Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice reprezintă doar „vârful aisbergului”, fiind rezultatul unor probleme sistemice acumulate în timp.

Potrivit acestuia, responsabilitatea pentru situația creată aparține, în principal, a două categorii de actori.

În primul rând, Cenușă indică instituțiile responsabile de asigurarea integrității în sectorul public, despre care afirmă că au fost politizate încă de la început prin numirea conducerii pe criterii de loialitate politică, și nu pe bază de competență și merit profesional.

„Instituțiile responsabile de integritatea instituțiilor au fost politizate de la bun început, deoarece numirile în funcțiile de conducere s-au făcut pe principii de loialitate politică, nu pe competență”, susține cercetătorul.

În al doilea rând, Dionis Cenușă atribuie o parte din responsabilitate unor reprezentanți ai sectorului asociativ și ai mass-mediei, despre care afirmă că ar fi protejat imaginea guvernării și ar fi evitat criticile în perioada anterioară.

„O altă parte din responsabilitate merge către cei din sectorul asociativ și mass-media, care au protejat guvernarea de orice critică, șlefuindu-i o imagine practic imaculată”, afirmă acesta.

Potrivit cercetătorului, o parte dintre acești actori au început recent să formuleze critici la adresa partidului de guvernământ, iar rămâne de văzut dacă această schimbare reprezintă o ruptură definitivă sau doar una temporară.

În opinia sa, actuala situație creează dificultăți suplimentare pentru guvernare, deoarece criticile vizează probleme interne și nu pot fi atribuite unor factori externi.

„Guvernarea nu poate să acuze Rusia sau orice alt factor de amenințare hibridă externă. De asemenea, nu poate porni o vânătoare împotriva celor care critică”, susține Dionis Cenușă.

Acesta adaugă că ar fi greu de imaginat ca organizațiile neguvernamentale sau jurnaliștii care au manifestat anterior susținere pentru guvernare să fie ulterior etichetați drept instrumente ale influenței ruse, în contextul criticilor formulate în prezent.

ULTIMA ORĂ

NEWS ALERT | Consilier din Durlești depune denunț la CNA și Procuratura Anticorupție împotriva lui Oleg Popșoi

Consilierul independent din Durlești, Tudor Bucșan, a depus un...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată pe obligativitate”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la...

ULTIMA ORĂ

Plaja din Vatra, neîncăpătoare în weekend: Vizitatorii ignoră interdicția de scăldat în lacul Ghidighici

În zilele cu temperaturi sufocante, oamenii caută răcoarea pe plaje. Cei mai curajoși merg să se odihnească și în locurile neamenajate, chiar dacă această opțiune...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Important

Plaja din Vatra, neîncăpătoare în weekend: Vizitatorii ignoră interdicția de scăldat în lacul Ghidighici

În zilele cu temperaturi sufocante, oamenii caută răcoarea pe plaje. Cei mai curajoși merg să se odihnească și în locurile neamenajate, chiar dacă această opțiune implică și riscuri pentru sănătate. Plaja din orașul Vatra a fost sâmbătă neîncăpătoare. Unii au intrat în lacul Ghidighici, chiar dacă scăldatul este interzis. Recent, pe această plajă au fost descoperiți ouă de helminți în nisip și microorganisme în apă.

Unii agenți economici sunt obligați să accepte plăți fără numerar până la 1 iulie 2026

Unii agenți economici din Republica Moldova trebuie să asigure posibilitatea efectuării plăților fără numerar în subdiviziunile în care, pe parcursul anului calendaristic precedent, au înregistrat venituri de peste 500 de mii de lei din activități comerciale sau prestări de servicii, termenul-limită pentru conformare fiind 1 iulie 2026.

(video) „Doar prin protejarea familiei tradiționale, Europa își va putea asigura viitorul”. Dodon, mesaj de la Strasbourg pentru participanții la Congresul „Lumea are nevoie...

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a adresat de la Strasbourg un mesaj participanților la Congresul Internațional „Lumea are nevoie de tată”, desfășurat în aceste zile la Moscova, eveniment pe care l-a descris drept o „inițiativă globală menită să consolideze eforturile comunității internaționale în vederea protejării instituției familiei”.

(video) „Pe comunicare clar că nu se fac lucrurile bine”. Maia Sandu, întrebată dacă e mulțumită de activitatea Guvernului

Președinta Maia Sandu susține că, deși Guvernul Republicii Moldova gestionează reforme complexe și există domenii în care se muncește intens, activitatea Executivului are și carențe, în special la capitolul comunicare, unde „clar nu se fac lucrurile bine”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În profunzime” de la protv.

Râurile neîntreținute și infrastructura învechită, printre cauzele inundațiilor din țară

Starea lacurilor și râurilor din Republica Moldova continuă să fie o provocare majoră, în contextul degradării infrastructurii hidrotehnice. Mai puțin de o mie de baraje din țară din cele 3500 inventariate se află într-o stare bună, iar celelalte necesită intervenții parțiale sau lucrări de reabilitare capitală. Subiectul a fost discutat pe platforma Comisiei parlamentare pentru Mediu, Climă și Tranziție Verde.

Râurile neîntreținute și infrastructura învechită, printre cauzele inundațiilor din țară

Starea lacurilor și râurilor din Republica Moldova continuă să fie o provocare majoră, în contextul degradării infrastructurii hidrotehnice. Mai puțin de o mie de baraje din țară din cele 3500 inventariate se află într-o stare bună, iar celelalte necesită intervenții parțiale sau lucrări de reabilitare capitală. Subiectul a fost discutat pe platforma Comisiei parlamentare pentru Mediu, Climă și Tranziție Verde.

Afirmația cu care șeful NATO a deranjat unul dintre aliații săi. Cui i-ar fi cauzat Mark Rutte o problemă politică

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, l-a acuzat joi pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, că a oferit o descriere confuză atunci când a afirmat că țara sa a oferit un sprijin „masiv” atacurilor americane și israeliene împotriva Iranului, scrie protv.ro.