Marja comercială la carburanți crește cu 20 de bani pe litru din 1 iulie

Marja comercială specifică aplicată la calcularea prețurilor maximale pentru benzina și motorina de tip standard va fi majorată cu 20 de bani pe litru începând cu 1 iulie. Decizia a fost aprobată joi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.

Potrivit deciziei, în semestrul II al anului curent, marja va constitui 3,82 lei pe litru pentru benzină și 3,84 lei pe litru pentru motorină, față de 3,62 lei și, respectiv, 3,64 lei pe litru în prezent.

ANRE menționează că marja comercială este una dintre componentele prețului maximal al carburanților și acoperă, în principal, cheltuielile operatorilor economici pentru comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere. Totodată, aceasta include contribuția fixă în domeniul eficienței energetice, stabilită prin legislație și care nu este supusă ajustării semestriale.

Ajustarea marjei se face semestrial, conform metodologiei de calcul a prețurilor la produsele petroliere, având la bază evoluția indicelui prețurilor de consum publicat de Biroul Național de Statistică.

The post Marja comercială la carburanți crește cu 20 de bani pe litru din 1 iulie appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Conferință de presă | Congresul Autorităților Locale din Moldova

CINE: Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) CE: Conferință de...

IGP: Un polițist a fost lovit de un tractor la protestul fermierilor din Ștefan Vodă

Un polițist a fost lovit de roata unui tractor,...

Serviciile de sănătate mintală din Moldova, reorganizate după 12 ani de reforme

După 12 ani de implementare a proiectului moldo-elvețian MENSANA,...

Dezbatere IPN | Comunitățile locale și deciziile de amalgamare voluntară

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea...

Șoferul care a accidentat mortal doi polițiști la Sângerei, plasat în arest la domiciliu

Șoferul care a provocat accidentul rutier de la Sângerei,...

Mari artiști, un omagiu pentru Gheorghe Mustea și un cadou pentru primii 500 de copii

Comunicat de presă Există seri în care muzica aduce împreună...

ULTIMA ORĂ

UE reduce ritmul negocierilor de aderare: Doar două noi clustere pentru Republica Moldova și Ucraina până la vară

Uniunea Europeană intenționează să deschidă doar două noi clustere de negocieri cu Republica Moldova și Ucraina până la vacanța de vară, deși inițial planul prevedea...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Important

UE reduce ritmul negocierilor de aderare: Doar două noi clustere pentru Republica Moldova și Ucraina până la vară

Uniunea Europeană intenționează să deschidă doar două noi clustere de negocieri cu Republica Moldova și Ucraina până la vacanța de vară, deși inițial planul prevedea deschiderea a cinci clustere. Decizia vine pe fondul opoziției Ungariei, care nu și-a dat încă acordul pentru avansarea mai rapidă a procesului de aderare. Potrivit Euronews, care citează oficiali și diplomați europeni, Bruxelles-ul urmărește acum deschiderea Clusterului 2 (Piața internă) și a Clusterului 6 (Relații...

(video) Șova, la ședința CMC: „Toți cei 51 de consilieri suntem clovni și eu fac parte din această clovnărie”

Ședință tensionată la Consiliul Municipal Chișinău. Președintele ședinței de astăzi, Denis Șova, a declarat în plen că toți cei 51 de consilieri „sunt clovni” și că îi pare rău că și el face parte din această „clovnărie”.

Ambasadorul României, convocat de MAE rus. Lavrov îl expulzează pe consulul din Sankt-Petersburg

Ambasadorul român în Rusia, Cristian Istrate, a fost convocat de Ministerul Externe de la Moscova. Diplomatului i s-a comunicat despre închiderea Consulatului din Sankt-Petersburg. Consulul român de la Sankt-Peterburg este declarat persona non-grata în Rusia. Măsura reprezintă răspuns la închiderea consulatului rus din Constanța. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Consulul rus din Constanța a fost expulzat din România, urmare a incidentului cu drone de la Galați. Pe...

Premierul Alexandru Munteanu, la Conferința pentru Reconstrucția Ucrainei: „Republica Moldova va continua să fie alături de Ucraina și să contribuie la reconstrucția sa”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la cea de-a cincea ediție a Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, organizată la Gdańsk, Polonia. Evenimentul a reunit șefi de stat și de guvern, reprezentanți ai instituțiilor europene și internaționale, parteneri de ...

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Consiliul Directorilor BERD. Discuții despre reforme, parcursul european și proiectele susținute de Bancă

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu membrii Consiliului Directorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), aflați într-o vizită în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe agenda de reforme, parcurs...

Rezultatele celor 12 ani de reformă a sănătății mintale: Pacienții nu mai sunt izolate în spitale de psihiatrie

Persoanele cu probleme de sănătate mintală nu mai sunt izolate în spitale de psihiatrie, ci primesc ajutor în comunitățile în care trăiesc. În urma unei reforme desfășurate pe parcursul a 12 ani, Republica Moldova a deschis 40 de centre comunitare care oferă gratuit sprijin pentru depășirea unor probleme precum depresia și anxietatea.

Tensiuni în România, înainte de o competiție mondială. Primar: „Steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca. Precizarea a fost făcută în contextul în care, în următoarele zile, la Cluj-Napoca va avea loc Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, iar, potrivit edilului, Federația Internațională de Gimnastică Ritmică a permis sportivilor din Rusia să utilizeze imnul și The post Tensiuni în România, înainte de o competiție mondială. Primar: „Steagul și imnul...