Lucrările la Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău au fost finalizate: Ce urmează

Lucrările de construcție la Linia Electrică Aeriană de 400 kV Vulcănești–Chișinău și la infrastructura aferentă au fost finalizate, iar proiectul a intrat în etapa finală de testare înainte de punerea în exploatare comercială, anunță Ministerul Energiei.

În Stația Electrică Chișinău au început testările echipamentelor și instalațiilor, etapă considerată esențială înainte de conectarea la sistem. De asemenea, la Stația Electrică Vulcănești, testările au fost deja finalizate, iar în această săptămână urmează punerea sub tensiune a noii celule de 400 kV, pas tehnic necesar înaintea testelor complexe ale întregii infrastructuri.

Operațiunile sunt realizate în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, pentru ca toate etapele de punere în funcțiune să se desfășoare în condiții de siguranță și în conformitate cu cerințele Sistemului Electroenergetic European.

Potrivit graficului asumat de antreprenori, exploatarea comercială a liniei este planificată pentru sfârșitul lunii august, după finalizarea tuturor testelor și procedurilor de recepție.

„Am promis că linia Vulcănești–Chișinău va fi gata până la sfârșitul lunii iunie, iar astăzi putem spune că toate lucrările au fost finalizate. Urmează etapa de testare și punere în funcțiune în condiții de maximă siguranță”, afirmă ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Linia electrică Vulcănești–Chișinău este considerată cea mai importantă investiție în infrastructura de transport al energiei electrice din ultimele decenii. Odată pusă în funcțiune, va putea acoperi peste 50% din consumul de energie electrică al Republicii Moldova și va permite importul de energie din România și din piața europeană, fără tranzit prin nodul energetic de la MGRES din regiunea transnistreană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Lucrările la Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău au fost finalizate: Ce urmează apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Familia pe care o așteaptă: 77 de copii din Chișinău pot fi adoptați

77 de copii din Chișinău așteaptă să fie adoptați,...

Accident rutier pe strada Vadul lui Vodă din Chișinău. Un șofer, transportat la spital

Un accident rutier s-a produs, astăzi, în jurul orei...

Mii de consumatori din Chișinău au rămas miercuri fără curent electric. Cauza

Aproximativ 2.450 de consumatori din sectorul Sculeni al municipiului...

TOP 10 milionari de la MoldATSA! Cine sunt șefii cu salarii „din cer”

Scandalul de la MoldATSA care a izbucnit după dezvăluirile...

Victoria Belous, noua șefă a Comisiei economie, buget și finanțe, în locul lui Radu Marian

Deputata PAS Victoria Belous va prelua funcția de președinte...

ULTIMA ORĂ

Programului Guvernului: 85 de tineri vor face stagii plătite în cadrul structurilor autorităților publice

85 de tineri și tinere vor face stagii plătite în autoritățile publice. Programul de stagii plătite în serviciul public, aflat la cea de-a șasea ediție,...

Victoria Furtună: Politica externă a Moldovei trebuie construită pe interesul național, nu pe confruntări geopolitice

Republica Moldova trebuie să renunțe la logica alegerii între Est și Vest și să își fundamenteze politica externă exclusiv pe interesul național, susține lidera...

Important

Programului Guvernului: 85 de tineri vor face stagii plătite în cadrul structurilor autorităților publice

85 de tineri și tinere vor face stagii plătite în autoritățile publice. Programul de stagii plătite în serviciul public, aflat la cea de-a șasea ediție, este un instrument prin care Guvernul atrage, formează și pregătește o nouă generație de funcționari ...

Irlanda a preluat Președinția Consiliului UE. António Costa reconfirmă sprijinul pentru avansarea negocierilor cu Republica Moldova

Irlanda a preluat oficial, miercuri, 1 iulie, Președinția Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele șase luni. La ceremonia de lansare, desfășurată la Castelul din Dublin, președintele Consiliului UE, António Costa, a reconfirmat sprijinul Uniunii pentru avan...

Familia pe care o așteaptă: 77 de copii din Chișinău pot fi adoptați

77 de copii din Chișinău așteaptă să fie adoptați, potrivit datelor Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, valabile pentru luna iunie. Dintre aceștia, 39 sunt fete, iar 38 sunt băieți. Potrivit instituției, 32 dintre copii fac parte din grupuri de frați și surori, inclusiv două grupuri a câte patru copii, patru grupuri a câte trei copii și cinci grupuri a câte doi copii. Cinci dintre aceștia au nevoi speciale. Totodată,...

(video) Nicoale Guță și-a întrerupt concertul, după ce o fană a leșinat în fața lui: „Luați-o pe sus!”

În timpul unui concert susținut de Nicolae Guță, atmosfera a fost întreruptă de un incident neașteptat. O tânără din public a avut nevoie de îngrijiri medicale, pierzându-și cunoștința în apropierea scenei. Artistul a oprit pentru scurt timp spectacolul și s-a interesat de starea acesteia, până la sosirea ajutorului. Momentul a fost surprins de mai mulți spectatori și a ajuns rapid pe internet, scrie Can Can.

Accident rutier pe strada Vadul lui Vodă din Chișinău. Un șofer, transportat la spital

Un accident rutier s-a produs, astăzi, în jurul orei 18:20, pe strada Vadul lui Vodă din municipiul Chișinău, a precizat pentru Realitatea.md Cristina Talpă, ofițera de presă a Poliției capitalei. La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un automobil de marca Hyundai, condus de un bărbat, a fost tamponat lateral de un automobil de marca Ford, condus de un tânăr de 22 de ani. Circumstanțele în care s-a produs accidentul...

Biroul Permanent propune candidatura Victoriei Belous la conducerea Comisiei parlamentare pentru economie

Deputata Victoria Belous a fost propusă pentru funcția de președintă a Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, în urma unei decizii adoptate de Biroul Permanent al Parlamentului. Proiectul de hotărâre privind numirea sa urmează să fie examinat joi, 2 iulie, în ședința plenară a Legislativului.

Avarie la două linii de electricitate de la Sculeni: Locuitorii de pe mai multe străzi au rămas fără curent, în această după-amiază

Locuitorii de pe mai multe străzi din cartierul Sculeni al capitalei au rămas fără curent în această după-amiază. Motivul este o avarie, care a lăsat fără tensiune nouă posturi de transformare, fiind afectați aproximativ 2.450 de consumatori.