Invensis Soft denunță nereguli în dosarul de insolvabilitate al S.A. „Alimentarmaș”

Comunicat de presă

SRL Invensis Soft aduce în atenția opiniei publice și a mass-mediei un ansamblu de fapte documentate care explică modul în care procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș” a ajuns să fie influențată de un grup de persoane și entități interconectate: un fost lichidator cu autorizația retrasă, un creditor formal cu o creanță de 600 lei, o companie din România și o structură asociată listelor de sancțiuni.

Informația de mai jos nu reprezintă opinii sau interpretări speculative, ci se bazează pe documente, acțiuni procesuale și fapte verificabile, multe dintre ele deja consemnate în acte oficiale.

Interesul INVENSIS SOFT – Creditor Majoritar

Fondată în anul 2010, Invensis Soft activează în domeniul serviciilor IT și are peste 120 de angajați. (Anexa nr.1)

În anul 2021, compania a analizat extinderea activității prin achiziția unui spațiu industrial în municipiul Chișinău, context în care a apărut interesul pentru activele S.A. „Alimentarmaș”, aflată în procedură de insolvabilitate din 2008 și în faliment din 2021.

Pentru a participa legal în procedura de lichidare, Invensis Soft a achiziționat creanțele CNAS în valoare de 8.344.077 lei, sumă achitată integral la bugetul de stat.

Rolul lichidatorului Puiu Albert

La baza constatărilor se află rolul exercitat de Puiu Albert, desemnat lichidator al S.A. „Alimentarmaș” în august 2022(Anexa nr.2) și destituit în martie 2024, după retragerea autorizației de administrator autorizat.(Anexa nr. 3)

Pe durata mandatului său, procedura de insolvabilitate a stagnat, fără progrese semnificative. Conform hotărârilor judecătorești definitive, Puiu Albert a fost condamnat:

  • în 2015, pentru infracțiuni de corupție (Anexa nr. 4);
  • în 2026, fiind recunoscut vinovat pentru o faptă similară, dar eliberat de pedeapsă ca urmare a prescripției (Anexa nr.5).

Deși autorizația i-a fost retrasă, Puiu Albert a rămas implicat direct în activitatea S.A. „Alimentarmaș”. În mai 2024, acesta a fost angajat ca manager logistică, preluând de facto și atribuții ce țin de evidența financiar-contabilă (Anexa nr. 6). Prin această poziție, a avut acces la informații sensibile privind patrimoniul, creditorii și structura datoriilor.

Apariția ROSE A.C. și structura sancționată

În anul 2025, în procedură apare ROSE A.C., care înaintează o ofertă de stingere a creanțelor (Anexa nr.7). Deși o astfel de ofertă este permisă de lege, analiza documentelor a ridicat semne de întrebare privind structura ofertantului și proveniența fondurilor.

ROSE A.C. devenise proprietara Activrecargado, fosta Global Comerț, societate care deține peste 40% din acțiunile S.A. „Alimentarmaș” și care, împreună cu ex fondatorul și directorul – cetățean ucrainean Osypchuk Oleg,  figurează în contextul sancțiunilor asociate rețelei lui Veaceslav Platon (https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=141522&lang=ro) (Anexa nr.8).

Cumul de roluri – conflict de interese

În fapt, aceeași persoană – Puiu Albert – apare succesiv:

ca lichidator al debitorului;

ca angajat al debitorului, cu acces la date interne, concediat în 2026(Anexa nr.9);

ca reprezentant al ofertantului ROSE A.C. în aceeași procedură (Anexa nr.10).

Această succesiune ridică suspiciuni rezonabile de conflict de interese. Mai mult ca atât, el a fost cel care a întocmit lista creditorilor și ajustat cuantumul datoriilor S.A. ”Alimentarmas” până la o sumă, rezonabilă spre achitare pentru SRL ”Rose A.C.”. Din totalul datoriilor S.A. ”Alimentarmas” de aproape 20 de milioane de lei, în lista întocmită de Puiu Albert s-au regăsit mai puțin de 9 milioane.

Creditorul de 600 lei

În paralel, în procedură este introdus Ipate Nichita, persoană condamnată anterior pentru omor (Anexa nr. 11), care achiziționează o creanță de 600 lei și obține acces complet la dosarul de insolvabilitate, fiind ulterior desemnat reprezentant al debitorului (Anexa nr.12).

Miza: 10 milioane euro

În cadrul întâlnirilor desfășurate în toamna anului 2025, inițiate de Invensis Soft cu scopul de a clarifica situația existentă, Valeriu Diaconu, fost colaborator al poliției din Republica Moldova, care s-a prezentat ca fiind unul dintre factorii de decizie ai societăților Rose A.C. și Global Comerț, însoțit de Ipate Nichita, a solicitat suma de 10 milioane EUR pentru cedarea controlului asupra pachetului de acțiuni. Această sumă a fost apreciată de Invensis Soft ca fiind vădit disproporționată în raport cu valorile reale ale tranzacțiilor anterioare.

Presiuni directe și amenințări cu denigrarea publică

Ca reacție la refuzul nostru de a da curs solicitărilor financiare formulate, Ipate Nichita, Puiu Albert, Valeriu Diaconu și ceilalți actori implicați au recurs la amenințări explicite privind inițierea unor campanii de denigrare în mass-media, precum și la sesizarea organelor de drept și a altor autorități competente. Scopul acestor acțiuni a fost exercitarea unei presiuni directe asupra noastră pentru a ne determina să achităm suma de bani solicitată.

În opinia noastră, tentativa de a obține 10 milioane de euro, cu un efort minim și prin utilizarea unor pârghii extrajuridice, reprezintă intenția reală care a stat la baza tuturor operațiunilor întreprinse de această grupare, în frunte cu Veaceslav Platon, în legătură cu S.A. „Alimentarmaș”.

De ce „EFORT MINIM”

Caracterul de „efort minim” rezultă din analiza tranzacțiilor concrete. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Chișinău la 14.03.2025, Osypchuk Oleg, acționând prin mandatarul său, avocatul Alexei Kebeș, a vândut către SRL „Rose A.C.” cota-parte de 100% din capitalul social al SRL „Activrecargado” la prețul de doar 2.005.400 lei (Anexa nr.13).

La 17.04.2025, Agenția Servicii Publice a înregistrat modificările în registru, inclusiv la nivelul beneficiarilor efectivi: Osypchuk Oleg a fost exclus, iar în locul său au fost înscriși Levitchi Eugeniu și Căpățîna Gheorghii (Anexa nr.14). Acest pas reprezintă un mecanism clasic de „dezlipire” formală de persoana asociată subiectului restricțiilor, fără ca miza economică reală să dispară, în pofida eforturilor Serviciul Fiscal de Stat care au constatat tranzacțiile suspecte ale persoanelor asociate lui Veaceslav Platon, prin Deciziile nr. 38 din 23.10.2024 și nr. 63 din 07.03.2025 (Anexa nr.15, 16).

Stratificare transfrontalieră și „curățare” formală

Lanțul tranzacțiilor a fost continuat în mod deliberat printr-o stratificare transfrontalieră, menită să dilueze urmele controlului real. Astfel, la 1 august 2025, printr-un contract autentificat în România, la Iași, SRL „Rose A.C.” a cesionat 100% din părțile sociale ale SRL „Activrecargado” către SRL „Frumoss Proiectare”, pentru suma de 102.450 euro (Anexa nr. 17).

Inițial, această operațiune a fost blocată de autoritățile fiscale. Serviciul Fiscal de Stat a emis Decizia nr. 174 din 2 septembrie 2025, prin care a dispus sistarea executării cererii de înregistrare (Anexa nr. 18). Ulterior, prin Decizia nr. 754/202 din 23 septembrie 2025, aceeași instituție a consemnat explicit existența unor „suspiciuni de eludare a măsurilor restrictive internaționale”.

Cu toate acestea, în pofida acestor constatări oficiale, deciziile respective au fost ulterior revocate. La 10 octombrie 2025, Agenția Servicii Publice a admis cererea de înregistrare, finalizând astfel procesul de „curățare” formală a structurii (Anexa nr. 19). În urma acestei decizii:

  • SRL „Rose A.C.” a fost radiată din calitatea de asociat (100%);
  • SRL „Frumoss Proiectare” a fost înscrisă ca asociat unic (100%);
  • Valeriu Diaconu a fost stabilit drept beneficiar efectiv, cu o cotă de 100%, persoană menționată anterior în contextul aceleiași structuri de interese.

Rezultatul final este unul limpede: entitatea inițial asociată subiectului măsurilor restrictive Veaceslav PLATON a fost reambalată, prin două tranzacții externe succesive și două etape de schimbare a beneficiarului efectiv, într-o structură care, la nivel formal, nu mai poartă amprenta listei SIS, deși continuitatea interesului economic și a controlului real rămâne intactă.

Tranzacțiile suspecte, identificate la „curățarea” formală

Relevanța acestui mecanism este amplificată de faptul că fluxurile financiare aferente S.A. „Alimentarmaș” au fost semnalate autorităților înainte ca procesul de „curățare” formală să fie finalizat. La sesizarea fostului administrator al societății, mișcările de bani au fost tratate drept suspecte în contextul aplicării măsurilor restrictive.

Prin Decizia nr. 229 din 22 decembrie 2025, Serviciul Fiscal de Stat a dispus sistarea tranzacțiilor efectuate de SRL „Rose A.C.” în valoare totală de peste 8,57 milioane lei, identificând totodată Î.C.S. „Activrecargado” S.R.L. (IDNO 1005600009070), cunoscută anterior ca Î.C.S. „Global Comerț” S.R.L., drept entitate asociată cu Veaceslav Platon, subiect al măsurilor restrictive.

Blocarea, pentru 30 de zile, a executării creanțelor în valoare de aproximativ 8,57 milioane lei din conturi speciale confirmă că riscul de eludare a sancțiunilor a fost considerat real și iminent, cu mult înainte ca structura să fie „igienizată” formal (Anexa nr. 20).

Proveniența fondurilor și simularea tranzacțiilor

Un aspect esențial îl constituie proveniența fondurilor utilizate. Conform declarației de proveniență a surselor de finanțare depusă de SRL „Rose A.C.”:

  • 150.000 USD – împrumut de la Ala Castraveț;
  • 50.000 USD – împrumut de la Alvian Istrate;
  • 100.000 euro – împrumut de la Valeriu Diaconu, care a împrumutat suma de la Castraveț Cătălina;
  • 200.000 euro – împrumut de la Galina Puiu, care a vândut un imobil cu 2.300.000 lei și a împrumutat 2.000.000 lei de la Castraveț Cătălina.

Se prezumă astfel că suma de 2.005.400 lei utilizată în tranzacția inițială este aceeași cu suma de 102.450 euro primită la 01.08.2025 de Rose A.C. de la SRL „Frumoss Proiectare”, ceea ce indică o simulare a tranzacțiilor menită să dilueze percepția asupra provenienței reale a fondurilor (Anexa nr. 21).

Pseudo-finanțatorii acestei operațiuni ar fi soții Alvian Istrate și Castraveț Cătălina, care, prin relații juridice directe și indirecte, au finanțat practic întreaga schemă, utilizând contracte de împrumut cu dobândă de 3% anual. În contextul mecanismului atribuit lui Veaceslav Platon pentru eludarea sancțiunilor, aceștia apar drept fațadă, fără o justificare economică reală a investițiilor. Este legitim să ne întrebăm care a fost rațiunea împrumutării a încă 200.000 USD, fără garanții, către o firmă cu rulaj anual de cel mult 50.000 USD, în condițiile în care dobânzile bancare sunt superioare.

Concluzie

Cazul S.A. „Alimentarmaș” depășește clar cadrul unei simple dispute între creditori sau al unei oferte izolate de stingere a unor obligații financiare. Analiza documentelor relevă un mecanism coerent și structurat, în care rolurile și interconectările sunt precise, nu întâmplătoare.

În centrul acestui mecanism se regăsesc:

  • SRL „ROSE A.C.”, utilizată ca vehicul de intervenție extern, din afara jurisdicției Republicii Moldova;
  • Î.C.S. „Activrecargado” / „Global Comerț”, societate care deține peste 40% din capitalul S.A. „Alimentarmaș”, deci un pachet cu miza economică decisivă;
  • Ipate Nichita, în rol de actor procedural și instrument de presiune;
  • Puiu Albert, ca verigă operațională cu acces la informații interne sensibile;
  • precum și riscul concret de eludare a măsurilor restrictive aplicate entităților asociate lui Veaceslav Platon.

Pentru SRL „Invensis Soft”, interesul este legitim și ferm: procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș” trebuie să se desfășoare transparent, legal și echitabil, fără conflicte de interese, fără structuri interpuse și fără folosirea neloială a informațiilor interne, în detrimentul creditorilor și al ordinii de drept.

Invensis Soft cooperează integral cu autoritățile competente și pune la dispoziție toate documentele relevante pentru clarificarea completă a circumstanțelor descrise. Compania subliniază că nu substituie rolul instituțiilor statului, iar prezumția nevinovăției rămâne pe deplin aplicabilă tuturor persoanelor vizate.
În același timp, faptele documentate au un interes public major și justifică o examinare riguroasă și obiectivă de către instituțiile abilitate.

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

The post Invensis Soft denunță nereguli în dosarul de insolvabilitate al S.A. „Alimentarmaș” appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

CEDO a constatat anul trecut 73 de încălcări ale Convenției în cauze privind Republica Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat anul trecut...

Peste 400 de muncitori, implicați zilnic în salubrizarea capitalei

Peste 400 de muncitori ai Direcției generale locativ-comunale și...

Reforma justiției, una dintre condițiile aderării la UE: lecțiile României, discutate la Chișinău

Experiența României în procesul de integrare europeană poate ajuta...

Poziția AGEPI cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor și drepturilor conexe

Comunicat de presă Cu referire la materialul publicat pe pagina https://copyright.md/ intitulat...

Thierry Wolton: Drama nazismului a reușit să șteargă drama comunismului

Deși nazismul este condamnat pe bună dreptate la nivel...

Thierry Wolton: Comunismul este cel mai rău dintre sistemele care au existat în istoria lumii

Regimul comunist a avut cel mai devastator impact din...

Eugeniu Osmochescu preia interimatul funcției de premier

Președinta Maia Sandu a semnat decretul cu privire la...

ULTIMA ORĂ

O inițiativă legislativă ar putea modifica radical Legea cetățeniei române: Modificările propuse

Parlamentarii USR din România, deputatul Iulian Lorincz şi senatorul Cătălin Bochileanu, au depus o iniţiativă legislativă care le conferă cetăţenilor străini căsătoriţi cu români...

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru: „PAS trebuie să-și asume guvernarea”

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea sa îl va propune oficial pe președintele Parlamentului, Igor Grosu,...

Important

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

Ion Ceban: „Interesele politice și lupta pentru funcții au ajuns mai importante decât problemele oamenilor”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova...

O inițiativă legislativă ar putea modifica radical Legea cetățeniei române: Modificările propuse

Parlamentarii USR din România, deputatul Iulian Lorincz şi senatorul Cătălin Bochileanu, au depus o iniţiativă legislativă care le conferă cetăţenilor străini căsătoriţi cu români dreptul de a solicita cetăţenia română, chiar dacă nu domiciliază în România, scrie presa română.

Energocom rezervă capacități de transport al gazelor naturale pentru perioada rece

Energocom a demarat pregătirile pentru viitorul sezon rece. Compania a participat la licitația anuală de rezervare a capacităților de transport al gazelor prin punctul de interconectare de la Ungheni, asigurând din timp logistica necesară pentru aprovizionarea Republicii Moldova în perioada 1 octombrie 2026 - 30 septembrie 2027.

Peste 20 de miliarde de lei, colectate de Serviciul Vamal la buget, în șase luni din anul curent

Serviciul Vamal a acumulat peste 20,38 miliarde de lei la bugetul de stat în primele șase luni din anul curent, cifra fiind mai mare cu 7,2 la sută sau cu 1,36 miliarde de lei comparativ cu perioada similară a anului 2025, informează MOLDPRES. Cea mai ...

Păcălită pe facebook, dusă în Grecia și forțată să se prostitueze: moldoveancă, salvată de poliție

O cetățeană a Republicii Moldova, în vârstă de 34 de ani, a fost racolată prin intermediul rețelelor de socializare și atrasă în Grecia cu o presupusă oportunitate de întâlnire, potrivit unui comunicat al Poliției, în cadrul operațiunii internaționale „Global Chain”. După sosire, femeia ar fi fost constrânsă să presteze servicii sexuale. La mai puțin de o săptămână de la plecare, victima a fost localizată de polițiștii moldoveni, iar prin cooperare...

CEDO a constatat anul trecut 73 de încălcări ale Convenției în cauze privind Republica Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat anul trecut 48 de hotărâri în cauze ce vizează Republica Moldova. În 45 dintre acestea, instanța a constatat 73 de încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, cele mai multe referindu-se la dreptul la un proces echitabil. Pentru prima dată au fost constatate și încălcări privind interzicerea sclaviei și a muncii forțate. Datele au fost prezentate în cadrul audierilor publice organizate de...

Femeia suspectată de tentativa de asasinare a omului de afaceri Vadim Ermolaev, găsită moartă în Ucraina

Anastasia Berezovskaia, cetățeanca ucraineană suspectată de tentativa de asasinare a omului de afaceri Vadim Ermolaev în Monaco, a fost găsită moartă în Ucraina. Anunțul a fost făcut de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) marți, 7 iulie. Potrivit SBU, Berezovskaia a revenit în Ucraina în data de 1 iulie. După întoarcere, aceasta a ținut legătura The post Femeia suspectată de tentativa de asasinare a omului de afaceri Vadim Ermolaev,...

Peste 400 de muncitori, implicați zilnic în salubrizarea capitalei

Peste 400 de muncitori ai Direcției generale locativ-comunale și amenajare au desfășurat zilnic lucrări de salubrizare în sectoarele capitalei. Aceștia au intervenit la spălarea stațiilor de așteptare, curățarea curților de bloc și evacuarea deșeurilor, transmite IPN. Potrivit DGLCA, săptămâna trecută au fost spălate trotuare și pasaje subterane, iar iarba a fost cosită în aproape 190 de curți ale blocurilor de locuit. În urma acțiunilor de salubrizare au fost evacuate 229...