Fata de 12 ani din Cahul, dată dispărută, a fost găsită la Chișinău. O femeie a recunoscut-o și a alertat Poliția

Adolescenta de 12 ani din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul, care a fost dată dispărută și căutată de familie, polițiști și voluntari, a fost găsită la Chișinău și este în siguranță.

Potrivit Poliției, minora a fost observată în apropierea Gării de Sud din capitală de o femeie care a recunoscut-o după anunțurile privind dispariția și a alertat oamenii legii.

„Fata a fost găsită și se află în afara oricărui pericol. Aceasta a fost recunoscută de o femeie, în adiacentul Gării de Sud din capitală, care a și sesizat Poliția”, au comunicat reprezentanții instituției.

În prezent, minora se află în custodia polițiștilor din cadrul Biroului de Poliție și Reacționare Operativă, iar colegii acestora din Cahul urmează să o preia și să o readucă în familie.

Poliția a mulțumit cetățenilor pentru implicare și sprijinul acordat în identificarea fetei.

Amintim că Nicoleta Popazoglo a dispărut în dimineața zilei de 22 iunie, după ce a plecat de acasă. Ultima dată, aceasta ar fi fost văzută în apropierea Autogării de Sud din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O adolescentă de 12 ani este căutată după ce a dispărut fără urmă

 

Articolul Fata de 12 ani din Cahul, dată dispărută, a fost găsită la Chișinău. O femeie a recunoscut-o și a alertat Poliția apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Students’ Fashion Day 2026 aduce la Chișinău designeri vestimentari din patru țări

În această vineri, Chișinăul va deveni scena tinerilor designeri....

Animalele, în pericol pe timp de caniculă: Căldura le provoacă stres termic și deshidratare

Temperaturile ridicate din această perioadă reprezintă un risc major...

A treia oară cu noroc? Nicușor Dan începe consultările cu partidele pentru desemnarea unui premier al României

Președintele român, Nicușor Dan, începe consultările cu partidele politice,...

ULTIMA ORĂ

ANAF: Fermă clandestină de criptomonede, cu peste 400 de echipamente într-o clădire dezafectată din Satu Mare. Consumul ridicat de energie electrică i-a dat de...

O fermă clandestină de criptomonede cu peste 400 de echipamente a fost identificată de către inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale...

Anastasia Taburceanu, remunerată cu 120.000 de lei lunar la MoldATSA — de patru ori mai mult decât președinta Sandu

Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a întreprinderii de stat MoldATSA și verișoară cu președinta Maia Sandu, a fost remunerată cu peste un milion de...

Important

ANAF: Fermă clandestină de criptomonede, cu peste 400 de echipamente într-o clădire dezafectată din Satu Mare. Consumul ridicat de energie electrică i-a dat de...

O fermă clandestină de criptomonede cu peste 400 de echipamente a fost identificată de către inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) într-o locaţie din Satu Mare în care se desfăşura, în mod sistematic şi nedeclarat, activitate de minare a criptomonedelor, fiind utilizate sute de echipamente specializate care funcţionau permanent şi generau un consum semnificativ de energie electrică.The post ANAF: Fermă clandestină...

Bulgaria, campioana scumpirilor la carburanți în UE. Pe ce loc se află România

Bulgaria ocupă un loc fruntaș la capitolul scumpirilor la carburanți în Uniunea Europeană. Țara vecină a înregistrat cea mai mare majorare de preț la combustibil, potrivit ultimelor date furnizate de Eurostat. De altfel, și România a înregistrat creșteri ale tarifelor la motorină. Datele sunt aferente lunii mai. Prețurile carburanților au crescut cel mai mult în Bulgaria, cu 33,9% față de mai 2025. Urmează Luxemburg, Lituania și România, cu un avans...

BBC: Cum au reușit 100 de spitale din România să învingă un atac cibernetic folosind pixul și hârtia

Potrivit publicației britanice, decizia autorităților de a deconecta rapid spitalele de la internet a limitat extinderea atacului și a permis continuarea activității medicale. Incidentul a început după compromiterea companiei RSC, dezvoltatorul sistemului informatic Hippocrates. Platforma este utilizată în numeroase spitale pentru gestionarea fișelor medicale, analizelor, tratamentelor, farmaciilor și activităților administrative. Autoritățile au ordonat deconectarea imediată a spitalelor În momentul în care atacul s-a extins, Directoratul Național de Securitate Cibernetică a dispus deconectarea...

Experții sunt de acord: acesta va fi anul în care inteligența artificială nu va mai avea nevoie de oameni

În mai puțin de doi ani de când IA a luat avânt și a devenit tehnologia momentului, am observat progrese și beneficii semnificative în viața noastră datorate acesteia, potrivit ElEconomista. Însă, am putut observa și „urechile lupului” și am învățat că lipsa unor parametri pentru această tehnologie poate fi periculoasă. Experții și personalitățile din sector au avertizat deja în numeroase rânduri cu privire la pericolele pe care le-ar putea prezenta...

Comunicat: Electrica a lansat Shadow Volt, unul dintre cele mai ambițioase programe de internship

Electrica a lansat Shadow Volt, unul dintre cele mai ambițioase programe de internship dezvoltate până acum. Programul se adresează absolvenților de facultate care sunt înscriși sau urmează să fie înscriși, începând cu 1 octombrie 2026, într-o formă de învățământ postuniversitar (master, doctorat, cursuri postuniversitare etc.) și le oferă oportunitatea de a învăța direct de la specialiștii companiei și de a descoperi din interior industria energiei. Prin Shadow Volt, Electrica le oferă...

Materia care schimbă modul de învățare în liceu: ce este „Ora de GIS” și cum transformă harta în laborator de învățare

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat aprobarea și publicarea în Monitorul Oficial a programei pentru opționalul „Ora de GIS”, o disciplină destinată elevilor de liceu care îmbină geografia cu tehnologia informației. Cursul propune o abordare practică a învățării, în care hărțile, datele digitale și instrumentele moderne devin mijloace prin care elevii pot înțelege mai bine mediul, orașele și comunitățile în care trăiesc.The post Materia care schimbă modul de învățare...

Cluj Innovation Days 2026 a pus în discuție competențele necesare în Era Inteligenței Artificiale

Cluj Innovation Days 2026: Între suveranitate digitală și adaptare umană Cluj Innovation Days 2026 a reunit la finalul lunii mai, la Cluj-Napoca, elitele tehnologice ale Europei, într-un moment în care tranziția către Inteligența Artificială (AI) a încetat să mai fie o promisiune teoretică, devenind o realitate urgentă. Ediția din acest an a trecut dincolo de …The post Cluj Innovation Days 2026 a pus în discuție competențele necesare în Era Inteligenței...