CNA a depistat angajări fără concurs și nereguli în achiziții la Moldatsa

Angajări fără concurs, premii acordate discreționar și vulnerabilități în achizițiile publice. Acestea sunt câteva dintre neregulile identificate de Centrul Național Anticorupție în urma evaluării integrității instituționale la Moldatsa, transmite IPN.

Potrivit raportului CNA, una dintre cele mai grave deficiențe vizează procesul de recrutare și angajare a personalului. Normele interne permit administratorului să decidă discreționar dacă organizează sau nu concursuri pentru ocuparea funcțiilor vacante, ceea ce afectează transparența și principiul meritocrației. Astfel, în perioada 2023-2024, au fost angajate fără concurs public 33 de persoane și pentru niciuna nu a fost solicitat certificatul de cazier privind integritatea profesională, deși legislația impune această obligație.

Raportul relevă și vulnerabilități în acordarea premiilor și stimulentelor salariale. CNA constată că în unele cazuri, premiile au fost oferite pentru activități care făceau parte din atribuțiile obișnuite de serviciu, iar persoane implicate în aprobarea acestora au fost și beneficiare.

Evaluatorii au constatat și practici defectuoase privind cumulul funcțiilor. Unii angajați au exercitat simultan atribuțiile a două sau chiar trei funcții timp de până la nouă luni, fără organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.

În domeniul dezvoltării profesionale, CNA a semnalat deficiențe în planificarea și justificarea instruirilor. Au fost identificate participări repetate la cursuri similare, inclusiv în locații externe costisitoare, deși existau alternative mai ieftine sau gratuite. Printre exemple se numără un curs de limba engleză pentru începători, desfășurat în Marea Britanie, care a costat aproximativ 106 mii de lei. Totodată, în primele nouă luni ale anului 2025, întreprinderea a cheltuit circa nouă milioane de lei pentru instruirea personalului.

Raportul mai indică vulnerabilități în domeniul achizițiilor publice, inclusiv planificarea defectuoasă a achizițiilor, segmentarea unor contracte, utilizarea insuficientă a procedurilor concurențiale și practici care ar putea favoriza anumiți operatori economici.

În urma evaluării, CNA a formulat un set de recomandări obligatorii pentru revizuirea regulamentelor interne, transparentizarea recrutării și achizițiilor, eficientizarea gestionării resurselor financiare și consolidarea mecanismelor de prevenire și control intern.

Procedura de evaluare a integrității instituționale la Moldatsa s-a desfășurat în perioada octombrie 2025 – iunie 2026.

The post CNA a depistat angajări fără concurs și nereguli în achiziții la Moldatsa appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 1 iulie

În cadrul Festivalul românesc de animație pentru copii FRAC...

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 1 iulie

Comisiile parlamentare se convoacă în ședințe /Parlament /ora 09:00-11:00/. Cabinetul...

Maia Sandu îi conferă Ordinul Onoarei viceministrei pentru afaceri europene a Ciprului

Președinta Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” viceministrei pentru...

Șase lucrări de la examenele naționale, anulate după descoperirea unor modificări la contestații

Șase lucrări de examen au fost anulate după ce,...

77 de proiecte au fost preselectate în programul „Acces la Cultură” 2026

În cadrul Programului Național „Acces la Cultură”, ediția 2026,...

BNM a pus în circulație numerar suplimentar de aproape 6 miliarde de lei în 2025

Banca Națională a Moldovei a încheiat anul 2025 cu...

Pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău ar putea fi amenajată o grădină de ploaie

O grădină de ploaie, care va permite scurgerea mai...

ULTIMA ORĂ

CNAS a transferat 73 de milioane de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iulie

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a alocat 73 de milioane de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iulie,...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco: PAS, PSRM și consilierii neafiliați blochează adoptarea bugetului municipiului Bălți

Municipiul Bălți a fost luat din nou ostatic, după ce PAS, PSRM și consilierii neafiliați au blocat adoptarea bugetului municipiului Bălți. Declarația a fost...

Important

CNAS a transferat 73 de milioane de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iulie

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a alocat 73 de milioane de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iulie, informează MOLDPRES. Potrivit CNAS, finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale achitate prin intermediul ...

IPN | Agenda culturală | 1 iulie

În cadrul Festivalul românesc de animație pentru copii FRAC 2026 este prezentat spectacolul „Dănilă Prepeleac” /Parcul Alunelul /ora 18:00/. Teatrul Național „Mihai Eminescu” prezintă spectacolul „Spărgătorul de fructe” /TNEM /ora 18:30/. Cinema Impact prezintă filmul în aer liber „Fondatorul” /Digital Park /ora 23:00/. Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/. Continuă expoziția de vagoane „Teroarea de stat în...

CNA a descoperit angajări fără concurs și prime acordate după bunul plac la MoldATSA

Centrul Național Anticorupție (CNA) a identificat practici discreționare în acordarea premiilor și sporurilor salariale la Î.S. „MoldATSA”. Centru a constat lipsa unor criterii obiective de evaluare a performanțelor și existența unor riscuri de conflicte de interese în procesul de repartizare a bonusurilor, transmite Bani.md. Potrivit raportului de evaluare a integrității instituționale, în cadrul întreprinderii au fost acordate premii unice pentru activități care făceau parte din atribuțiile obișnuite ale angajaților, fără...

(video) Haos la benzinăriile din Rusia: Cetățenii au ajuns să se bată pe carburant, după ce dronele ucrainene au lovit rafinării. „Să oprească acest...

O criză profundă a combustibilului riscă să destabilizeze climatul social din Federația Rusă. Cozi kilometrice, nervi întinși la maximum și bătăi în toată regula au fost raportate la benzinăriile din întreaga țară, după ce atacurile sistematice cu drone ale Kievului au afectat grav infrastructura petrolieră și rafinăriile rusești, scrie adevarul.ro.

Armata României caută soldați. 7.000 de posturi sunt scoase la concurs de MApN

Ministerul Apărării a anunțat că a scos la concurs aproape 7.000 de posturi de Soldat și Gradat Profesionist (SGP) în toată țara. Cei care doresc să aplice trebuie să aibă minim 18 ani și 10 clase terminate. Nu este nevoie de experiență militară anterioară. MApN a informat, într-o postare pe Facebook, că aproape 7.000 de posturi de Soldat și Gradat Profesionist (SGP) au fost scoase la concurs în toată țara....

Ucraina primește un împrumut de 3.9 miliarde de euro de la UE pentru drone

Ucraina primește o tranșă de ajutor militar de 3.9 miliarde de euro din împrumutul de sprijin al Uniunii Europene (UE), în valoare totală de 90 de miliarde de euro.

Investiție de peste €50 mln în apărare, cu sprijinul UE: armata va fi dotată cu peste 100 unități de tehnică militară

Armata Republicii Moldova va fi dotată cu peste 100 de vehicule militare moderne, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, printr-un grant de peste 50 de milioane de euro. Livrările sunt planificate până în mai 2027. Ministerul Apărării și Centrul Estonian de Investiții în Apărare au semnat astăzi un acord-cadru și contractul de achiziție The post Investiție de peste €50 mln în apărare, cu sprijinul UE: armata va...