VIDEO | Ion Ceban acuză Președinția că sabotează vizitele sale externe: „Maia Sandu suna personal primarii români să nu se întâlnească cu mine”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a acuzat luni că Președinția Republicii Moldova intervine activ pentru a-i sabota întâlnirile diplomatice externe, susținând că Maia Sandu ar fi contactat personal primari din România pentru a-i convinge să nu-l primească.

Totodată, edilul a denunțat presiunile exercitate asupra echipei sale în scopul obținerii unor depoziții împotriva sa și a anunțat un portofoliu de proiecte în valoare de 4,5 miliarde de lei, aflate în implementare sau în curs de planificare pentru municipiul Chișinău.

Ion Ceban a declarat că, înainte sau după fiecare vizită externă, reprezentanți ai Președinției contactează interlocutorii săi pentru a-i descuraja să se întâlnească cu el. „Mi s-a întâmplat la Londra, mi s-a întâmplat în multe alte cazuri”, a spus edilul, adăugând că situația a fost deosebit de vizibilă în relația cu partenerii români. Potrivit primarului, unii primari din România au fost contactați direct din „oficiul prezidențial”, iar în unele cazuri „direct de Maia Sandu”, care le-ar fi cerut, inclusiv în mod agitat, să nu se întâlnească cu el și cu echipa sa.

„Mi se pare de-a dreptul strigător la cer, din toate punctele de vedere”, a comentat Ceban.

Presiuni asupra echipei pentru depoziții împotriva sa

Primarul a acuzat totodată că, în ultimele săptămâni, colaboratorii săi sunt supuși unor acțiuni de intimidare, scopul declarat al acestora fiind obținerea unor depoziții împotriva sa. „Poate o spun pentru prima dată public”, a afirmat Ceban, îndemnând adversarii politici „să-și controleze propriile eșecuri și încălcări ale legii” și să nu „facă de rușine” Chișinăul la scară internațională.

Edilul a precizat că toate informațiile privind averea sa sunt incluse în declarațiile depuse oficial și a respins orice acuzație în acest sens.

4,5 miliarde de lei în proiecte pentru Chișinău

În același discurs, Ion Ceban a prezentat un bilanț al proiectelor aflate în derulare, anunțând un portofoliu de 4,5 miliarde de lei — cel mai amplu din istoria municipiului, potrivit afirmațiilor sale.

Printre proiectele menționate se numără: managementul deșeurilor și o stație de transfer în stadiu avansat de execuție; recultivarea gunoiștii de la Ciocană; reabilitarea albiei râului Bâc; modernizarea a 52 de grădinițe în prima etapă, cu eficientizare energetică – ceea ce ar urma să îmbunătățească condițiile pentru 75% dintre copiii din municipiu; reabilitarea Bulevardului Mircea cel Bătrân și construcția unei porțiuni noi de extindere a orașului, contract ce urmează a fi semnat în a doua decadă a lunii iulie; precum și lucrări pe strada Industrială și strada Mesager.

Ion Ceban a criticat și declarațiile adversarilor politici referitoare la Planul Urbanistic General al Chișinăului, afirmând că aceștia „habar nu au nici cine îl face, nici în ce condiții”, lansând acuzații doar pentru a genera „gălăgie în spațiul public”.

ULTIMA ORĂ

Vladimir Plahotniuc: „Ați ajuns ostaticii unei guvernări cinice și ipocrite”

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc,...

VIDEO | Victoria Furtună îl acuză pe judecătorul CC Litvinenco de uzurparea puterii judecătorești și a cerut recuzarea sa

Liderul Partidului Politic „Moldova Mare", Victoria Furtună, a formulat...

ULTIMA ORĂ

Expert Promo-LEX avertizează asupra problemelor din penitenciare și investigarea lentă a torturii

Republica Moldova continuă să înregistreze progrese lente în domeniul drepturilor omului, însă condițiile din penitenciare și eficiența investigării cazurilor de tortură rămân printre cele mai...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco: PAS, PSRM și consilierii neafiliați blochează adoptarea bugetului municipiului Bălți

Municipiul Bălți a fost luat din nou ostatic, după ce PAS, PSRM și consilierii neafiliați au blocat adoptarea bugetului municipiului Bălți. Declarația a fost...

Important

Expert Promo-LEX avertizează asupra problemelor din penitenciare și investigarea lentă a torturii

Republica Moldova continuă să înregistreze progrese lente în domeniul drepturilor omului, însă condițiile din penitenciare și eficiența investigării cazurilor de tortură rămân printre cele mai vulnerabile capitole. Expertul Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, atrage atenția că, suprapopularea penitenciarelor și lipsa personalului medical continuă să afecteze sistemul, în pofida unor îmbunătățiri.

Doliu la „Apă-Canal Chișinău”: Inginerul Piotr Aftimiciuc a decedat

S.A. „Apă-Canal Chișinău” anunță despre decesul lui Piotr Aftimiciuc, care și-a dedicat peste 30 de ani activității în cadrul întreprinderii, unde a ocupat funcțiile de inginer și maistru în Departamentul Asistență Tehnică.

CNAS a transferat 73 de milioane de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iulie

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a alocat 73 de milioane de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iulie, informează MOLDPRES. Potrivit CNAS, finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale achitate prin intermediul ...

IPN | Agenda culturală | 1 iulie

În cadrul Festivalul românesc de animație pentru copii FRAC 2026 este prezentat spectacolul „Dănilă Prepeleac” /Parcul Alunelul /ora 18:00/. Teatrul Național „Mihai Eminescu” prezintă spectacolul „Spărgătorul de fructe” /TNEM /ora 18:30/. Cinema Impact prezintă filmul în aer liber „Fondatorul” /Digital Park /ora 23:00/. Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/. Continuă expoziția de vagoane „Teroarea de stat în...

CNA a descoperit angajări fără concurs și prime acordate după bunul plac la MoldATSA

Centrul Național Anticorupție (CNA) a identificat practici discreționare în acordarea premiilor și sporurilor salariale la Î.S. „MoldATSA”. Centru a constat lipsa unor criterii obiective de evaluare a performanțelor și existența unor riscuri de conflicte de interese în procesul de repartizare a bonusurilor, transmite Bani.md. Potrivit raportului de evaluare a integrității instituționale, în cadrul întreprinderii au fost acordate premii unice pentru activități care făceau parte din atribuțiile obișnuite ale angajaților, fără...

(video) Haos la benzinăriile din Rusia: Cetățenii au ajuns să se bată pe carburant, după ce dronele ucrainene au lovit rafinării. „Să oprească acest...

O criză profundă a combustibilului riscă să destabilizeze climatul social din Federația Rusă. Cozi kilometrice, nervi întinși la maximum și bătăi în toată regula au fost raportate la benzinăriile din întreaga țară, după ce atacurile sistematice cu drone ale Kievului au afectat grav infrastructura petrolieră și rafinăriile rusești, scrie adevarul.ro.

Armata României caută soldați. 7.000 de posturi sunt scoase la concurs de MApN

Ministerul Apărării a anunțat că a scos la concurs aproape 7.000 de posturi de Soldat și Gradat Profesionist (SGP) în toată țara. Cei care doresc să aplice trebuie să aibă minim 18 ani și 10 clase terminate. Nu este nevoie de experiență militară anterioară. MApN a informat, într-o postare pe Facebook, că aproape 7.000 de posturi de Soldat și Gradat Profesionist (SGP) au fost scoase la concurs în toată țara....