Rusia a declarat persona non grata consulul general al României la Sankt Petersburg și a anunțat închiderea consulatului respectiv. Ministerul rus de Externe a menționat că e vorba de măsuri de represalii după ce Bucureștiul a închis consulatul general rus de la Constanța, iar consulul rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României, transmite IPN.
Potrivit diplomației de la Moscova, ambasadorul României în Federația Rusă, Cristian Istrate, a fost convocat joi la sediul Ministerului rus de Externe, unde i-a fost înmânată nota oficială privind încetarea activității consulatului de la Sankt-Petersburg. Autoritățile ruse au calificat decizia anterioară a Bucureștiului de a retrage acordul de funcționare pentru consulatul rus din Constanța drept nefondată.
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat decizia privind închiderea consulatului rus pe 29 mai, după ce o dronă rusească de tip Geran-2 a lovit un bloc locativ cu zece etaje din Galați și a explodat, ceea ce a provocat rănirea a două persoane și avarierea unui apartament.
The post Rusia închide consulatul general al României din Sankt-Petersburg appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN






