Audit: Datoriile companiei Moldovagaz față de Gazprom nu sunt veridice

Datoriile companiei Moldovagaz față de Gazprom nu sunt veridice. Cel puțin, asta susține Curtea de Conturi, care precizează că pentru gazele livrate pe teritoriul controlat de Chișinău, rușii cer aproximativ 740 de milioane de dolari, datoria regiunii transnistrene fiind evaluată la aproximativ 7,8 miliarde de dolari.

Datele se regăsesc în raportul de audit al societății Moldovagaz, prezentat de Curtea de Conturi la Comisia parlamentară pentru economie. Potrivit raportorilor, au fost găsite nereguli în acte, încă de la crearea companiei mixte moldo-ruse, în 1999, anunță Moldova 1.

Potrivit Curții de Conturi, activele fondatorilor au fost evaluate incorect, ceea ce înseamnă că o parte din datorie ar fi trebuit stinsă din contul bunurilor pe care Guvernul le-a transmis în capitalul social, dar și cotele-părți ar fi trebuit să arate altfel. Gazprom-ul și regiunea transnistreană dețin împreună peste 63 la sută din acțiuni, iar Guvernul de la Chișinău 35,33 de procente. În 2005, Tiraspolul și-a retras activele din capitalul social, însă a rămas în structura de acționari.

„Nedelimitarea exhaustivă în actele de verificare existente a datoriilor istorice dintre partea dreaptă și partea stângă a Nistrului nu oferă o certitudine cu privire la veridicitatea acestora, respectiv, și nici asupra cheltuielilor financiare aferente acestor datorii. Mai mult ca atât, auditul constată că datoriile malului stâng și malului drept ale Nistrului nu corespund realității”, afirmă Sergiu Știrbu, membru al Curții de Conturi.

Potrivit Curții de Conturi, în decembrie 2021, datoriile curente pentru livrările de gaze constituiau 37,3 milioane de dolari.

„După documentele care sunt semnate și, respectiv, după datele din contabilitatea noastră, noi avem datorii față de Gazprom și compania Factory Finance în jur de 709 milioane de dolari. Acest lucru trebuie divizat după anumite perioade. Cea mai mare pondere o au datoriile care au fost formate până în anul 2005”, a menționat directorul Moldovagaz, Vadim Ceban.

„Curtea de conturi, în mare parte, a confirmat ipotezele sau afirmațiile noastre din studiile publicate anterior. Conform tuturor încălcărilor pe care noi le-am depistat și care pot fi confirmate prin copii de documente, malul drept nu are datorii. Și datoria la gaz a fost majorată artificial cu peste 950 de milioane de dolari. (…) sarcina Curții de Conturi a fost să identifice unde au fost ascunse o parte din documente”, a subliniat expertul în energetică Sergiu Tofilat.

Auditul datoriei istorice față de Gazprom pentru gazele livrate pe malul drept al Nistrului este realizat de două firme străine, contractate de Guvern.

ULTIMA ORĂ

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

ULTIMA ORĂ

Ucraina primește un nou ajutor militar, în valoare de 400 de milioane de dolari

Pentagonul a anunțat un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Sprijinul vine după luni de întârziere care au stârnit...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Ucraina primește un nou ajutor militar, în valoare de 400 de milioane de dolari

Pentagonul a anunțat un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Sprijinul vine după luni de întârziere care au stârnit nemulțumiri în Congres și au intensificat verificările asupra modului în care Departamentul Apărării gestionează sprijinul pentru Kiev. Cu toate acestea, livrările efective de armament rămân, deocamdată, fără un calendar clar.

Escrocherii telefonice tot mai frecvente: Apeluri cu „urgențe” false pentru a fura date și bani

Creștere alarmantă a escrocheriilor telefonice: sute de persoane au fost vizate în doar câteva zile de apeluri în care infractorii invocă accidente, tranzacții suspecte sau premii fictive pentru a provoca panică și a obține bani ori date sensibile, avertizează Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112.

Escrocherii telefonice tot mai frecvente: Apeluri cu „urgențe” false pentru a fura date și bani

Creștere alarmantă a escrocheriilor telefonice: sute de persoane au fost vizate în doar câteva zile de apeluri în care infractorii invocă accidente, tranzacții suspecte sau premii fictive pentru a provoca panică și a obține bani ori date sensibile, avertizează Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112.

Escrocherii telefonice tot mai frecvente: Apeluri cu „urgențe” false pentru a fura date și bani

Creștere alarmantă a escrocheriilor telefonice: sute de persoane au fost vizate în doar câteva zile de apeluri în care infractorii invocă accidente, tranzacții suspecte sau premii fictive pentru a provoca panică și a obține bani ori date sensibile, avertizează Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112.

(video) „Sub tricolorul RM ați luptat, ați învins și ne faceți mândri.” Campioni și vicecampioni mondiali, aplaudați în picioare de deputații, în Parlament

O echipă de tineri campioni mondiali a mers, astăzi, în plenul Parlamentului. Deputații i-au aplaudat în picioare pe sportivi, pentru rezultatele remarcabile la campionatul de karate Kyokushin, desfășurat în aceste zile în Polonia.

Moldova 1, de 68 de ani pe piața media: „Pentru mine Moldova 1 este deja acasă”

Postul public de televiziune Moldova 1 marchează, pe 30 aprilie, 68 de ani de la prima sa emisie. De aproape șapte decenii, instituția media publică aduce în casele telespectatorilor știri, povești de viață și emisiuni interactive.

Accident spectaculos în Franţa, unde un autobuz şi o maşină au ajuns în Sena. Imagini de la intervenţia salvatorilor

Scene tensionate, joi, 30 aprilie, pe malul Senei, după ce o tânără aflată la volanul unui autobuz, în timpul unei lecții de conducere, a pierdut controlul direcției, iar vehiculul a ajuns în fluviu, împreună cu un autoturism. Accidentul s-a produs la Juvisy-sur-Orge, în departamentul Essonne, în urma unei coliziuni pe malul apei, scrie adevărul.ro. Potrivit presei franceze, accidentul a avut loc în jurul orei 9:30, când șoferița autobuzului, care făcea școala...