Guvernul, după anunțul MAN: Opoziția are dreptul să depună o moțiune de cenzură

Actualizare: Reprezentanții Guvernului au declarat că, într-un stat democratic, opoziția are dreptul să depună o moțiune de cenzură, aceasta fiind un mecanism firesc al procesului democratic. Executivul a precizat că respectă acest drept al opoziției.

Știrea inițială: Partidul Mișcarea Alternativa Națională anunță că va iniția o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Decizia urmează să fie aprobată sâmbătă, în cadrul ședinței extinse a Consiliului Național al formațiunii, transmite IPN.

„Sâmbătă, Partidul MAN va întruni Consiliul Național extins și va propune moțiunea spre aprobare, după care vom îndemna toți deputații din Parlament să o semneze”, a declarat liderul MAN, Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău. Potrivit lui Ion Ceban, inițiativa este motivată de nemulțumirile față de activitatea actualului executiv.

Pe de altă parte, deputatul fracțiunii Alternativa, Ion Chicu, are o poziție diferită. El consideră că inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului ar fi contraproductivă în actualul context. Ion Chicu a argumentat că executivul are de gestionat dosare importante, precum politica bugetar-fiscală, dar și pregătirile pentru sezonul rece.

Solicitat de IPN pentru o reacție, serviciul de presă al Guvernului a menționat că va reveni ulterior cu un comentariu în privința anunțului privind moțiunea de cenzură.

Potrivit legislației, pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului sunt necesare semnăturile a cel puțin un sfert dintre deputați, adică minimum 26 de parlamentari. Pentru ca moțiunea să fie adoptată și să ducă la demiterea executivului, atunci inițiativa trebuie să întrunească votul majorității deputaților din Parlament, respectiv, cel puțin 51 de voturi.

The post Guvernul, după anunțul MAN: Opoziția are dreptul să depună o moțiune de cenzură appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Pfizer execută silit România pentru suma de peste 650 milioane de euro

Compania farmaceutică Pfizer a început executarea silită a Guvernului...

Suspendarea executării pedepsei, exclusă pentru formele agravante ale traficului de ființe umane

Persoanele condamnate pentru formele agravante ale traficului de ființe...

Moldova, condamnată la CEDO în cazul unui copil care a murit după o intervenție stomatologică

Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a...

Patru persoane, reținute într-un dosar privind finanțarea organizațiilor criminale din penitenciare

Patru persoane au fost reținute fiind cercetate într-o schemă...

Igor Boțan: Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online

Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online, iar subiectul...

Ștefan Popov: Escrocii folosesc tehnici de manipulare pentru a-și convinge victimele

Escrocheriile online reprezintă o inginerie socială care folosește tehnicile...

CNA efectuează percheziții la Ministerul Agriculturii

Un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și...

ULTIMA ORĂ

Cine ar fi secretara de stat de la Ministerul Agriculturii, reținută astăzi de CNA într-un dosar de corupție

Tatiana Nistorică, secretară de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, ar fi funcționara reținută astăzi de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), într-un dosar...

BREAKING NEWS | Ion Ceban anunță inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului PAS

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va propune inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. Documentul urmează să...

Important

Cine ar fi secretara de stat de la Ministerul Agriculturii, reținută astăzi de CNA într-un dosar de corupție

Tatiana Nistorică, secretară de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, ar fi funcționara reținută astăzi de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), într-un dosar ce vizează fapte de corupție, potrivit surselor UNIMEDIA.

Usatîi i-a cerut explicații lui Grosu: „Mi-ați tăiat 75% din salariu”. Reacție: Asta-i regula în Parlament VIDEO

Deputatul și liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a anunțat că a fost penalizat pentru absența de la trei ședințe ale Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Usatîi a spus că i-a fost redus cu 75% salariul și că luna aceasta va primi aproximativ 3990 de lei. Deputatul a menționat că o dispoziție în The post Usatîi i-a cerut explicații lui Grosu: „Mi-ați tăiat 75% din salariu”. Reacție:...

Radu Marian insistă că nu știe cine este Sorin Guzgan: „Nu pot să verific orice personaj care discută cu mine”

„Nu pot să verific orice personaj care discută cu mine”, afirmă Radu Marian, cu referire la dezvăluirile lui Renato Usatîi, precum că l-ar cunoaște pe Sorin Guzgan, presupusul cap al schemei cu escrocherii telefonice. Deputatul PAS a relatat presei că nimeni nu i-ar fi cerut să îl scoată pe individ din sala Europa a Parlamentului, atunci când au avut loc audieri publice privind fenomenul. Marian a sugerat tututor celor care dețin...

Pfizer execută silit România pentru suma de peste 650 milioane de euro

Compania farmaceutică Pfizer a început executarea silită a Guvernului României pentru suma de peste 650 de milioane de euro. La cererea companiei, au fost blocate conturile Regiei Autonome Romatsa, operatorul serviciilor de trafic aerian din România, transmite IPN. Procedura de executare silită a fost inițiată pentru echivalentul suma totală de 3,4 miliarde de lei românești, echivalentul a peste 650 milioane de euro, la care se adaugă cheltuieli de recuperare în...

Irina Vlah, adresare la Consiliul Europei și Comisia de la Veneția: „Soarta democraţiei din Republica Moldova este în pericol”

Irina Vlah, preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, a anunțat despre o nouă adresare către secretarul general al Consiliului Europei și secretarul Comisiei de la Veneția, în care îi informează despre decizia Curții Constituționale (CC)din 30 iunie 2026, decizie prin care „de acum înainte, un partid incomod poate fi exclus din alegeri doar în baza unor suspiciuni, așa cum s-a întâmplat cu „Inima Moldovei”. Pentru aceasta sunt suficiente...

Agenda europeană a Republicii Moldova, discutată de Cristina Gherasimov cu viceministrul Lituaniei

Viceprim-ministrul pentru integrare europeană Cristina Gherasimov a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu viceministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Sigitas Mitkus, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile Republicii Moldova pe agenda de integra...

Republica Moldova face un pas spre standardele UE: Parlamentul a votat în primă lectură noua lege privind arbitrajul

Republica Moldova este mai aproape de un sistem modern de soluționare a litigiilor și de standardele europene, după ce Parlamentul a aprobat în prima lectură noua lege privind arbitrajul. Documentul urmărește să transforme arbitrajul într-un mecanism mai rapid,...