar cel puțin alți 20 au fost răniți luni, după ce doi adolescenți înarmați au deschis focul într-un liceu din orașul Tacloban, în centrul Filipinelor. Cei doi suspecți, în vârstă de 14 și 15 ani, au fost arestați, iar autoritățile încearcă să stabilească motivul atacului, relatează AP. Potrivit poliției, atacul a avut loc în cursul dimineții la Liceul Național San Jose, o unitate de învățământ de...

Concertul trupei Iron Maiden de la Paris, întrerupt aproape o oră de o pană de curent

O pană de curent de origine necunoscută a întrerupt concertul trupei britanice Iron Maiden de la Paris La Défense Arena timp de aproape o oră, luni seară, în contextul în care Franţa se confruntă cu un val de caniculă, relatează AFP.The post Concertul trupei Iron Maiden de la Paris, întrerupt aproape o oră de o pană de curent first appeared on Nexta.ro.

Statele Unite își intensifică războiul economic. Adversarii săi par însă neclintiți

Iranul, Rusia și Coreea de Nord au devenit tot mai abile în evitarea sancțiunilor americane.The post Statele Unite își intensifică războiul economic. Adversarii săi par însă neclintiți first appeared on Nexta.ro.

Meciul Franţa – Irak, de la Cupa Mondială, s-a reluat după o suspendare de aproape două ore. Vremea nefavorabilă, motivul întreruperii

Meciul Franţa – Irak, de la Cupa Mondială, s-a reluat după o suspendare de aproape două ore, din cauza furtunii din Philadelphia.The post Meciul Franţa – Irak, de la Cupa Mondială, s-a reluat după o suspendare de aproape două ore. Vremea nefavorabilă, motivul întreruperii first appeared on Nexta.ro.

Încă doi suspecți au fost arestați în dosarul complotului care viza gala UFC organizată de Donald Trump la Casa Albă

Autoritățile federale americane au arestat încă doi suspecți în ancheta privind un presupus complot care viza gala Ultimate Fighting Championship (UFC), cea mai mare organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume (UFC) organizată de președintele Donald Trump la Casa Albă, pe 14 iunie, potrivit AP. Potrivit procurorilor, planul prevedea folosirea unor drone încărcate cu explozibili și deschiderea focului asupra participanților, însă a fost dejucat cu câteva zile înainte de...

Trump ameninţă din nou că nu va ajuta ţările NATO, dacă acestea îi vor cere ajutorul: „Noi când avem nevoie de ajutor, ei spun...

Preşedintele SUA Donald Trump a ameninţat luni din nou ţările NATO că nu le va ajuta dacă i-ar cere acest lucru, justificându-şi poziţia prin faptul că acestea nu i-au susţinut operaţiunea militară împotriva Iranului, relatează AFP.The post Trump ameninţă din nou că nu va ajuta ţările NATO, dacă acestea îi vor cere ajutorul: „Noi când avem nevoie de ajutor, ei spun «nu»” first appeared on Nexta.ro.

„Râul Ceresc”. Cum a încercat China să redirecționeze ploile din Tibet pentru a alimenta regiunile aride ale țării

China a lansat unul dintre cele mai ambițioase proiecte de modificare a vremii din lume, în încercarea de a combate deficitul de apă din regiunile sale nordice și vestice.The post „Râul Ceresc”. Cum a încercat China să redirecționeze ploile din Tibet pentru a alimenta regiunile aride ale țării first appeared on Nexta.ro.