Mari artiști, un omagiu pentru Gheorghe Mustea și un cadou pentru primii 500 de copii

Comunicat de presă

Există seri în care muzica aduce împreună generații!  

Pe 28 iunie 2026, Teatrul Verde va găzdui un astfel de moment, unde Olga Ciolacu, Lidia Botezatu, Cătălin Josan, Cristina Scarlat, Milla Danilceac, AKORD, Catharsis, Brio Sonores, Concertino Accordion Band și alți artiști îndrăgiți vor urca pe aceeași scenă în concertul-tribut dedicat compozitorului, dirijorului, academicianului, maestrului Gheorghe Mustea, cu prilejul împlinirii a 75 de ani.

Începând cu ora 19:00, publicul va redescoperi cele mai îndrăgite creații ale maestrului, într-un spectacol în care vocile consacrate se întâlnesc cu energia noii generații. Orchestra Națională Simfonică a Companiei Publice „Teleradio-Moldova” și Capela Corală Academică „Doina” vor da viață unui program care celebrează creația unui muzician ce și-a dedicat întreaga carieră artei.

Seara este gândită pentru toate vârstele. Primii 500 de copii care vor veni la spectacol însoțiți de familie vor primi în dar volumul „Povești ale popoarelor lumii pentru întreaga familie”, o carte audio pentru ca bucuria muzicii să continue și acasă.

Cei prezenți vor avea la dispoziție o zonă gastronomică, iar pentru a facilita accesul la eveniment cu intrarea în Parcul „Valea Morilor”, Primăria Municipiului Chișinău va asigura organizarea transportului public din sectoarele capitalei spre strada Alexe Mateevici: dinspre Ciocana, de pe strada Alecu Russo, dinspre Râșcani, de pe strada Studenților, dinspre Botanica, de la bulevardele Decebal-Dacia și dinspre Buiucani, de pe strada Alba-Iulia.

Gazdele serii vor fi Andrei Porubin și Doina Stempovschi, iar gala aniversară promite să ofere publicului o întâlnire memorabilă cu muzica și creația maestrului Gheorghe Mustea.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Chișinău.

Intrarea este liberă.

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

The post Mari artiști, un omagiu pentru Gheorghe Mustea și un cadou pentru primii 500 de copii appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Conferință de presă | Congresul Autorităților Locale din Moldova

CINE: Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) CE: Conferință de...

IGP: Un polițist a fost lovit de un tractor la protestul fermierilor din Ștefan Vodă

Un polițist a fost lovit de roata unui tractor,...

Serviciile de sănătate mintală din Moldova, reorganizate după 12 ani de reforme

După 12 ani de implementare a proiectului moldo-elvețian MENSANA,...

Dezbatere IPN | Comunitățile locale și deciziile de amalgamare voluntară

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea...

Șoferul care a accidentat mortal doi polițiști la Sângerei, plasat în arest la domiciliu

Șoferul care a provocat accidentul rutier de la Sângerei,...

Artiști ruși, pe lista nerecomandată de autorități deoarece riscă interdicția intrării în țară

Mai mulți cântăreți din spațiul CSI, dintre care unii...

ULTIMA ORĂ

DOC // Ministerul Energiei a publicat memorandumul pentru construcția unei centrale electrice pe gaze de circa 100 MW

Ministerul Energiei a făcut public Memorandumul de Înțelegere semnat în toamna anului 2025 cu companiile americane Small Business Consulting Corporation (SBCC) și Wheeler Machinery Co...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Important

DOC // Ministerul Energiei a publicat memorandumul pentru construcția unei centrale electrice pe gaze de circa 100 MW

Ministerul Energiei a făcut public Memorandumul de Înțelegere semnat în toamna anului 2025 cu companiile americane Small Business Consulting Corporation (SBCC) și Wheeler Machinery Co privind dezvoltarea în Republica Moldova a unei centrale electrice pe gaze ...

Salariile angajaților din sistemul de asistență socială vor fi majorate. Ministra Natalia Plugaru: „Un pas important pentru recunoașterea muncii lor”

Salariile angajaților din sistemul de asistență socială vor fi majorate. Creșterile salariale vor varia între 12,4% și 28,7%, în funcție de categoria profesională. Măsura este realizată în contextul reformei salariale și urmărește asigurarea unei re...

Protestele agricultorilor: Utilajele agricole au blocat mai multe drumuri naționale care duc spre punctele de trecere a frontierei

Mai multe drumuri naționale din Republica Moldova care duc către punctele de trecere a frontierei de stat au fost blocate joi, 25 iunie, de utilaje agricole, în cadrul protestelor organizate de fermieri.

Șoferul învinuit că a provocat moartea a doi polițiști la Sângerei, plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Șoferul care a provocat accidentul rutier de la Sângerei, în urma căruia doi polițiști și-au pierdut viața, pe 23 iunie, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile și riscă până la 10 ani de închisoare.

(video) Replici la ședința CMC. Eugenia Ceban către un consilier: „Nu mai urla, oprește-te odată”

Ședința Consiliului Municipal Chișinău, începută pe 29 mai, a continuat și astăzi. După doar un singur proiect aprobat și unul trimis la reexminare, consilierii au luat din nou o pauză.

Deputatul Sergiu Stefanco, documentat de Poliție: „A lovit cu roata tractorului un om al legii, în timpul protestului fermierilor”

Deputatul Sergiu Stefanco este documentat de Poliție, după ce ar fi blocat traseul cu un tractor și nu s-ar fi conformat solicitărilor legale ale oamenilor legii. „Mai mult, acesta a pus în mișcare utilajul, lovind un polițist cu roata tractorului”, comunică IGP.

UE reduce ritmul negocierilor de aderare: Doar două noi clustere pentru Republica Moldova și Ucraina până la vară

Uniunea Europeană intenționează să deschidă doar două noi clustere de negocieri cu Republica Moldova și Ucraina până la vacanța de vară, deși inițial planul prevedea deschiderea a cinci clustere. Decizia vine pe fondul opoziției Ungariei, care nu și-a dat încă acordul pentru avansarea mai rapidă a procesului de aderare. Potrivit Euronews, care citează oficiali și diplomați europeni, Bruxelles-ul urmărește acum deschiderea Clusterului 2 (Piața internă) și a Clusterului 6 (Relații...