Comisia de evaluare a procurorilor a contestat la CSJ decizia CSP privind promovarea procurorului Vasile Plevan

Comisia de evaluare a procurorilor a contestat vineri, 26 iunie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) prin care a fost respins raportul negativ al Comisiei privind procurorul anticorupție Vasile Plevan. iar în consecință, CSP a decis că acesta promovează evaluarea externă.

Prin contestație, Comisia solicită instanței să verifice legalitatea hotărârii CSP prin care a fost respins raportul de reevaluare întocmit de Completul A, care propunea nepromovarea evaluării de către procuror.

Potrivit legii, Curtea Supremă de Justiție urmează să examineze cauza în termen de 30 de zile.

Amintim că, la 11 iunie, CSP  a decis, cu șase voturi pentru și patru împotrivă, să respingă raportul de reevaluare și să constate că Vasile Plevan promovează evaluarea externă, deși anterior nu promovase de două ori procesul de vetting.

La momentul adoptării deciziei, CSP a explicat că s-a bazat pe jurisprudența Curții Constituționale. Potrivit Consiliului, o hotărâre de nepromovare trebuie să fie susținută de probe clare și convingătoare care să demonstreze lipsa integrității etice sau financiare, un standard probatoriu mai ridicat decât cel al „dubiilor serioase” utilizat de Comisia de evaluare. Totodată, CSP a precizat că, după reexaminarea raportului și a tuturor materialelor din dosar, nu a identificat suficiente dovezi care să justifice nepromovarea evaluării externe de către procurorul anticorupție Vasile Plevan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Comisia de evaluare a procurorilor a contestat la CSJ decizia CSP privind promovarea procurorului Vasile Plevan apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Expoziția „Republica Moldova prezintă” a fost inaugurată în centrul Brașovului. Până când poate fi vizitată

Expoziția „Republica Moldova prezintă” a fost inaugurată în Piața...

Cum evităm intoxicațiile pe caniculă. Specialiștii recomandă temperatura optimă pe care să o menții în frigider

În perioada caniculară crește riscul intoxicațiilor alimentare. Specialiștii de...

Presa: Petru Pruteanu își neagă rolul în operațiunea împotriva Mitropoliei Basarabiei, însă noile dovezi îl contrazic

A doua zi după publicarea investigației ”Biserica Ortodoxă Română,...

ULTIMA ORĂ

Costumul autentic, în prim-plan la Muzeul Național de Etnografie de Ziua Portului Popular

La Muzeul Național de Etnografie a fost sărbătorită Ziua Portului Popular, un eveniment dedicat promovării tradițiilor și costumului autentic. Vizitatorii au putut admira ii, catrințe...

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

Important

Costumul autentic, în prim-plan la Muzeul Național de Etnografie de Ziua Portului Popular

La Muzeul Național de Etnografie a fost sărbătorită Ziua Portului Popular, un eveniment dedicat promovării tradițiilor și costumului autentic. Vizitatorii au putut admira ii, catrințe și straie vechi, dar și participa la activități culturale menite să readucă în prim-plan patrimoniul vestimentar al neamului.

Ce aleg absolvenții după gimnaziu? Târgul meseriilor de la Stăuceni le-a oferit răspunsuri

Examenele au trecut, iar absolvenții de gimnaziu trebuie să ia o decizie importantă pentru viitorul lor: unde își vor continua studiile. Pentru cei care vor să se angajeze rapid, învățământul tehnic reprezintă o oportunitate. Nouă școli profesionale și-au prezentat sâmbătă ofertele în cadrul unui târg organizat la Stăuceni. Vizitatorii au putut alege dintr-un șir larg de meserii: de la bucătar până la mecanic auto sau electrician.

Plaja din Vatra, neîncăpătoare în weekend: Vizitatorii ignoră interdicția de scăldat în lacul Ghidighici

În zilele cu temperaturi sufocante, oamenii caută răcoarea pe plaje. Cei mai curajoși merg să se odihnească și în locurile neamenajate, chiar dacă această opțiune implică și riscuri pentru sănătate. Plaja din orașul Vatra a fost sâmbătă neîncăpătoare. Unii au intrat în lacul Ghidighici, chiar dacă scăldatul este interzis. Recent, pe această plajă au fost descoperiți ouă de helminți în nisip și microorganisme în apă.

Unii agenți economici sunt obligați să accepte plăți fără numerar până la 1 iulie 2026

Unii agenți economici din Republica Moldova trebuie să asigure posibilitatea efectuării plăților fără numerar în subdiviziunile în care, pe parcursul anului calendaristic precedent, au înregistrat venituri de peste 500 de mii de lei din activități comerciale sau prestări de servicii, termenul-limită pentru conformare fiind 1 iulie 2026.

(video) „Doar prin protejarea familiei tradiționale, Europa își va putea asigura viitorul”. Dodon, mesaj de la Strasbourg pentru participanții la Congresul „Lumea are nevoie...

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a adresat de la Strasbourg un mesaj participanților la Congresul Internațional „Lumea are nevoie de tată”, desfășurat în aceste zile la Moscova, eveniment pe care l-a descris drept o „inițiativă globală menită să consolideze eforturile comunității internaționale în vederea protejării instituției familiei”.

(video) „Pe comunicare clar că nu se fac lucrurile bine”. Maia Sandu, întrebată dacă e mulțumită de activitatea Guvernului

Președinta Maia Sandu susține că, deși Guvernul Republicii Moldova gestionează reforme complexe și există domenii în care se muncește intens, activitatea Executivului are și carențe, în special la capitolul comunicare, unde „clar nu se fac lucrurile bine”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În profunzime” de la protv.

Râurile neîntreținute și infrastructura învechită, printre cauzele inundațiilor din țară

Starea lacurilor și râurilor din Republica Moldova continuă să fie o provocare majoră, în contextul degradării infrastructurii hidrotehnice. Mai puțin de o mie de baraje din țară din cele 3500 inventariate se află într-o stare bună, iar celelalte necesită intervenții parțiale sau lucrări de reabilitare capitală. Subiectul a fost discutat pe platforma Comisiei parlamentare pentru Mediu, Climă și Tranziție Verde.