Piața pentru Ziua Următoare din Republica Moldova a înregistrat pe 30 iunie cel mai mare volum de energie electrică tranzacționată de la lansarea platformei. În total, au fost comercializați 542 MWh, echivalentul a aproximativ 4% din consumul mediu zilnic de energie electrică al țării, la un preț mediu de 99 euro/MWh.
Potrivit Ministerului Energiei, în aceeași zi au fost înregistrate tranzacții în 23 din cele 24 de intervale orare, fiecare cu un volum de cel puțin 1 MWh. Sursa precizează că acest rezultat reflectă participarea tot mai activă a companiilor producătoare de energie regenerabilă și consolidarea mecanismelor concurențiale de tranzacționare.
Piața pentru Ziua Următoare, lansată în decembrie 2025, permite participanților să cumpere și să vândă energie electrică pentru ziua următoare, printr-un mecanism transparent și competitiv. Platforma este administrată de OPEM, operatorul pieței de energie electrică din Republica Moldova.
Potrivit Ministerului, dezvoltarea piețelor organizate facilitează integrarea unei cantități tot mai mari de energie regenerabilă în sistemul electroenergetic, oferind producătorilor posibilitatea de a valorifica mai eficient energia produsă, inclusiv surplusul din perioadele cu generare ridicată. Totodată, creșterea volumului tranzacțiilor contribuie la sporirea transparenței și concurenței pe piață, precum și la formarea unor prețuri bazate pe cerere și ofertă.
Republica Moldova și-a propus ca până în 2028 să își cupleze piața de energie electrică cu cea a Uniunii Europene, iar dezvoltarea piețelor organizate reprezintă unul dintre pașii necesari pentru atingerea acestui obiectiv.
În prezent, în Republica Moldova, 96 de companii dețin licențe de furnizare a energiei electrice, însă doar trei activează pe piața concurențială. Autoritățile estimează că ponderea acestui segment va crește în următorii ani.
OPEM, filială a companiei românești OPCOM, a fost desemnată operator al pieței de energie electrică din Republica Moldova printr-o hotărâre de Guvern adoptată la începutul anului 2024.
The post Record de 542 MWh de energie electrică, tranzacționați într-o singură zi, pe Piața pentru Ziua Următoare appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




