VIDEO Fermierii suspendă protestele, după discuțiile din Parlament. Li s-ar fi promis să nu fie majorat TVA

Fermierii suspendă protestele, după discuțiile din Parlament. Deputații le-ar fi promis că nu va fi majorat TVA pentru agricultori.

Declarația a fost făcută într-un video publicat pe rețelele de socializare de către deputatul „Partidului Nostru”, Serghei Ivanov. Potrivit lui, manifestațiile se vor desfășura de fiecare dată când promisiunile autoritățile nu vor fi îndeplinite.

Informațiile despre suspendarea protestelor cel puțin până săptămâna viitoare au fost confirmate pentru Realitatea și de către directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari. Potrivit lui, agricultorii așteaptă o decizie privind cota TVA pentru ei săptămâna viitoare, iar mai mulți deputați PAS nu au fost de acord cu majorarea taxei pe valoare adăugată pentru agricultori.

Pe 24 și 25 iunie, agricultorii din Moldova au scos tehnica pe mai multe trasee naționale, iar drumurile de acces spre mai multe vămi au fost blocate.

Articolul VIDEO Fermierii suspendă protestele, după discuțiile din Parlament. Li s-ar fi promis să nu fie majorat TVA apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Sportivii olimpici vor primi câte 10.000 de dolari de la CIO. Printre beneficiari, și atleți din Republica Moldova

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) va acorda, în premieră, un...

VIDEO Andrian Gavrilița: Obiectivul reformei salariale este să susțină oamenii care muncesc

Obiectivul reformei salariale este să susțină oamenii care muncesc,...

Mitropolitul Vladimir, predică împotriva escrocilor: În caz de dubiu, adresați-vă preotului

Mitropolitul Vladimir îndeamnă credincioșii să nu se lase păcăliți...

Estonia își deschide ambasadă la Chișinău. Premierul Munteanu a discutat cu omologul de la Tallin decizia

Estonia își va deschide ambasadă în Republica Moldova, în....

Turboenergy Power & MASS solicită verificarea independentă a licitației privind stația de epurare din municipiul Soroca

Consorțiul format din Turboenergy Power (Republica Moldova) și MASS...

ULTIMA ORĂ

Peste un milion de lei sustrași prin fraude telefonice într-o singură zi. Poliția atenționează cetățenii

Valul fraudelor telefonice continuă să facă victime în Republica Moldova. În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat două noi cazuri de escrocherie, iar alte...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Important

Peste un milion de lei sustrași prin fraude telefonice într-o singură zi. Poliția atenționează cetățenii

Valul fraudelor telefonice continuă să facă victime în Republica Moldova. În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat două noi cazuri de escrocherie, iar alte trei infracțiuni similare, comise anterior, au fost raportate abia acum de persoanele păgubite,...

Sportivii olimpici vor primi câte 10.000 de dolari de la CIO. Printre beneficiari, și atleți din Republica Moldova

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) va acorda, în premieră, un sprijin financiar direct sportivilor calificați la Jocurile Olimpice. Fiecare atlet care obține calificarea la Jocurile Olimpice de vară sau de iarnă va beneficia de un grant în valoare de 10.000 de dolari. Decizia a fost aprobată în cadrul programului „Fit for the Future” și marchează o premieră în cei peste 130 de ani de istorie ai mișcării olimpice. Primii beneficiari ai noii...

Maria Zaharova cere Occidentului să se uite la România și Republica Moldova atunci când vorbește despre „anexare”

Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a sfătuit ironic Occidentul să utilizeze termenul de „anexare” mai degrabă în legătură cu intenţia României în privinţa Republicii Moldova, în condiţiile în care el este folosit în special în referirile la peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean anexat unilateral de Moscova în 2014, şi la cele patru regiuni din sud-estul Ucrainei declarate ca aparţinând Federaţiei Ruse după invazia din 2022, relatează...

Premierul Alexandru Munteanu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso – dialog despre investițiile strategice și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi o discuție cu președinta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Odile Renaud-Basso. Întrevederea a avut loc în marja Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei – URC2026 de la Gdańsk, Polonia. ...

Doi elani, împușcați ilegal la Briceni. Poliția a deschis un dosar penal pentru braconaj

Polițiștii din Briceni investighează un caz grav de braconaj, după ce au descoperit doi elani împușcați ilegal într-o gospodărie din oraș. Informația a fost făcută publică de Inspectoratul General al Poliției, care a precizat că intervenția a avut loc &...

O minoră s-a înecat într-un iaz din Soroca. Salvatorii trag un semnal de alarmă

O minoră în vârstă de 13 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz din municipiul Soroca. Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 25 iunie 2026, în iazul „Ivancea”, unde fata a intrat în apă pentru a &ic...