„Firul identității”: expoziție dedicată costumului tradițional românesc la Biblioteca Națională

Prezența costumului tradițional românesc în ilustrația de carte a fost evidențiată în cadrul unei expoziții realizate de artiști plastici moldoveni. Evenimentul a fost vernisat joi la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, transmite IPN.

Intitulată „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova”, expoziția valorifică patrimoniul documentar al Bibliotecii Naționale și reunește aproximativ 280 de cărți ilustrate, publicații pentru copii, albume de artă, cărți poștale și alte materiale editoriale care reflectă prezența costumului tradițional românesc în cultura vizuală din Republica Moldova.

Vizitatorii pot descoperi lucrări semnate de artiști reprezentativi ai spațiului basarabean, printre care Igor Vieru, Filimon Hămuraru și Isai Cârmu, alături de creațiile altor ilustratori care au contribuit la promovarea patrimoniului cultural și a tradițiilor românești prin intermediul artei grafice și al ilustrației de carte.

Potrivit organizatorilor, expoziția își propune să aducă în atenția publicului valoarea simbolică a costumului popular românesc și rolul acestuia în păstrarea identității culturale, așa cum este reflectată în publicațiile și materialele editoriale de-a lungul timpului.

Expoziția va fi deschisă publicului până pe data de 15 august. Aceasta este organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu prilejul Zilei Portului Popular.

The post „Firul identității”: expoziție dedicată costumului tradițional românesc la Biblioteca Națională appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 26 iunie

Vinăria Mileștii Mici găzduiește Festivalul „Dacii liberi” (26-28 iunie)...

O adolescentă de 13 ani s-a înecat într-un iaz din Soroca

O adolescentă de 13 ani s-a înecat într-un iaz...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 25 iunie

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 29 mai...

CIO va acorda câte 10 mii de dolari fiecărui sportiv calificat la Jocurile Olimpice

Sportivii care se califică la Jocurile Olimpice vor beneficia,...

Lucrarea lui Pavel Brăila, „Your happiness is in your own hands”, inaugurată pe Ringturm din Viena

Lucrarea artistului moldovean Pavel Brăila, „Your happiness is in...

Liderii de pe flancul estic al NATO se angajează să aloce 5% din PIB pentru apărare

Liderii celor șapte state de pe flancul estic al...

Aproape 950 de baraje din țară sunt degradate, iar sute de lacuri și iazuri seacă

Aproape 950 de baraje din țară sunt în stare...

ULTIMA ORĂ

Decizie istorică pentru sportivii calificați la Jocurile Olimpice: Vor primi câte un grant de 10.000 $ fiecare. Cine sunt primii beneficiari din Moldova

Sportivii calificați la Jocurile Olimpice vor beneficia de sprijin financiar din partea CIO. Comitetul Internațional Olimpic a adoptat o decizie istorică, aprobând acordarea unui...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Important

Decizie istorică pentru sportivii calificați la Jocurile Olimpice: Vor primi câte un grant de 10.000 $ fiecare. Cine sunt primii beneficiari din Moldova

Sportivii calificați la Jocurile Olimpice vor beneficia de sprijin financiar din partea CIO. Comitetul Internațional Olimpic a adoptat o decizie istorică, aprobând acordarea unui grant de participare în valoare de 10.000 de dolari pentru fiecare sportiv calificat.

Valul de caniculă din Moldova se intensifică: meteorologii prognozează până la +38°C

La sfârșitul lunii iunie, Republica Moldova va fi afectată de primul val de caniculă din această vară. Potrivit meteorologilor, în weekend temperaturile vor urca până la +37°C în centrul și sudul țării, iar de la începutul săptămânii viitoare căldura intensă va cuprinde și regiunile din nord. Cea mai fierbinte zi este așteptată luni, 29 iunie, The post Valul de caniculă din Moldova se intensifică: meteorologii prognozează până la +38°C...

Federația Rusă închide Consulatul României de la Sankt Petersburg, consulul român, declarat persona non grata

Federația Rusă închide Consulatul României de la Sankt Petersburg, iar consulul român a fost declarat persona non grata. Decizia a fost confirmată pe 25 iunie de Ministerul Român de Externe și vine după ce luna trecută, România l-a expulzat pe consulul rus la Constanța și a dispus închiderea acestui consulat, ca urmare a prăbușirii dronei rusești la Galați.

VIDEO Polițist lovit de deputat?/ Basta și Morgenshtern, pe lista neagră/ 85 de note de 10 la BAC în Moldova

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Tensiuni la protestul fermierilor: polițist lovit de un deputat de la „Democrația Acasă”— Investițiile FlyOne, respinse. Ar putea fi o amenințare pentru securitatea statului?— Galbur acuză „Moldatsa” de furtul a zece milioane de dolari— Ambasadorul României evită să comenteze proiectul unirii— Fostul The post VIDEO Polițist lovit de deputat?/ Basta și Morgenshtern, pe lista neagră/ 85...

După ani de când devenise văduvă, o femeie s-a trezit milionară. A fost descoperit un testament secret al soțului

Un testament secret al unui italian, apărut după 35 de ani de la întocmire, le-a obligat pe rudele acestuia să restituie văduvei o moștenire care valorează un milion de euro. Documentul a fost elaborat în 1990 și se păstra în arhive Un act public din 1990, lăsat inactiv în Arhiva Notarială, a anulat moștenirea împărțită între rudele bărbatului în 2020. Atunci nimeni nu știa despre testament, iar drept urmare văduva...

VIDEO Fermierii suspendă protestele, după discuțiile din Parlament. Li s-ar fi promis să nu fie majorat TVA

Fermierii suspendă protestele, după discuțiile din Parlament. Deputații le-ar fi promis că nu va fi majorat TVA pentru agricultori. Declarația a fost făcută într-un video publicat pe rețelele de socializare de către deputatul „Partidului Nostru”, Serghei Ivanov. Potrivit lui, manifestațiile se vor desfășura de fiecare dată când promisiunile autoritățile nu vor fi îndeplinite. Informațiile despre suspendarea protestelor cel puțin până săptămâna viitoare au fost confirmate pentru Realitatea și de către directorul...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la nivel constituțional a principiului potrivit căruia serviciul militar să fie exercitat în mod benevol, doar în bază de contract. „Republica Moldova are nevoie de o armată modernă, profesionistă și bine pregătită. În secolul XXI, securitatea unui stat nu se măsoară prin numărul tinerilor obligați să satisfacă...