Progres de 60% la pasajul de pe drumul R6, în zona de ocolire a municipiului Bălți

Lucrările de reparație a podului peste râul Răut și a pasajului peste calea ferată de pe drumul R6, în zona centurii municipiului Bălți, avansează. Constructorii au montat grinzile la pasajul rutier situat la kilometrul 136,200, una dintre etapele importante ale proiectului.

În prezent, pasajul este realizat în proporție de 60%, iar podul peste râul Răut este aproape finalizat, gradul de execuție ajungând la 96%.

Pasajul va avea două benzi de circulație, benzi de siguranță, trotuare și parapete de protecție pentru pietoni. În perioada următoare, vor fi executate lucrările la placa de suprabetonare, hidroizolare și amenajarea căii podului.

Podul peste râul Răut, amplasat în apropiere, are o lungime de aproximativ 43 de metri și dispune de două benzi de circulație și trotuare pe ambele părți.

Pentru modernizarea celor două obiective de infrastructură au fost alocate 25 de milioane de lei din Fondul Rutier. După finalizarea lucrărilor, șoferii vor beneficia de condiții mai sigure și de un trafic mai fluent pe unul dintre cele mai circulate drumuri naționale din nordul țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Progres de 60% la pasajul de pe drumul R6, în zona de ocolire a municipiului Bălți apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

FOTO Un pilon electric s-a prăbușit în cartierul Telecentru al Capitalei. Traseul mai multor troleibuze – prescurtat

Un pilon electric s-a prăbușit în cartierul Telecentru. Incidentul...

Trafic suspendat parțial în centrul Capitalei: Perioada vizată

Circulația rutieră va fi restricționată temporar în centrul Chișinăului,...

Cozi la centre de BAC, după anunțarea rezultatelor: Tinerii contestă notele primite

Absolvenții de liceu au format cozi la centrele de...

ANSA anunță retragerea unui lot de turmeric din magazine. Motivul: Depășirea limitelor de pesticide

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță retragerea din...

ANSA anunță retragerea unui lot de turmeric din magazine. Motivul: Depășirea limitelor de pesticide

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță retragerea din...

Remote, hibrid sau oficiu: ce format de muncă preferă candidații? Experiment Rabota.md

În timpul pandemiei, piața muncii a trecut printr-o creștere...

ULTIMA ORĂ

Aproape 950 de baraje din țară sunt degradate, iar sute de lacuri și iazuri seacă

Aproape 950 de baraje din țară sunt în stare nesatisfăcătoare, parțial distruse sau distruse, iar peste 800 de iazuri și lacuri au un volum redus...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Important

Aproape 950 de baraje din țară sunt degradate, iar sute de lacuri și iazuri seacă

Aproape 950 de baraje din țară sunt în stare nesatisfăcătoare, parțial distruse sau distruse, iar peste 800 de iazuri și lacuri au un volum redus de apă ori sunt secate. Situația sporește riscurile pentru securitatea hidrotehnică și agravează efectele secetei și ale schimbărilor climatice. Subiectul a fost discutat la consultările publice privind exploatarea obiectivelor acvatice, organizate de Comisia parlamentară pentru mediu, climă și tranziție verde, transmite IPN. Victoria Gratii, secretară...

Consulatul României din Sankt Petersburg va fi închis, iar consulul general a fost declarat persona non grata

Consulatul României din Sankt Petersburg urmează să fie închis, iar conducătorul acestuia va fi expulzat din Rusia. Anunțul a fost făcut pe 25 iunie de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, care a precizat că decizia vine ca reacție la „retragerea nejustificată de către București a acordului pentru funcționarea Consulatului General al Rusiei la Constanța The post Consulatul României din Sankt Petersburg va fi închis, iar consulul general a...

VIDEO // Două femei au fost reținute pentru escrocherie. Victima, prejudiciată cu circa 450 000 de lei

Două femei din Ucraina au fost reținute pentru escrocherie. În acest caz, victima, în vârstă de 53 de ani, a fost prejudiciată cu circa 450 000 de lei, comunică MOLDPRES. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, femeia a fost contactată telefonic ...

Aeroporturile dintr-o mare capitală europeană amenință în plin sezon estival că vor suspenda noul sistem UE de control al pașapoartelor

Aeroporturile din Roma vor trebui să suspende noul sistem digital al Uniunii Europene pentru controlul la frontieră destinat cetățenilor din afara UE, pentru a evita un „dezastru” în lunile de vară, când turismul atinge nivelul maxim, potrivit șefului companiei care administrează aeroporturile, citat de The Guardian și Hotnews.

FOTO Un pilon electric s-a prăbușit în cartierul Telecentru al Capitalei. Traseul mai multor troleibuze – prescurtat

Un pilon electric s-a prăbușit în cartierul Telecentru. Incidentul a avut loc pe strada Miorița din Capitală. Conform imaginilor apărute pe rețelele de socializare, specialiștii intervin la fața locului. Pilonul atârnă la 90 de grade. Regia Transport Electric Chișinău a anunțat, în context, că din cauza incidentului s-a modificat temporar traseul mai multor troleibuze. Rutele de troleibuz nr. 3, 9, 10 și 24 circulă până la strada Dokuceaev. Ruta nr. 17...

„Sunteți creștin?” Gavrilița, întrebat dacă se planifică și impozitarea bisericilor: Nu am intrat în toate detaliile, dar abordarea trebuie să fie ca la ONG-uri

Ministrul Finanțelor, Adrian Gavrilița, a întrebat dacă în noua politică fiscală se planifică și impozitarea bisericilor din țară, dar și a donațiilor primite de acestea de la enoriași. „Așteptăm propuneri să vedem dacă se practică în alte state. Trebuie să vedem cum funcționează partea asta. În mod normal, se impozitează veniturile, profiturile, câștigurile. Sincer, nu am intrat în toate detaliile contabilității bisericești, dar abordarea trebuie să fie ca...

„Firul identității”: expoziție dedicată costumului tradițional românesc la Biblioteca Națională

Prezența costumului tradițional românesc în ilustrația de carte a fost evidențiată în cadrul unei expoziții realizate de artiști plastici moldoveni. Evenimentul a fost vernisat joi la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, transmite IPN. Intitulată „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova”, expoziția valorifică patrimoniul documentar al Bibliotecii Naționale și reunește aproximativ 280 de cărți ilustrate, publicații pentru copii, albume de artă,...