Uzina de la Criuleni și reforma fiscală, pe agenda discuțiilor dintre Guvern și Banca Mondială

Uzina de la Criuleni, construcția unei noi centrale de cogenerare și reforma fiscală s-au numărat printre proiectele și reformele prezentate de Guvern reprezentanților Băncii Mondiale în cadrul unei întrevederi dintre premierul Alexandru Munteanu și directorul regional al instituției pentru Europa de Est, Robert Saum, transmite IPN.

În domeniul agriculturii, discuțiile s-au axat pe modernizarea sectorului agroalimentar și adaptarea acestuia la cerințele Uniunii Europene. În acest context, a fost menționată uzina construită în cadrul proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova”, care urmează să proceseze subproduse de origine animală nedestinate consumului uman. Autoritățile susțin că investiția va contribui la sporirea siguranței alimentare, protecția mediului și diminuarea riscurilor pentru sănătatea publică.

Un alt subiect abordat a vizat sectorul energetic. Părțile au discutat despre pregătirea construcției unei centrale de cogenerare cu o capacitate de 250 MW, precum și despre finalizarea lucrărilor la linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău.

În cadrul întrevederii a fost examinată și reforma fiscală. Oficialii au discutat despre sprijinul tehnic pe care Banca Mondială l-ar putea oferi pentru evaluarea impactului modificărilor fiscale, stabilirea etapelor de implementare și analiza unor eventuale măsuri compensatorii.

De asemenea, reprezentanții Guvernului și ai Băncii Mondiale au discutat despre pregătirea noului Cadru de Parteneriat pentru perioada 2027-2031. Documentul urmează să stabilească principalele direcții de cooperare dintre cele două părți, cu accent pe reducerea sărăciei, stimularea creșterii economice și apropierea de standardele Uniunii Europene.

The post Uzina de la Criuleni și reforma fiscală, pe agenda discuțiilor dintre Guvern și Banca Mondială appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 1 iulie

Comisiile parlamentare se convoacă în ședințe /Parlament /ora 09:00-11:00/. Cabinetul...

Maia Sandu îi conferă Ordinul Onoarei viceministrei pentru afaceri europene a Ciprului

Președinta Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” viceministrei pentru...

Șase lucrări de la examenele naționale, anulate după descoperirea unor modificări la contestații

Șase lucrări de examen au fost anulate după ce,...

77 de proiecte au fost preselectate în programul „Acces la Cultură” 2026

În cadrul Programului Național „Acces la Cultură”, ediția 2026,...

BNM a pus în circulație numerar suplimentar de aproape 6 miliarde de lei în 2025

Banca Națională a Moldovei a încheiat anul 2025 cu...

Pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău ar putea fi amenajată o grădină de ploaie

O grădină de ploaie, care va permite scurgerea mai...

Comisioane mai transparente și schimbarea mai ușoară a băncii: noi reguli discutate la Parlament

Băncile ar putea fi obligate să afișeze mai clar...

ULTIMA ORĂ

Ucraina primește un împrumut de 3.9 miliarde de euro de la UE pentru drone

Ucraina primește o tranșă de ajutor militar de 3.9 miliarde de euro din împrumutul de sprijin al Uniunii Europene (UE), în valoare totală de 90...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco: PAS, PSRM și consilierii neafiliați blochează adoptarea bugetului municipiului Bălți

Municipiul Bălți a fost luat din nou ostatic, după ce PAS, PSRM și consilierii neafiliați au blocat adoptarea bugetului municipiului Bălți. Declarația a fost...

Important

Ucraina primește un împrumut de 3.9 miliarde de euro de la UE pentru drone

Ucraina primește o tranșă de ajutor militar de 3.9 miliarde de euro din împrumutul de sprijin al Uniunii Europene (UE), în valoare totală de 90 de miliarde de euro.

Investiție de peste €50 mln în apărare, cu sprijinul UE: armata va fi dotată cu peste 100 unități de tehnică militară

Armata Republicii Moldova va fi dotată cu peste 100 de vehicule militare moderne, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, printr-un grant de peste 50 de milioane de euro. Livrările sunt planificate până în mai 2027. Ministerul Apărării și Centrul Estonian de Investiții în Apărare au semnat astăzi un acord-cadru și contractul de achiziție The post Investiție de peste €50 mln în apărare, cu sprijinul UE: armata va...

(doc) Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” viceministrei pentru afaceri europene a Ciprului: „Pentru sprijinul acordat RM în procesul de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” viceministrei pentru afaceri europene a Republicii Cipru, Marilena Raouna, „în semn de înaltă apreciere pentru cooperarea excelentă și pentru angajamentul ferm față de promovarea politicii de extindere a UE”.

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 1 iulie

Comisiile parlamentare se convoacă în ședințe /Parlament /ora 09:00-11:00/. Cabinetul de miniștri se întrunește în ședință /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 10:00/. Comisia parlamentară pentru control al finanțelor publice audiază rapoartele anuale de activitate ale Curții de Conturi pentru anii 2024-2025 /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/. Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor susțin un briefing de presă. Tema nu a fost anunțată /Parlament, sala pentru conferințe de presă /ora 10:00/. IRINA VLAH susține...

Prejudecățile îi țin pe oameni departe de ajutor. Campanie în sprijinul persoanelor cu probleme de sănătate mintală, lansată de Ministerul Sănătății

Peste 70.000 de persoane din Republica Moldova trăiesc cu probleme de sănătate mintală, însă majoritatea evită să solicite ajutor medical din cauza prejudecăților și a stigmatizării existente în societate. Pentru a schimba percepția publică asupra sănătății mintale și a încuraja incluziunea persoanelor care trec prin astfel de experiențe, Ministerul Sănătății a lansat luni, 30 iunie, campania națională cu genericul „O parte din mine”.

(video) „Nu cred că a adormit la volan”. Viceprimarul din Pelenia, despre şoferul care a strivit doi polițişti, la Sângerei: Avea probleme de sănătate,...

Viceprimarul localității Pelinia în care locuia șoferul implicat în accidentul de la Sîngerei susține că bărbatul de 51 de ani se întorcea de la Chișinău. Acesta a declarat pentru Life Documentary că nu crede că șoferul ar fi adormit la volan, ci, mai degrabă, că i s-ar fi făcut rău.

Extrema dreaptă germană vrea să preia guvernarea la următoarele alegeri și să reia relația cu Rusia. Urmează o „etapă decisivă”

Declarațiile făcute pentru Reuters de co-lidera Alternativei pentru Germania Alice Weidel vin înaintea alegerilor din septembrie din două landuri cheie din estul Germaniei, Saxonia-Anhalt și Mecklenburg-Pomerania Inferioară, unde AfD domină sondajele, scrie Hotnews.ro.