Familiile celor doi polițiști decedați la Sângerei vor primi câte un milion de lei

Familiile celor doi polițiști care și-au pierdut viața în accidentul de la Sângerei vor primi câte un milion de lei din partea statului. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, alocarea a două milioane de lei din Fondul de rezervă, cu titlu de ajutor material, transmite IPN.

În debutul ședinței, premierul Alexandru Munteanu și-a exprimat profunda tristețe în urma tragediei produse la Sângerei, în care doi tineri polițiști și-au pierdut viața în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu. „Este o pierdere grea pentru familii, pentru colegii de la Ministerul Afacerilor Interne și pentru întreaga societate”, susține premierul.

Cei doi polițiști, în vârstă de 25 și 29 de ani, au fost loviți de un automobil la Grigorăuca, raionul Sângerei, în timp ce documentau o contravenție pe acostament, lângă mașina de serviciu staționată regulamentar. Ambii au suferit traumatisme grave și au fost transportați la spital, unde ulterior au decedat.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, șoferul, care a declarat că ar fi adormit la volan înainte de impact, a fost reținut.

The post Familiile celor doi polițiști decedați la Sângerei vor primi câte un milion de lei appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Accesul către PTF Cahul, blocat temporar din cauza protestelor fermierilor

Accesul către punctul de trecere a frontierei Cahul este...

Fermierii protestează din nou: cer modificarea proiectului politicii fiscal-bugetare pentru 2027

Fermierii din mai multe regiuni ale țării au protestat...

Liliana Iaconi: Vom susține reforma APL, dar ne dorim ca ea să fie implementată corect

Deputații fracțiunii Alternativa, membri ai Partidului Dezvoltării și Consolidării...

Larisa Voloh: Localitățile mici riscă să nu fie eligibile pentru finanțarea proiectelor

Localitățile cu un număr redus de locuitori vor avea...

Alexei Cracan rechemat din funcția de ambasador în Portugalia și Maroc

Alexei Cracan a fost rechemat din funcția de ambasador...

Relansarea Grupului de la Vișegrád: Liderii au stabilit o nouă agendă de cooperare

Liderii statelor membre ale Grupului de la Vișegrád s-au...

Membrii Corpului de Control al premierului și-au depus demisia

Membrii Corpului de Control al prim-ministrului și-au prezentat demisia,...

ULTIMA ORĂ

COSR: Raluca Strămăturaru, printre sportivii aleşi să expună obiecte la Muzeul Olimpic de la Lausanne

COSR anunţă că, în urma campaniei dedicate patrimoniului olimpic din timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026, o selecţie de artefacte emblematice şi poveşti...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

COSR: Raluca Strămăturaru, printre sportivii aleşi să expună obiecte la Muzeul Olimpic de la Lausanne

COSR anunţă că, în urma campaniei dedicate patrimoniului olimpic din timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026, o selecţie de artefacte emblematice şi poveşti inspiraţionale ale sportivilor şi-a găsit acum locul în expoziţia permanentă a Muzeului Olimpic. Un total de 21 de obiecte au fost expuse în expoziţia permanentă dedicate jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina 2026. Printre acestea si pantofii de sanie ai Ralucăi Strămăturaru,...

Sorin Grindeanu: Este clar că va exista un guvern minoritar, indiferent de opţiunile preşedintelui / PSD a spus inclusiv la Cotroceni, noi nu vom...

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este clar că va exista un guvern minoritar, indiferent de opţiunile preşedintelui. El a menţionat că ceea ce au transmis şi la Palatul Cotroceni, la consultările cu şeful statului, este că PSD nu va vota nici un guvern din care nu face parte.The post Sorin Grindeanu: Este clar că va exista un guvern minoritar, indiferent de opţiunile preşedintelui / PSD a...

JAZZx 2026 începe săptămâna viitoare – concerte Free Nationals, Samara Joy, Asaf Avidan și noul val al jazzului internațional. Cinci zile de muzică, patru...

Festivalul propune în acest an un program desfășurat pe parcursul a cinci zile, în mai multe spații din oraș, cu acces gratuit la toate evenimentele. JAZZx continuă să exploreze jazzul în dialog cu soul, funk, hip-hop, spoken word, muzică electronică și noile direcții ale scenei internaționale, oferind o experiență culturală complexă și accesibilă unui public divers. O ediție care aduce laolaltă artiști premiați, premiere naționale și noul val al jazzului Pe...

Pentagonul a finalizat cu succes primul test al sistemului „Golden Dome”, scutul antirachetă extrem de ambițios și controversat al președintelui Trump

Secretarul Apărării al Statelor Unite, Pete Hegseth, a declarat, miercuri, că primul test al sistemului de apărare antirachetă cunoscut sub numele de „Golden Dome” a fost „un succes răsunător” și a subliniat că inițiativa „este reală, puternică și avansează conform planului”. Într-o postare pe rețelele sociale, Hegseth a anunțat că demonstrația a avut loc „în ultimele câteva ore“, după care a explicat că a participat personal la exercițiu și a...

Valul radical în Europa: Unul din patru europeni votează extrema dreaptă

Aproape unul din patru alegători din Europa votează în prezent cu partide de extremă dreapta, o proporție care a crescut de aproape cinci ori din anii ’90 până astăzi și care a urcat mai ales în ultimii trei ani.The post Valul radical în Europa: Unul din patru europeni votează extrema dreaptă first appeared on Nexta.ro.

Cifrele care îi sperie pe pensionari: câți bani au pierdut, de fapt, după guvernarea Bolojan

Consumul s-a prăbușit, economia e în recesiune, iar pensionarii sunt cei mai afectați de măsurile de austeritate, este bilanțul guvernării Bolojan, potrivit Realitatea PLUS.The post Cifrele care îi sperie pe pensionari: câți bani au pierdut, de fapt, după guvernarea Bolojan first appeared on Nexta.ro.

Cele două variante de miniștri despre care a vorbit Sorin Grindeanu: Au făcut treabă bună

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, votat în unanimitate, miercuri, de conducerea partidului pentru a fi propunerea de premier, a vorbit despre două nume care se pot regăsi în Guvernul PSD. Sorin Grindeanu a anunţat că PSD a decis în Biroul Politic Naţional, în unanimitate, „să-şi asume responsabilitatea guvernării”, iar preşedintele partidului să fie propunerea de premier.  …The post Cele două variante de miniștri despre care a vorbit Sorin Grindeanu: Au...