VIDEO Muncitori străini în Chișinău, depistați cu nereguli: IGM a întocmit peste o sută de procese-verbale

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a întocmit 101 procese-verbale contravenționale în urma verificării a peste 100 de muncitori străini, cetățeni ai Bangladeshului și Nepalului, la o locație din municipiul Chișinău. Potrivit IGM, sancțiunile au fost aplicate pentru nedeclararea schimbării domiciliului sau a reședinței la autoritatea competentă pentru străini, obligație prevăzută de legislație.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/video.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

În timpul controalelor, ofițerii au depistat și doi cetățeni străini aflați ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru aceștia au fost inițiate procedurile necesare în vederea plasării în custodie publică.

IGM menționează că urmează să sesizeze Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, care vor examina, în limita competențelor, neregulile constatate la fața locului.

De asemenea, instituția precizează că verificările vor continua și le reamintesc angajatorilor obligația de a respecta legislația privind angajarea, evidența și șederea cetățenilor străini în Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Muncitori străini în Chișinău, depistați cu nereguli: IGM a întocmit peste o sută de procese-verbale apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Mii de consumatori din Chișinău au rămas miercuri fără curent electric. Cauza

Aproximativ 2.450 de consumatori din sectorul Sculeni al municipiului...

TOP 10 milionari de la MoldATSA! Cine sunt șefii cu salarii „din cer”

Scandalul de la MoldATSA care a izbucnit după dezvăluirile...

Victoria Belous, noua șefă a Comisiei economie, buget și finanțe, în locul lui Radu Marian

Deputata PAS Victoria Belous va prelua funcția de președinte...

Lucrările la Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău au fost finalizate: Ce urmează

Lucrările de construcție la Linia Electrică Aeriană de 400...

ULTIMA ORĂ

(video) Trei curieri de droguri, luați pe sus într-un apartament închiriat în centrul capitalei: Hașiș, marijuana și „sare” de peste 105.000 de lei, ridicate...

Trei tineri de 21 și 26 de ani, originari din raioanele Cimișlia și Orhei, sunt cercetați penal de polițiștii și procurorii sectorului Centru din...

Victoria Furtună: Politica externă a Moldovei trebuie construită pe interesul național, nu pe confruntări geopolitice

Republica Moldova trebuie să renunțe la logica alegerii între Est și Vest și să își fundamenteze politica externă exclusiv pe interesul național, susține lidera...

Important

(video) Trei curieri de droguri, luați pe sus într-un apartament închiriat în centrul capitalei: Hașiș, marijuana și „sare” de peste 105.000 de lei, ridicate...

Trei tineri de 21 și 26 de ani, originari din raioanele Cimișlia și Orhei, sunt cercetați penal de polițiștii și procurorii sectorului Centru din capitală, fiind suspectați de implicare în activitatea de comercializare a drogurilor.

Prima promovare majoră a unei femei în mandatul Papei Leon al XIV-lea. Alessandra Smerilli va conduce un dicaster al Vaticanului

Papa Leon al XIV-lea a numit-o pe călugărița italiană Alessandra Smerilli în fruntea serviciului responsabil de migranți, mediu și dezvoltare, marcând prima promovare importantă a unei femei în cadrul ierarhiei Vaticanului de la începutul pontificatului său, scrie The Independent. În paralel, Suveranul Pontif a lansat un apel ferm către o grupare catolică tradiționalistă să renunțe la planurile de consacrare a unor noi episcopi fără acordul Sfântului Scaun, avertizând că...

Companiile aeriene cer suspendarea sistemului de Intrare/Ieșire (EES) al UE în perioada de vârf a vacanțelor: „Am ajuns într-un punct critic”

Companiile aeriene și aeroporturile cer suspendarea noului sistem biometric de control la frontieră al UE, Sistemul de Intrare/Ieşire (EES), în perioada de vârf a vacanțelor de vară, avertizând că unele avioane decolează pe jumătate goale, iar pasagerii sunt nevoiți să stea la cozi de până la cinci ore, notează The Guardian, la care face referire Hotnews.

Deputata PAS, Victoria Belous, propusă la șefia Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Victoria Belous, a fost propusă pentru funcția de președintă a Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. Anunțul a fost făcut de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, care a precizat că propunere...

Mii de consumatori din Chișinău au rămas miercuri fără curent electric. Cauza

Aproximativ 2.450 de consumatori din sectorul Sculeni al municipiului Chișinău au rămas fără energie electrică, în urma unei deconectări avariate produse astăzi, 1 iulie, la ora 15:58, potrivit unui comunicat al ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Incidentul a afectat nouă posturi de transformare și a lăsat fără tensiune mai multe străzi din zonă: 27 Martie 1918, Baiera Sculeni, Calea Ieșilor, Drumul Crucii, Călălași, Ghidighici, Golia, Mesager, Milano, Torino, Trușeni, Țărînii...

Mai aproape de ascultători: Radio Moldova Comrat acoperă integral regiunea găgăuză

Radio Moldova Comrat aniversează miercuri un an de activitate. Cu acest prilej, postul își extinde aria de acoperire prin lansarea unei noi frecvențe la Ceadîr-Lunga, care va permite recepționarea semnalului pe întreg teritoriul regiunii. În prezent, postul de radio difuzează emisiuni în limba găgăuză și rusă, precum și programe preluate de la Radio Moldova în limba română, oferind publicului din autonomie acces la informații din surse credibile.

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice. Informația a fost raportată de agenția de presă Reuters, care face trimitere la declarațiile a două surse din industrie. Lipsa combustibilului este resimțită în întreaga Federație Rusă, The post Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate...