Ministrul mediului cere demisia directorului Rezervației „Pădurea Domnească”

Ministrul mediului, Gheorghe Hajder, cere demiterea directorului Rezervației naturale „Pădurea Domnească”, după un control care ar fi scos la iveală nereguli în administrarea instituției. Potrivit ministrului, raportul indică un management defectuos, pierderi financiare și abateri în realizarea lucrărilor de împădurire. Contactat de IPN, directorul rezervației, Serghei Bucătari, a declarat că nu este la curent cu solicitarea de demitere și că va contesta concluziile raportului.

Potrivit lui Gheorghe Hajder, inspectorii au constatat că doar 40% dintre terenurile destinate împăduririi sunt într-o stare satisfăcătoare. De asemenea, pe teren nu sunt peste 81 de mii de puieți care figurau în acte, iar în apropierea satului Chetriș, raionul Fălești, au fost găsiți aproape 42 de mii de puieți abandonați pe sol și compromiși în totalitate.

Raportul mai arată că rezervația înregistrează pierderi financiare de mai mulți ani, iar datoriile au depășit 4,3 milioane de lei. Totodată, angajații instituției nu și-au primit salariile în ultimele cinci luni. În aceste condiții, ministrul a solicitat eliberarea din funcție a directorului și inițierea unor măsuri urgente pentru redresarea situației.

Directorul Rezervației naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, a declarat pentru IPN că ancheta de serviciu este în desfășurare și că instituția a primit recent raportul de control, pe care intenționează să îl conteste. El a precizat că are nevoie de timp pentru a analiza constatările și pentru a înțelege cum s-a ajuns la situația descrisă în document. Totodată, Serghei Bucătari a spus că nu știe nimic despre solicitarea ministrului privind demiterea sa.

Ministrul Gheorghe Hajder a declarat că verificările vor continua și în alte întreprinderi din domeniul silvic. El a subliniat că recent, în urma unui control la Întreprinderea pentru silvicultură Glodeni, directorul a fost demis după depistarea unor nereguli privind administrarea fondului forestier și gestionarea masei lemnoase.

The post Ministrul mediului cere demisia directorului Rezervației „Pădurea Domnească” appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Pfizer execută silit România pentru suma de peste 650 milioane de euro

Compania farmaceutică Pfizer a început executarea silită a Guvernului...

Suspendarea executării pedepsei, exclusă pentru formele agravante ale traficului de ființe umane

Persoanele condamnate pentru formele agravante ale traficului de ființe...

Moldova, condamnată la CEDO în cazul unui copil care a murit după o intervenție stomatologică

Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a...

Patru persoane, reținute într-un dosar privind finanțarea organizațiilor criminale din penitenciare

Patru persoane au fost reținute fiind cercetate într-o schemă...

Igor Boțan: Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online

Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online, iar subiectul...

Ștefan Popov: Escrocii folosesc tehnici de manipulare pentru a-și convinge victimele

Escrocheriile online reprezintă o inginerie socială care folosește tehnicile...

CNA efectuează percheziții la Ministerul Agriculturii

Un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și...

ULTIMA ORĂ

Pfizer execută silit România pentru suma de peste 650 milioane de euro

Compania farmaceutică Pfizer a început executarea silită a Guvernului României pentru suma de peste 650 de milioane de euro. La cererea companiei, au fost blocate...

BREAKING NEWS | Ion Ceban anunță inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului PAS

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va propune inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. Documentul urmează să...

Important

Pfizer execută silit România pentru suma de peste 650 milioane de euro

Compania farmaceutică Pfizer a început executarea silită a Guvernului României pentru suma de peste 650 de milioane de euro. La cererea companiei, au fost blocate conturile Regiei Autonome Romatsa, operatorul serviciilor de trafic aerian din România, transmite IPN. Procedura de executare silită a fost inițiată pentru echivalentul suma totală de 3,4 miliarde de lei românești, echivalentul a peste 650 milioane de euro, la care se adaugă cheltuieli de recuperare în...

Irina Vlah, adresare la Consiliul Europei și Comisia de la Veneția: „Soarta democraţiei din Republica Moldova este în pericol”

Irina Vlah, preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, a anunțat despre o nouă adresare către secretarul general al Consiliului Europei și secretarul Comisiei de la Veneția, în care îi informează despre decizia Curții Constituționale (CC)din 30 iunie 2026, decizie prin care „de acum înainte, un partid incomod poate fi exclus din alegeri doar în baza unor suspiciuni, așa cum s-a întâmplat cu „Inima Moldovei”. Pentru aceasta sunt suficiente...

Agenda europeană a Republicii Moldova, discutată de Cristina Gherasimov cu viceministrul Lituaniei

Viceprim-ministrul pentru integrare europeană Cristina Gherasimov a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu viceministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Sigitas Mitkus, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile Republicii Moldova pe agenda de integra...

Republica Moldova face un pas spre standardele UE: Parlamentul a votat în primă lectură noua lege privind arbitrajul

Republica Moldova este mai aproape de un sistem modern de soluționare a litigiilor și de standardele europene, după ce Parlamentul a aprobat în prima lectură noua lege privind arbitrajul. Documentul urmărește să transforme arbitrajul într-un mecanism mai rapid,...

Republica Moldova face un pas spre standardele UE: Parlamentul a votat în primă lectură noua lege privind arbitrajul

Republica Moldova este mai aproape de un sistem modern de soluționare a litigiilor și de standardele europene, după ce Parlamentul a aprobat în prima lectură noua lege privind arbitrajul. Documentul urmărește să transforme arbitrajul într-un mecanism mai rapid,...

Parlamentul va organiza audieri publice privind condițiile de trai și cazare ale muncitorilor străini în Republica Moldova

Parlamentul va organiza audieri publice privind condițiile de trai și cazare ale muncitorilor străini, după apariția în spațiul public a informațiilor despre persoane cazate în vagoane în apropierea municipiului Chișinău. Propunerea a fost înainta...

Parlamentul va organiza audieri publice privind condițiile de trai și cazare ale muncitorilor străini în Republica Moldova

Parlamentul va organiza audieri publice privind condițiile de trai și cazare ale muncitorilor străini, după apariția în spațiul public a informațiilor despre persoane cazate în vagoane în apropierea municipiului Chișinău. Propunerea a fost înainta...