Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată pe obligativitate”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei Naționale prin consolidarea unei armate profesioniste și a unei rezerve voluntare.

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, afirmă că analiza publicată de WatchDog.md privind propunerea de eliminare a serviciului militar obligatoriu prezintă în mod eronat reforma drept un risc pentru securitatea Republicii Moldova.

Potrivit acestuia, structura actuală a Armatei Naționale demonstrează că baza sistemului de apărare este deja formată din militari profesioniști.

„Astăzi baza Armatei Naționale este deja formată din militari prin contract. Peste 6.500 de militari sunt angajați prin contract, iar numărul militarilor în termen este de câteva ori mai mic. Asta înseamnă că însăși structura armatei demonstrează clar: fundamentul apărării Republicii Moldova este armata profesionistă, nu serviciul militar obligatoriu”, a declarat Renato Usatîi.

Politicianul respinge afirmațiile potrivit cărora renunțarea la serviciul militar obligatoriu ar însemna desființarea rezervei militare.

„Nu propunem eliminarea rezervei. Propunem un model modern: rezervă voluntară, instruire periodică, contracte clare și stimulente reale. Rezerva trebuie să fie pregătită, nu formală”, susține liderul Partidului Nostru.

În opinia sa, fondurile utilizate în prezent pentru întreținerea militarilor în termen ar putea fi redirecționate către salarizarea militarilor profesioniști, achiziția de echipamente moderne și îmbunătățirea procesului de instruire.

„Mai puțini oameni, dar mai bine plătiți, mai bine dotați și mai bine pregătiți – asta înseamnă o armată eficientă”, a afirmat Usatîi.

Acesta invocă și exemplele mai multor state care au renunțat la serviciul militar obligatoriu sau l-au suspendat, printre care Franța, Germania, Italia, Spania, România, Belgia, Olanda, Cehia, Portugalia, Marea Britanie, Canada, Australia, Japonia și Statele Unite.

„Toate aceste state au ales armata profesionistă. Și nimeni nu poate spune că și-au slăbit securitatea. Asta demonstrează exact contrariul: securitatea modernă nu se bazează pe obligativitate, ci pe profesionalism”, susține politicianul.

Renato Usatîi afirmă, totodată, că actualul sistem generează probleme sociale și inechități, susținând că unele familii își trimit copiii în armată din motive economice, iar alți tineri încearcă să evite serviciul militar.

„Armata nu trebuie să fie o soluție pentru sărăcie. Armata trebuie să fie o alegere conștientă. Dacă actualul sistem este atât de bun, de ce atât de mulți tineri încearcă să îl evite?”, a declarat liderul Partidului Nostru.

Acesta a acuzat existența unor probleme legate de corupție, abuzuri și tratament selectiv în procesul de încorporare, susținând că aceste aspecte sunt ignorate în dezbaterea publică.

În final, Renato Usatîi a reiterat că Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, modernă și eficientă, bazată pe voluntariat, salarii competitive și dotări moderne.

„Patriotismul nu se impune cu forța. Patriotismul se construiește prin respect, motivație și încredere”, a conchis liderul Partidului Nostru.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Veaceslav Ioniță: Înainte de taxe mai mari, Guvernul trebuie să reducă risipa din sectorul public

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban: Angajații Primăriei Chișinău sunt supuși unor presiuni fără precedent

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion...

ULTIMA ORĂ

Două tragedii într-o seară: Un copil de 10 ani și un adolescent s-au înecat

Două tragedii s-au produs în seara zilei de joi, 25 iunie: doi copii s-au înecat în bazinele acvatice din Moldova.  Primul caz a avut loc la...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Important

Două tragedii într-o seară: Un copil de 10 ani și un adolescent s-au înecat

Două tragedii s-au produs în seara zilei de joi, 25 iunie: doi copii s-au înecat în bazinele acvatice din Moldova.  Primul caz a avut loc la ora 20:56, la iazul din apropierea satului Ochiul Alb, raionul Drochia. Mai multe fetițe intraseră în apă pentru a se scălda, când una dintre ele, în vârstă de 10 ani, a început să se înece. Un prieten a reușit să scoată minora la mal,...

ADVERTORIAL | Roți, suspensii, hamuri – ce presupune un cărucior de calitate

La ce te uiți atunci când alegi un cărucior de vară? La culoare, la design ori la calitate? Problema este că, la prima vedere, aproape toate modelele par bune. Arată frumos, se mișcă ușor prin magazin și par comode pentru copil.

VIDEO Bilanțul victimelor cutremurelor din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Operațiunile continuă

Bilanțul victimelor în urma celor două cutremure care au lovit Venezuela miercuri, 24 iunie, a crescut la 235 de morți și peste 4.000 de răniți. Între timp, echipele de intervenție continuă operațiunile de căutare și salvare a persoanelor care s-ar putea afla încă sub dărâmături. Cele două seisme, cu magnitudinile de 7,2 și 7,5, au avut loc la un interval de mai puțin de un minut și au provocat distrugeri...

Cazul copilului decedat în 2018 în secția de reanimare condusă de deputata PAS Ana Oglinda: Institutul Mamei și Copilului răspunde acuzațiilor

Institutul Mamei și Copilului (IMC) a venit cu o reacție, după ce cazul unui copil decedat în 2018 a fost readus în spațiul public. Instituția respinge acuzațiile potrivit cărora actuala deputată PAS Ana Oglinda, care la acea vreme conducea Secția Reanimare Pediatrică, ar fi manifestat inacțiune sau ar fi comis abateri medicale. IMC susține că The post Cazul copilului decedat în 2018 în secția de reanimare condusă de deputata...

Moment de reculegere în Parlament în memoria celor doi polițiști decedați la Sîngerei

Un minut de reculegere în memoria celor doi polițiști care și-au pierdut viața la Sîngerei a fost ținut în cadrul ședinței Parlamentului Republicii Moldova. Momentul comemorativ a fost marcat anterior și la nivel național, inclusiv prin pornirea simulta...

Opoziția solicită regândirea politicii fiscale: „Nu reflectă realitățile din R. Moldova”

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) cere retragerea proiectului de politică fiscală de pe agenda guvernamentală și reluarea consultărilor cu toate instituțiile interesate. Solicitarea a fost transmisă în cadrul unui protest organizat vineri, 26 iunie, în fața Parlamentului.

Recean, succesorul Maiei Sandu la Președinție? Șefa statului răspunde și spune dacă ar accepta funcția de premier

Maia Sandu a declarat că nu îl „pregătește” pe Dorin Recean pentru o eventuală candidatură la funcția de președinte al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV, citate de Newsmaker. „Nu îl pregătesc pe Dorin Recean și nu cred că se lasă pregătit de cineva. Fiecare om decide pentru el”, a declarat șefa statului. Întrebată dacă o eventuală candidatură a lui Dorin Recean sau...