Defrișări ilegale la Dondușeni: peste 90 de arbori tăiați și prejudiciu de zeci de mii de lei

Mai multe cazuri de tăieri ilegale și recoltare neautorizată a masei lemnoase au fost depistate de inspectorii de mediu în raionul Dondușeni. Neregulile au fost constatate în urma raziilor desfășurate în teren, dar și după un apel telefonic.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, un prim caz a fost depistat în sectorul nr. 2 al Ocolului Silvic Dondușeni, unde a fost constatată recoltarea ilegală a masei lemnoase. Pe acest caz a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție, scrie tvn.md.

Alte două cazuri au fost documentate în fâșiile forestiere de protecție gestionate de Primăria Țaul. În primul caz, inspectorii au identificat 64 de cioate de arbori din speciile salcâm și frasin, cu diametre cuprinse între 8 și 19 centimetri. Volumul masei lemnoase sustrase constituie 2,22 metri cubi, iar prejudiciul cauzat mediului este estimat la 12.350 de lei.

În cel de-al doilea caz, au fost depistate 26 de cioate de arbori din aceleași specii, salcâm și frasin, cu diametre cuprinse între 6 și 17 centimetri. Volumul masei lemnoase tăiate ilegal este de 0,792 metri cubi, iar prejudiciul a fost calculat la 4.650 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un alt caz a fost depistat în urma unui apel telefonic. Inspectorii de mediu s-au deplasat la fața locului și au constatat că persoane necunoscute au tăiat ilegal opt arbori din speciile frasin, stejar și arțar, din pădurea gestionată de Primăria Tîrnova. Arborii aveau diametre cuprinse între 10 și 55 de centimetri.

În acest caz, volumul masei lemnoase tăiate ilegal constituie 5,126 metri cubi, iar prejudiciul cauzat mediului este estimat la 13.540 de lei.

În total, inspectorii au depistat cel puțin 98 de cioate, iar prejudiciul total estimat în cazurile documentate depășește 30.000 de lei. Materialele au fost transmise organelor de drept pentru identificarea persoanelor vinovate și atragerea acestora la răspundere conform legislației.

Articolul Defrișări ilegale la Dondușeni: peste 90 de arbori tăiați și prejudiciu de zeci de mii de lei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Președinta Indiei vine în Republica Moldova în iulie. Va fi însoțită de zeci de oameni de afaceri

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, vine la Chișinău pe 20...

Exporturile din regiunea transnistreană spre UE, la fel de mari ca anul trecut

Exporturile realizate de agenții economici din regiunea transnistreană către...

VIDEO Alertă la Căușeni: pompierii luptă cu un incendiu de vegetație

Un incendiu de vegetație a izbucnit marți, 7 iulie,...

„La lumina din inimă se adună și lumina lui Dumnezeu”. Prima predică a noului mitropolit al Basarabiei

Noul mitropolit al Basarabiei, părintele Antonie, a ținut prima...

Marine Le Pen, condamnată în apel, poate totuși candida la prezidențialele din 2027

Marine Le Pen a fost condamnată marți, în apel,...

ULTIMA ORĂ

Rachetele balistice – ultimul avantaj strategic major al Moscovei împotriva Ucrainei. Zelenski, la NATO: „Vă rugăm să ne ajutați”

Ucraina deține „cea mai mare și mai avansată capacitate de luptă cu drone din lume”, dar principala vulnerabilitate rămâne apărarea împotriva rachetelor balistice rusești, a...

Victoria Furtună, reacție înaintea ședinței CCM: „Șase judecători nu pot decide în locul Parlamentului”

Sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind unele prevederi din Legea privind statutul special al Găgăuziei ar trebui declarată inadmisibilă, susține liderul...

Important

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru: „PAS trebuie să-și asume guvernarea”

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

Rachetele balistice – ultimul avantaj strategic major al Moscovei împotriva Ucrainei. Zelenski, la NATO: „Vă rugăm să ne ajutați”

Ucraina deține „cea mai mare și mai avansată capacitate de luptă cu drone din lume”, dar principala vulnerabilitate rămâne apărarea împotriva rachetelor balistice rusești, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la summitul NATO de la Ankara. El a solicitat aliaților să accelereze livrările de rachete pentru sistemele de apărare aeriană.

Facturile la gaz pentru consumul din iunie vor fi emise în prima parte a lunii august. Energocom trece la propriul sistem de procesare a...

Facturile pentru consumul de gaze naturale din luna iunie 2026 vor fi emise estimativ în prima parte a lunii august. Anunțul a fost făcut astăzi de Energocom, care a menționat că amânarea are loc în contextul procesului de tranziție la propriul sistem de p...

Președinta Indiei vine în Republica Moldova în iulie. Va fi însoțită de zeci de oameni de afaceri

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, vine la Chișinău pe 20 iulie. Oficiala va fi însoțită de o delegație de aproximativ 40 de businessmani, care vor participa la Forumul de Afaceri Moldova-India. Potrivit organizatorilor, discuțiile se vor concentra pe mai multe domenii cu potențial de cooperare, printre care infrastructura și construcțiile, industria prelucrătoare, tehnologia informației, energia regenerabilă, industria farmaceutică, agricultura și procesarea produselor agroalimentare, transmite IPN. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la...

Exporturile din regiunea transnistreană spre UE, la fel de mari ca anul trecut

Exporturile realizate de agenții economici din regiunea transnistreană către statele membre ale Uniunii Europene au rămas la același nivel în primul semestru al anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – 76,9% din volumul total al tranzacțiilor comerciale externe. Importurile din spațiul UE au constituit, la rândul lor, 41,5% din volumul total al bunurilor introduse în regiune. Principalele destinații pentru exporturi sunt state din UE, în special România,...

Uzina Metalurgică din Rîbnița și-ar fi reluat activitatea. Atelierul de topire a oțelului ar fi fost repornit

Atelierul de topire a oțelului al Uzinei Metalurgice Moldovenești (UMM) din Rîbnița ar fi fost repornit. Informația a fost comunicată de publicația МОСТ, care face trimitere la trei surse care cunosc situația din regiunea transnistreană. Potrivit uneia dintre acestea, uzina a început procesul de topire a metalului pe 5 iulie. În aceeași zi, portalul regional The post Uzina Metalurgică din Rîbnița și-ar fi reluat activitatea. Atelierul de topire a...

CM 2026 // Argentinianul Lionel Messi atacă opt recorduri istorice în optimile de finală, înaintea meciului cu Egiptul

Naționala de fotbal a Argentinei se pregătește astăzi, începând cu ora 19.00, pentru confruntarea din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026 împotriva reprezentativei Egiptului, partidă care reprezintă un moment de cotitură pentru căpitanul sud-amer...

Președinta Indiei, în vizită la Chișinău, cu o delegație de 40 de oameni de afaceri

Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, va efectua o vizită la Chișinău pe 20 iulie. Lidera de la New Delhi va fi însoțită de o delegație de aproximativ 40 de oameni de afaceri, care vor participa la Forumul de Afaceri Moldova-India, transmite IPN. Potrivit organizatorilor, discuțiile se vor concentra pe mai multe domenii cu potențial de cooperare, printre care infrastructura și construcțiile, industria prelucrătoare, tehnologia informației, energia regenerabilă, industria farmaceutică, agricultura...