Daniel Vodă: Reforma APL nu este o condiționalitate a Uniunii Europene

Reforma APL, promovată de actuala guvernare, nu reprezintă o condiționalitate impusă de Uniunea Europeană, iar succesul acesteia depinde de obținerea unui consens larg atât la nivel politic, cât și în societate. Declarația aparține expertului asociat IPRE, Daniel Vodă, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Reforma APL și integrarea europeană: necesitate, eficacitate și calea europeană”, organizată de Agenția de presă IPN. Expertul a subliniat că necesitatea reformei APL este recunoscută de mai mulți ani și nu derivă din obligațiile asumate de țară în procesul de aderare la UE.

Expertul Institutului pentru Politici și Reforme Europene a menționat că actualul model administrativ, în special la nivelul consiliilor raionale, și-a pierdut relevanța și eficiența.

 „Reforma APL nu este o condiție impusă de Uniunea Europeană. Este o reformă care trebuia implementată de fostele guvernări. Toți sunt de acord că centrele raionale și-au pierdut puterea pe care o aveau în perioada sovietică, începând cu anii 90 prerogativele consiliilor raionale au scăzut treptat. Astăzi la nivelul consiliilor raionale suntem în situația când partidele politice își împart puterea și își numesc oameni în funcție. E foarte rar când consiliile raionale pot avea propriile proiecte sau pot atrage fonduri internaționale”, a explicat Daniel Vodă.

Totodată, el a avertizat că discuțiile privind reorganizarea administrativă nu trebuie limitate la confruntări politice. „Mă bucur că Guvernul a inclus acest subiect pe agenda publică. Eu nu-mi doresc ca această discuție să se transforme doar în dezbateri politice la nivelul Parlamentului. Astăzi cred că pentru reforma APL există doar cele 55 de voturi ale PAS și celelalte partide vor vota împotrivă, dar dacă ne uităm în programele electorale ale tuturor partidelor, toate formațiunile spuneau că această reformă este necesară”, a precizat Daniel Vodă.

În opinia expertului IPRE, Guvernul a inițiat o campanie activă de informare și consultare pe marginea reformei, însă pentru legitimarea și durabilitatea acesteia este nevoie de o implicare mai consistentă a tuturor actorilor politici și de susținere parlamentară extinsă.

„Vedem o campanie de comunicare foarte activă a Guvernului pe acest subiect. Văd mult conținut în acest sens, au loc discuții cu primarii, dar cred că și formațiunile politice trebuie să se implice mai mult. E necesar ca această reformă să nu treacă doar cu 55 de voturi, este necesar un consens mai larg în Parlament”, a mai spus expertul asociat IPRE.

Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de Presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.

The post Daniel Vodă: Reforma APL nu este o condiționalitate a Uniunii Europene appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Serviciile de sănătate mintală din Moldova, reorganizate după 12 ani de reforme

După 12 ani de implementare a proiectului moldo-elvețian MENSANA,...

Dezbatere IPN | Comunitățile locale și deciziile de amalgamare voluntară

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea...

Șoferul care a accidentat mortal doi polițiști la Sângerei, plasat în arest la domiciliu

Șoferul care a provocat accidentul rutier de la Sângerei,...

Mari artiști, un omagiu pentru Gheorghe Mustea și un cadou pentru primii 500 de copii

Comunicat de presă Există seri în care muzica aduce împreună...

Artiști ruși, pe lista nerecomandată de autorități deoarece riscă interdicția intrării în țară

Mai mulți cântăreți din spațiul CSI, dintre care unii...

Primăria Chișinău a încasat peste 17 milioane de lei la licitațiile pentru amplasarea gheretelor

Primăria Chișinău a obținut venituri de peste 17 milioane...

ULTIMA ORĂ

(stop cadru) Eugenia Ceban, la ședința CMC: „Nu urla, oprește-te. Și tu nu țipa, că ești pedagog”

Schimb de replici tensionat la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Consiliera MAN, Eugenia Ceban, a criticat mai multe propuneri aflate în discuție și s-a adresat...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Important

(stop cadru) Eugenia Ceban, la ședința CMC: „Nu urla, oprește-te. Și tu nu țipa, că ești pedagog”

Schimb de replici tensionat la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Consiliera MAN, Eugenia Ceban, a criticat mai multe propuneri aflate în discuție și s-a adresat dur unor colegi din sală, care încercau să intervină în timp ce aceasta propunea un proiect spre reexaminare. „Vă umflă râsul pe toți, râdeți de voi de ce prostii faceți”, a spus aceasta.

Declarație din telefon: Noul serviciu care reduce timpul de așteptare la frontieră, activ din 1 iulie

Călătorii care intră sau ies din Republica Moldova și transportă bunuri supuse declarării vor putea depune declarația vamală în format electronic începând cu 1 iulie. Noua opțiune digitală, lansată de Serviciul Vamal, are scopul de a reduce timpul petrecut la frontieră și de a simplifica procedurile de declarare.

Reacția FLYONE la decizia CEIISS: Compania afirmă că operează în baza tuturor autorizațiilor necesare

FLYONE a reacționat după decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), care a refuzat aprobarea unor investiții ale companiei într-un domeniu considerat de importanță pentru securitatea statului. Într-un comunicat de presă emis joi, 25 iunie, compania a menționat că nu desfășoară activități investiționale în domenii de importanță pentru securitatea statului și că nu a depus nicio cerere de autorizare la CEIISS. Reprezentanții FLYONE afirmă că activitatea...

Serviciile de sănătate mintală din Moldova, reorganizate după 12 ani de reforme

După 12 ani de implementare a proiectului moldo-elvețian MENSANA, Republica Moldova și-a schimbat modelul de îngrijire a sănătății mintale, trecând de la un sistem bazat aproape exclusiv pe internarea în spitale, la servicii integrate în comunitate. Declarația a fost făcută de ministrul sănătății, Emil Ceban, la evenimentul de încheiere a proiectului, transmite IPN „S-a schimbat concepția și viziunea. Am trecut de la un sistem sovietic, apoi post-sovietic, centrat pe spitale,...

VIDEO Stefanco, acuzat că ar fi lovit un polițist cu roata tractorului: Să prezinte amprenta, colbul de pe ciubote

Deputatul „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco, este acuzat de Poliție că ar fi lovit cu om al legii cu roata tractorului. Incidentul s-ar fi produs în raionul Ștefan Vodă, în timpul protestelor fermierilor. Polițiștii au intervenit pentru a debloca carosabilul. Conform lor, „Sergiu Stefanco a blocat intenționat traseul cu un tractor și nu s-a conformat solicitărilor legale ale poliției. Mai mult, acesta a pus în mișcare utilajul, lovind un polițist cu...

MEC propune schimbarea modului de administrare a școlilor: vor fi create Agenții Teritoriale pentru Educație

Școlile din Republica Moldova ar putea fi gestionate după un nou model administrativ. Ministerul Educației și Cercetării propune reforma „Restart în educație”, care prevede crearea Agențiilor Teritoriale pentru Educație (ATE), structuri ce ar urma să pr...

Militari și carabinieri participă la exercițiul internațional „Scutul Păcii 2026”

Militari ai Armatei Naționale și carabinieri participă, în perioada 22 iunie – 4 iulie 2026, la exercițiul internațional „Scutul Păcii 2026”, desfășurat în centrele de instruire ale Armatei Naționale, comunică MOLDPRES. Potrivit Minister...