Bilanțul victimelor celor două cutremure din Venezuela crește de la o zi la alta: sunt deja cel puțin 235 de morți și peste 4 300 de răniți. Echipele de salvare continuă căutările printre dărâmături în Caracas și orașele de coastă pentru a găsi supraviețuitori, în timp ce rămâne în vigoare starea de urgență națională, transmite IPN.
Dezastrul a fost provocat de două seisme consecutive, cu magnitudini de 7,2 și 7,5 pe scara Richter, care s-au produs la un interval de mai puțin de un minut. Potrivit Institutului Geologic al SUA, ambele cutremure au fost de mică adâncime – 20,3 km, respectiv 10 km – ceea ce a amplificat semnificativ forța distructivă la suprafață. Conform institutului, seismul de 7,5 este cel mai puternic care a lovit Venezuela din anul 1900 până în prezent.
Președinta interimară a țării, Delcy Rodríguez, a declarat stare de urgență națională, iar SUA au promis un ajutor de 150 de milioane de dolari și au anunțat trimiterea de nave de transport și aeronave militare pentru a sprijini operațiunile de căutare și salvare. Ajutoare suplimentare au fost promise și de Republica Dominicană, El Salvador, Mexic și Qatar.
The post Bilanț în creștere în urma seismelor din Venezuela: sunt cel puțin 235 de morți și peste 4 300 de răniți appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




