ABA Olt, răspuns oficial prin care infirmă acuzațiile din spațiul public referitoare la explotarea de la Piatra-Olt

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Olt a negat informațiile referitoare la o presupusă exploatare ilegală de agregate minerale la Piatra-Olt de către firma Mineralport.

Instituția a infirmat acuzațiile lansate de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, care a susținut că societatea ar exploata agregate minerale fără autorizație. Potrivit răspunsului oficial al instituției, rezultatul verificărilor contrazice afirmațiile edilului.

În urma sesizărilor în spațiul public de către domnul primar al municipiului Slatina a unor aspecte referitoare la activitatea de gospodărire a apelor, s-a dispus de către conducerea instituției verificarea celor semnalate“, a precizat ABA Olt.

Ce au constatat inspectorii prezenți pe teren

Pe raza U.A.T. Piatra Olt, la data și momentul efectuării controlului, nu se desfășurau lucrări de exploatare agregate minerale din terasa joasă de pe malul drept al cursului de apă Olt și nici activități de sortare și spălare de agregate minerale, așa cum s-a precizat în spațiul public“, a precizat ABA Olt, în răspunsul oficial transmis mass-media.

ABA Olt: Mineralport – activități de exploatare realizate legal, în baza autorizațiilor existente

De asemenea, s-a constatat că societatea Mineralport SRL desfășura activități de exploatare în orașul Balș, însă acestea erau realizate legal, în baza autorizațiilor existente.

„Pe raza U.A.T. Balș, la data și momentul efectuării controlului, societatea S.C. Mineralport S.R.L. efectua lucrări de exploatare a agregatelor minerale, însă acestea se desfășurau în cadrul perimetrului reglementat din punct de vedere al gospodăririi apelor“, se arată în răspusul ABA Olt.

Mai mult decât atât, instituția precizează că societatea funcționează în baza unor autorizații valabile și că activitatea nu este suspendată.

„În prezent, S.C. Mineralport S.R.L. nu are activitatea suspendată total sau parțial ca urmare a unor măsuri dispuse de Administrația Bazinală de Apă Olt“, a menționat Administrația Bazinală de Apă Olt.

ABA Olt a prezentat și autorizațiile în baza cărora își desfășura activitatea Mineralport

  • Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 05/01.02.2026, valabilă pâna la data de 31.01.2029, privind alimentare cu apă și evacuare ape uzate la staţia de sortare-spălare agregate minerale Balş;
  • Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 75/01.08.2025, valabilă pâna la data de 31.07.2028, privind alimentare cu apă și evacuare ape uzate la staţia de sortare-spălare Piatra, oraş Piatra Olt;
  • Autorizația de gospodărire a apelor nr. 88/01.10.2025, valabilă până la data de 30.09.2028, privind alimentare cu apă și evacuare ape uzate la staţia de sortare-spălare Piatra, oraş Piatra Olt;
  • Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 99/31.10.2025, valabilă până la data de 31.10.2027, privind alimentare cu apă și evacuare ape uzate la staţia de betoane, Piatra Olt.

The post ABA Olt, răspuns oficial prin care infirmă acuzațiile din spațiul public referitoare la explotarea de la Piatra-Olt first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Putin: NATO și UE se pregătesc de război împotriva Rusiei și își justifică reînarmarea prin „minciuni”

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat marți statele NATO...

Dominic Fritz, despre atmosfera de la Cotroceni: Nu a dansat nimeni pe masă. Situația e serioasă

Liderul USR Dominic Fritz afirmă că întâlnirea cu Nicuşor...

Sondaj: doar un sfert dintre americani consideră că războiul cu Iranul a meritat costurile

Majoritatea americanilor au o evaluare negativă a conflictului militar...

ULTIMA ORĂ

Fiul lui Ilie Dumitrescu, internat la Obregia după ce a făcut prăpăd într-un magazin din București, în urma unei altercații cu partenera sa

Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu a fost internat marți seară la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, după ce a provocat un scandal într-un magazin din...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Important

Fiul lui Ilie Dumitrescu, internat la Obregia după ce a făcut prăpăd într-un magazin din București, în urma unei altercații cu partenera sa

Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu a fost internat marți seară la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, după ce a provocat un scandal într-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei și a avut o altercație cu concubina sa pe stradă.The post Fiul lui Ilie Dumitrescu, internat la Obregia după ce a făcut prăpăd într-un magazin din București, în urma unei altercații cu partenera sa first appeared on Nexta.ro.

În cea mai nouă sfidare la adresa lui Trump, Senatul SUA a votat oprirea războiului cu Iranul. Mai mult, măsura bifează o premieră

Senatul SUA a adoptat marți o rezoluție prin care îi impune președintelui Donald Trump să oprească acțiunea militară a SUA împotriva Iranului, în cea mai recentă răbufnire la adresa președintelui republican din partea unui Congres din ce în ce mai neliniștit, scrie Reuters. Senatul a aprobat cu 50 de voturi „pentru” și 48 „împotrivă” rezoluția …The post În cea mai nouă sfidare la adresa lui Trump, Senatul SUA a...

Putin: NATO și UE se pregătesc de război împotriva Rusiei și își justifică reînarmarea prin „minciuni”

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat marți statele NATO și Uniunea Europeană că își sporesc cheltuielile militare și își militarizează economiile în pregătirea unui posibil conflict cu…The post Putin: NATO și UE se pregătesc de război împotriva Rusiei și își justifică reînarmarea prin „minciuni” first appeared on Nexta.ro.

Cristiano Ronaldo: Am o carieră de 23 de ani şi, când lucrurile merg bine, se spune «ăsta e Cristiano», iar când lucrurile merg prost,...

Căpitanul Cristiano Ronaldo a marcat, marţi, două goluri pentru Portugalia împotriva Uzbekistanului (5-0), reducând la tăcere criticii.The post Cristiano Ronaldo: Am o carieră de 23 de ani şi, când lucrurile merg bine, se spune «ăsta e Cristiano», iar când lucrurile merg prost, «e terminat, e bătrân». Aşa va fi mereu! first appeared on Nexta.ro.

Ce speră Dominic Fritz să obțină prin contestarea la CEDO a deciziei ÎCCJ privind conflictul de interese în cazul său: „Statul român poate fi...

Liderul USR, Dominic Fritz, primar al Timișoarei, critică dur decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care a fost declarat în conflict de interese, sancțiune ce îi interzice să candideze la orice funcție publică până în 2030.The post Ce speră Dominic Fritz să obțină prin contestarea la CEDO a deciziei ÎCCJ privind conflictul de interese în cazul său: „Statul român...

Dominic Fritz, despre atmosfera de la Cotroceni: Nu a dansat nimeni pe masă. Situația e serioasă

Liderul USR Dominic Fritz afirmă că întâlnirea cu Nicuşor Dan de la Cotroceni a fost una scurtă şi s-a desfăşurat într-o atmosferă „destul de sobră”, el adăugând că „nu a dansat nimeni pe masă”, pentru că situaţia este „serioasă”. The post Dominic Fritz, despre atmosfera de la Cotroceni: Nu a dansat nimeni pe masă. Situația e serioasă first appeared on Nexta.ro.

Sondaj: doar un sfert dintre americani consideră că războiul cu Iranul a meritat costurile

Majoritatea americanilor au o evaluare negativă a conflictului militar dintre Statele Unite și Iran, potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos, care arată că doar 24% dintre respondenți cred că războiul a meritat costurile suportate de SUA. Sondajul, realizat în perioada 18-22 iunie pe un eșantion de 1.262 de adulți americani, indică și faptul că numai 23% dintre respondenți consideră că Statele Unite se află într-o poziție mai puternică în relația cu...