Ziua Națională a Taților: Autoritățile încurajează implicarea taților în creșterea copiilor

Republica Moldova marchează astăzi Ziua Națională a Taților, sărbătorită în ultima duminică a lunii iunie. Instituită de Parlament în anul 2025, această zi este celebrată pentru al doilea an consecutiv și este dedicată recunoașterii rolului pe care tații îl au în creșterea, educația și dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Cu această ocazie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța implicării egale a ambilor părinți în viața copiilor și a prezentat măsurile implementate în ultimii ani pentru a sprijini paternitatea activă.

„Atunci când ambii părinți împart responsabilitățile de îngrijire și educație, copiii cresc într-un mediu mai sigur, mai echilibrat și mai iubitor. Prin politicile pe care le promovăm, ne dorim ca fiecare tată să aibă posibilitatea de a fi prezent în viața copilului său încă din primele zile și pe tot parcursul copilăriei”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Printre măsurile promovate de autorități se numără flexibilizarea concediului pentru îngrijirea copilului, astfel încât părinții să poată decide modul în care își împart această responsabilitate. Totodată, perioada în care poate fi solicitat concediul paternal a fost extinsă de la 56 de zile la un an de la nașterea copilului, iar durata acestuia a fost majorată de la 14 la 15 zile calendaristice. De asemenea, noile reglementări privind programele flexibile de muncă oferă părinților posibilitatea de a îmbina mai ușor viața profesională cu responsabilitățile familiale.

Promovarea paternității active este una dintre direcțiile prevăzute în Programul național de promovare și asigurare a egalității între femei și bărbați pentru anii 2023–2027. În acest context, Ministerul își propune să încurajeze implicarea a aproximativ 10.000 de tați și bunici în educația și îngrijirea copiilor, inclusiv prin dezvoltarea rețelei „Clubul Taților”, campanii de informare și parteneriate cu angajatorii.

În prezent, cu sprijinul Fondului ONU pentru Populație, funcționează nouă Cluburi ale Taților în raioanele Căușeni, Fălești, Ștefan Vodă, Ialoveni și în municipiul Chișinău. Peste 140 de tați și viitori părinți au participat la sesiuni dedicate parentingului pozitiv, comunicării non-violente și implicării active în viața de familie.

Cu ocazia Zilei Naționale a Taților, Ministerul Muncii și Protecției Sociale organizează duminică, între orele 10:00 și 13:00, un eveniment dedicat promovării paternității active în Parcul „Teatrul de Vară” din Ialoveni. Programul include activități interactive pentru întreaga familie, provocări pentru tați, povești inspiraționale și discuții despre importanța implicării ambilor părinți în creșterea și educarea copiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ziua Națională a Taților: Autoritățile încurajează implicarea taților în creșterea copiilor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Atenție, contribuabili: Expiră termenul de plată a impozitului pe imobile și terenuri pentru anul 2026

Marți, 30 iunie, expiră termenul de achitare a impozitului...

FlyOne este ținută la sol în baza unei legi anulate? Cum nu explică Guvernul decizia

Documentul prin care fondatorii companiei FLYONE sunt obligați să...

Pregătește ia și pălăria. Sâmbătă ne vedem la Castel Mimi, la Noaptea Sânzienelor

Pe patru iulie, Castel Mimi invită iubitorii de tradiții,...

VIDEO Masacru în Germania: Mai multe persoane au fost ucise într-un atac armat

Cel puţin cinci persoane au fost ucise prin împuşcare...

Cum recunoști că ai făcut insolație. Simptomele la care trebuie să ceri imediat ajutor

Expunerea îndelungată la temperaturi ridicate poate provoca insolație, avertizează...

ULTIMA ORĂ

Soldat rus reținut după ce a amenințat cu revoltă în armată dacă nu era primit de Putin

Un soldat rus care a susținut public că va provoca o revoltă în armată dacă nu este primit personal de președintele Vladimir Putin a fost...

VIDEO | Ion Ceban acuză Președinția că sabotează vizitele sale externe: „Maia Sandu suna personal primarii români să nu se întâlnească cu mine”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a acuzat luni că Președinția Republicii Moldova intervine activ pentru a-i sabota întâlnirile diplomatice externe, susținând că Maia...

Important

Soldat rus reținut după ce a amenințat cu revoltă în armată dacă nu era primit de Putin

Un soldat rus care a susținut public că va provoca o revoltă în armată dacă nu este primit personal de președintele Vladimir Putin a fost reținut de autorități, fiind acuzat de afișarea unor simboluri extremiste, potrivit presei ruse. Bărbatul, identificat ca Aleksandr Lunin, a fost reținut de un tribunal din Rossoshanski, regiunea Voronej, în apropierea frontierei cu Ucraina. Instanța nu a oferit detalii suplimentare despre caz, însă acesta ar putea...

Festivalul „Memorie și Identitate” debutează vineri la Mereni

Proiecții de film, dezbateri publice, întâlniri cu cineaști, momente artistice și acțiuni comemorative pentru victimele represiunilor politice și deportărilor staliniste sunt pe agenda Festivalului de Film și Istorii, organizat sub genericul „Memorie și Identitate”. Evenimentul, aflat la prima ediție, se va desfășura între 3 și 6 iulie, în localitatea Mereni, raionul Anenii Noi, transmite IPN. Programul festivalului include proiecții de film dedicate memoriei istorice, represiunilor politice și identității naționale, sesiuni...

Disputa privind noul calcul al concediului: Mai simplu pentru unii, mai puțin pentru alții

„Câte zile sunt în luna în care vreau să merg la mare?” Autoritățile susțin că noul mecanism de calcul al concediului, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor, va elimina această întrebare, întrucât formula propusă este în favoarea salariatului și, indiferent de situație, acesta va avea de câștigat. Sindicatele sunt însă de altă părere și insistă asupra stabilirii unui concediu anual de 24 de zile lucrătoare,...

O fetiță de 9 ani din Rîbnița a fost electrocutată după ce și-a pus telefonul la încărcat cu mâinile ude: Copila, transportată la spital...

O fetiță de 9 ani a fost electrocutată în curtea unei gospodării dintr-un sat din raionul Rîbnița, după ce ar fi încercat să conecteze telefonul la încărcător cu mâinile ude. Incidentul s-a produs pe 25 iunie, iar peste o zi copila a fost transportată la spital, cu probleme de mobilitate pe partea stângă a corpului.

Atenție, contribuabili: Expiră termenul de plată a impozitului pe imobile și terenuri pentru anul 2026

Marți, 30 iunie, expiră termenul de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și a impozitului funciar pentru anul 2026. Termenul se aplică pentru bunurile deținute sau dobândite până la 31 martie 2026 inclusiv, anunță Serviciul Fiscal de Stat(SFS). Impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar pentru persoanele fizice și gospodăriile țărănești (de fermier), în cazul terenurilor neevaluate, se calculează anual de serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din...

Un nou cutremur puternic în Venezuela, la cinci zile după dublul seism din 24 iunie

Un cutremur cu magnitudinea 4,6 a zguduit din nou orașele Caracas și La Guaira luni, în jurul orei locale 07:00 (11:00 GMT), potrivit Institutului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), la aproape cinci zile după dublul seism care a ucis deja aproape 1.500 d...

„Vrem ca viitorul economiei să fie verde”: R. Moldova este pregătită pentru deschiderea Clusterului IV, anunță ministrul Mediului

Tranziția verde este printre cele mai complexe capitole pe care Republica Moldova trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membră a Uniunii Europene (UE). Comisia Europeană (CE) anunță că va sprijini Guvernul pentru a reuși lansarea cât mai rapidă a negocierilor pentru capitolul 27 - Mediu și schimbări climatice, oferind nu doar expertiză, ci și sprijin financiar.