Biroul politici de reintegrare reamintește despre faptul că dosarul cetățeanului Republicii Moldova Vadim Pogorlețchi, aflat în detenție ilegală de aproape 3 ani, într-o instituție privativă de libertate din or.Tiraspol, în tot acest interval de timp s-a aflat în vizorul constant al autorităților Republicii Moldova, informează TRIBUNA.
Potrivit instituției, multiple sesizări au fost transmise în adresa reprezentantului politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană de la Tiraspol, prin care a fost solicitată eliberarea neîntârziată și...
Pe parcursul zilei de ieri, Comisia Electorală Centrală a recepționat o cerere din partea unui potențial candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 28 septembrie 2025, informează TRIBUNA.
Cererea a fost depusă de către Valentin Vinnicenco, care a solicitat eliberarea listelor de subscripție pentru a colecta de sine stătător semnături în susținerea sa.
Reamintim că, pentru a fi înregistrat, candidatul independent prezintă la CEC liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 2...
Poliția anunță că a identificat 13 persoane, revenite în Orhei după manifestația din capitală, care au fost remunerate financiar la sediul unui partid politic, iar acum sunt documentate de poliție. În vizorul oamenilor legii este și persoana care a împărțit bani fiecărui participant.
”Cei 300 de lei, promiși pentru participarea la protestul de sâmbăta trecută din Chișinău, au ajuns și la Orhei. În continuare sunt efectuate acțiuni suplimentare pentru identificarea altor persoane vizate în actele...
Cei 300 de lei, promiși pentru participarea la protestul de sâmbăta trecută din Chișinău, au ajuns și la Orhei. Despre aceasta anunță Poliția, informează TRIBUNA.
Potrivit instituției, 13 persoane, revenite în Orhei după manifestația din capitală, au fost remunerate financiar la sediul unui partid politic, iar acum sunt documentate de poliție.
„În vizorul oamenilor legii este și persoana care a împărțit bani fiecărui participant.
În continuare sunt efectuate acțiuni suplimentare pentru identificarea altor persoane vizate în actele...
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu cunoaște motivele pentru care primarul Chișinăului, Ion Ceban, ar fi fost declarat indezirabil pe teritoriul României și că nu s-a interesat de acest subiect, subliniind că nu intră în atribuțiile sale.„Nu este de competența mea! Toate întrebările trebuie adresate autorităților române”, a declarat șefa statului, întrebată de presă despre acest caz.Maia Sandu a menționat, totodată, că în ultimii ani mai mulți cetățeni moldoveni au fost...
Procuratura Generală demontează speculațiile apărute în spațiul public: Plahotniuc și-a exprimat consimțământul pentru extrădare abia ieri, 29 iulie:
Cronologia din prima sursă:
La 22 iulie 2025, Vladimir Plahotniuc a fost reținut de autoritățile Republicii Elene pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce încerca să părăsească țara. Despre acest fapt, Procuratura Generală a fost informată oficial de către BNC Interpol Chișinău.
La 23 iulie 2025, pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost emis un mandat de arest...
Președinta Maia Sandu a convocat, miercuri, 30 iulie, ședința Consiliul Suprem de Securitate (CSS), informează TRIBUNA.
În cadrul acesteia, vor fi discutate acțiunile privind combaterea manipulării informaționale și a ingerințelor străine în procesul electoral.
După ședința CSS, șefa statului va susține o conferință de presă, începând cu ora 10:00.