Clădirea Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional

Clădirea abandonată a Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional cultural. Proiectul prevede amenajarea unor spații pentru conferințe, expoziții și evenimente educaționale. Anunțul a fost făcut la evenimentul de încheiere al proiectului transnațional NONA, implementat de Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN.

Managerul proiectului, Victor Buzu, a declarat că, pentru a asigura sustenabilitatea financiară a clădirii, la primul etaj ar fi prevăzut un spațiu destinat unui operator din domeniul HoReCa. La etajul al doilea ar putea fi amenajată sala municipală de conferințe, cel de-al treilea etaj ar putea găzdui un spațiu de coworking, iar ultimul nivel ar fi destinat expozițiilor, inclusiv unei expoziții permanente dedicate istoriei Morii Roșii.

Inițiatorii proiectului își exprimă speranța că, odată restaurată, Moara Roșie va redeveni un spațiu de referință al orașului, un loc în care comunitatea se va putea reuni și va avea acces la activități culturale. Șefa interimară a Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Eugenia Liubomeiscaia, a menționat că Moara Roșie reprezintă un monument de patrimoniu care merită să fie valorificat, iar pentru direcție acest proiect are o importanță majoră.

Proiectul a inclus curățarea vegetației, realizarea cercetărilor arheologice și expertizei tehnice, întocmirea unei schițe de reabilitare și restaurare. Autoritățile locale urmează să prezinte schița de proiect la Consiliul Național al Monumentelor Istorice.

Moara Roșie este una dintre primele mori cu abur din Chișinău. Aceasta a fost construită inițial în anii 1850-1860 și reconstruită în 1884 din piatră. Este clădire istorică și monument protejat în Registrul Monumentelor Republicii Moldova.

The post Clădirea Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Municipiul Chișinău are un nou arhitect-șef

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul...

Municipiul Chișinău are un nou arhitect-șef

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul...

Expert-Grup propune restructurarea APP în trei etape, cu obiectiv final un holding de stat

Structura actuală a Agenției Proprietății Publice nu mai corespunde...

Expert-Grup propune restructurarea APP în trei etape, cu obiectiv final un holding de stat

Structura actuală a Agenției Proprietății Publice nu mai corespunde...

Atac armat la un centru de tineret din Germania: cinci morți și câțiva răniți

Cinci oameni au fost uciși, iar câțiva au fost...

Trei oameni și-au pierdut viața din cauza caniculei, în România

Trei oameni au murit în România în ultimele 24...

19 urgențe medicale din cauza caniculei într-o săptămână. Medicii avertizează asupra riscului de insolație

Săptămâna trecută, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit...

ULTIMA ORĂ

Municipiul Chișinău are un nou arhitect-șef

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău are un șef nou. Este vorba despre Eugenia Liubomeiscaia, care va exercita interimatul funcției, prin...

VIDEO | Ion Ceban acuză Președinția că sabotează vizitele sale externe: „Maia Sandu suna personal primarii români să nu se întâlnească cu mine”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a acuzat luni că Președinția Republicii Moldova intervine activ pentru a-i sabota întâlnirile diplomatice externe, susținând că Maia...

Important

Municipiul Chișinău are un nou arhitect-șef

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău are un șef nou. Este vorba despre Eugenia Liubomeiscaia, care va exercita interimatul funcției, prin dispoziția semnată de primarul Ion Ceban, după numirea Svetlanei Dogotaru în funcția de viceprimar al capitalei, transmite IPN. Responsabilii din cadrul direcției au precizat că, Eugenia Liubomeiscaia are aproximativ 40 de ani de experiență în domeniu și că a fost până acum șefa Direcției autorizarea...

Municipiul Chișinău are un nou arhitect-șef

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău are un șef nou. Este vorba despre Eugenia Liubomeiscaia, care va exercita interimatul funcției, prin dispoziția semnată de primarul Ion Ceban, după numirea Svetlanei Dogotaru în funcția de viceprimar al capitalei, transmite IPN. Responsabilii din cadrul direcției au precizat că, Eugenia Liubomeiscaia are aproximativ 40 de ani de experiență în domeniu și că a fost până acum șefa Direcției autorizarea...

Expert-Grup propune restructurarea APP în trei etape, cu obiectiv final un holding de stat

Structura actuală a Agenției Proprietății Publice nu mai corespunde volumului de active administrate de stat și necesită o reorganizare profundă, susțin experții de la Centrul analitic independent Expert-Grup. Aceștia propun un nou model instituțional, bazat pe trei funcții esențiale ale mandatului agenției, administrare corporativă, evidență și monitorizare, respectiv valorificarea patrimoniului, pentru a crește eficiența gestionării proprietății publice, transmite IPN. Potrivit Expert-Grup, APP funcționează în prezent după un model administrativ conceput...

R. Moldova marchează 12 ani de la Acordul de Asociere cu UE. Experți: Documentul a deschis calea aderării și a transformat economia

Tratatul care a scos R. Moldova de sub șantajul Rusiei: 12 ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE Republica Moldova marchează 12 ani de la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, document considerat un moment de referință în apropierea țării de blocul comunitar și în procesul de modernizare a economiei.

Bilanțul tragediei din Venezuela crește dramatic: 1.450 de morți și aproximativ 50.000 de dispăruți

Bilanțul victimelor după cele două cutremure puternice din Venezuela continuă să crească. Autoritățile au confirmat 1.450 de morți, în timp ce aproximativ 50.000 de persoane sunt încă date dispărute, iar echipele de salvare caută neîntrerupt supraviețuitori printre dărâmături, scrie adevărul.ro.

Turcia a interzis intrarea unei nave cu 2.700 de turiști LGBT în apele sale teritoriale

Turcia a interzis intrarea în apele sale teritoriale a unei nave de croazieră contractată de compania americană Atlantis, specializată în vacanțe pentru persoane homosexuale, transmite antena3.ro. Decizia autorităților turce vine după un val de petiții în acest sens adresate președinției țării. Nava, cu aproximativ 2.700 de pasageri la bord, majoritatea homosexuali, urmează să ridice ancora din capitala greacă Atena pe 7 iulie pentru un itinerar prin mările Egee, Ionică și Adriatică,...