O gravidă cu gemeni a murit la o zi după externare, deși avea dureri: anchetă la maternitate

O femeie de 36 de ani, însărcinată în 18 săptămâni cu gemeni, a murit la o zi după ce fusese externată de la Maternitatea Giulești din București. Cazul a declanșat o anchetă, iar familia acuză medicii de neglijență, transmite presa română.

Femeia încercase timp de 10 ani să devină mamă, inclusiv prin tratamente de fertilizare. Sarcina era cu risc, iar în jurul lunii a cincea au apărut complicații, motiv pentru care a fost internată două săptămâni. A fost supusă unei intervenții menite să mențină sarcina, după care a fost externată în mai puțin de 24 de ore.

Acasă, a început să aibă dureri puternice și sângerări și a fost adusă înapoi la spital. Familia susține că medicii au tratat-o ca pe un caz de atac de panică, deși femeia ar fi avut deja septicemie. Starea ei s-a agravat rapid, a fost transferată la un alt spital, unde a decedat.

Familia anunță că va depune plângere penală pentru malpraxis și cere dreptate pentru moartea femeii și a celor doi copii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul O gravidă cu gemeni a murit la o zi după externare, deși avea dureri: anchetă la maternitate apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

19 persoane au ajuns la urgență din cauza caniculei într-o săptămână

În doar o săptămână, 19 persoane au avut nevoie...

Primăria va instala în Chișinău vor corturi cu apă și asistență medicală pe timp de caniculă

Primăria municipiului Chișinău va instala corturi cu apă potabilă...

Furnizarea gazelor, întreruptă temporar în comuna Trușeni din cauza unor lucrări la rețea: Perioada vizată

Locuitorii din comuna Trușeni vor rămâne temporar fără gaze...

Șofer filmat când mergea pe contrasens cu viteză în Chișinău. A fost găsit și amendat

Un șofer care a condus agresiv pe bulevardul Renașterii...

Unirea adoptată tacit. Efectele unei legi adoptate cu „termen expirat”

Unirea României cu Republica Moldova a trecut pe neobservate...

ULTIMA ORĂ

19 persoane au ajuns la urgență din cauza caniculei într-o săptămână

În doar o săptămână, 19 persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din cauza temperaturilor ridicate, anunță IMSP CNAMUP. Cazurile au fost înregistrate...

VIDEO | Ion Ceban acuză Președinția că sabotează vizitele sale externe: „Maia Sandu suna personal primarii români să nu se întâlnească cu mine”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a acuzat luni că Președinția Republicii Moldova intervine activ pentru a-i sabota întâlnirile diplomatice externe, susținând că Maia...

Important

19 persoane au ajuns la urgență din cauza caniculei într-o săptămână

În doar o săptămână, 19 persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din cauza temperaturilor ridicate, anunță IMSP CNAMUP. Cazurile au fost înregistrate în perioada 22–28 iunie 2026. Dintre cei afectați, 13 au suferit insolații, iar 6 au făcut sincope. Trei dintre pacienți sunt minori, vârstele variind între 12 și 82 de ani. Zece pacienți au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. CNAMUP atrage atenția că insolația este...

Primăria va instala în Chișinău vor corturi cu apă și asistență medicală pe timp de caniculă

Primăria municipiului Chișinău va instala corturi cu apă potabilă și puncte de asistență medicală pe perioada verii, în contextul temperaturilor ridicate prognozate. Anunțul a fost făcut de primarul general Ion Ceban, care a cerut ca măsurile să fie aplicate de urgență, din 30 iunie. În debutul ședinței serviciilor municipale, edilul a solicitat ca dispoziția necesară să fie semnată de astăzi, iar acțiunile să fie organizate în ansamblu, astfel încât populația...

„Transportul să nu devină saună publică”: Aerul condiționat, pornit obligatoriu în troleibuze și autobuze pe timp de caniculă

Autoritățile capitalei solicită utilizarea aerului condiționat în transportul public din Chișinău, pentru a asigura confortul călătorilor, în contextul temperaturilor extreme anunțate de meteorologi. Totuși, 20% dintre troleibuzele și autobuzele care circulă pe străzile capitalei nu sunt dotate cu astfel de sisteme și nici nu pot fi echipate din motive tehnice.

(video) „Să-i spuneți codul”: Un tânăr din Ucraina a mințit o pensionară din Bălți și urma să o lase fără 9.000 de euro. Cum...

Un tânăr de 21 de ani, cetățean al Ucrainei, a fost reținut de polițiștii și procurorii din Bălți, fiind suspectat de implicare într-o tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce încerca să ridice 8.930 de dolari de la o femeie de 73 de ani, care a alertat la timp autoritățile după ce a fost contactată de persoane ce...

Clădirea Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional

Clădirea abandonată a Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional cultural. Proiectul prevede amenajarea unor spații pentru conferințe, expoziții și evenimente educaționale. Anunțul a fost făcut la evenimentul de încheiere al proiectului transnațional NONA, implementat de Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN. Managerul proiectului, Victor Buzu, a declarat că, pentru a asigura sustenabilitatea financiară a clădirii, la primul etaj ar fi prevăzut un spațiu destinat unui operator...

Medicii de pe ambulanță au intervenit în 19 cazuri de urgență provocate de temperaturile ridicate

Echipele de asistență medicală urgentă au intervenit, în ultima săptămână, în 19 cazuri de urgențe provocate de temperaturile ridicate. Dintre acestea, 13 persoane au suferit insolații, iar șase persoane au prezentat sincope, informează MOLDPRES. P...

Coreea de Sud investește peste 576 de miliarde de dolari în producția de cipuri și în inteligența artificială

Coreea de Sud a lansat o strategie industrială multianuală de peste 576 de miliarde de dolari pentru producția de cipuri și în tehnologii cu inteligență artificială. Planul, prezentat de președintele Lee Jae Myung și susținut de giganții Samsung Electronics și SK Hynix, vizează consolidarea poziției pe piața de profil și revitalizarea capacităților industriale din sudul țării, transmite IPN, care citează Reuters. Cele două companii vor investi aproximativ 518 miliarde de...