Traian Băsescu a declarat că războiul din Ucraina nu se va încheia în viitorul apropiat și că Uniunea Europeană trebuie să intre în negocieri directe cu Vladimir Putin, fără a mai accepta o mediere prin Donald Trump, pe care îl consideră imprevizibil și inconsecvent.
Fostul președinte a susținut că Putin nu și-a atins obiectivele strategice, iar conflictul va continua atâta timp cât nu există un canal de negociere serios între Moscova și Bruxelles.
„Este timpul ca...
România a importat vineri la prânz aproximativ 5 milioane de metri cubi de gaze pe zi, ceea ce înseamnă circa 10% din consumul total la nivel național.
Deși depozitele de gaze ale țării sunt pline în proporție de 70%, se poate extrage de acolo doar o cantitate limitată. În același timp, prețul gazelor la Bursa Română de Mărfuri a crescut cu 12% față de începutul săptămânii.
Datele Transgaz analizate de HotNews arată că vineri la...
Rectorul Universității București, Marian Preda, a explicat vineri care sunt motivele reale ale tentativei de desființare a Universității din Cahul, prin absorbirea acesteia în Universitatea Tehnică din Moldova – o inițiativă ce a provocat un scandal în Republica Moldova.
Rectorul Marian Preda a arătat că această comasare ridică semne mari de întrebare din cauza momentului ales, dar și pentru că ar duce la comasarea unei universități cu domenii sociale la una cu domenii tehnice.
Marian Preda,...
Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că anul 2026 abia a început, dar deja la această etapă este clar că acesta va fi unul dificil pentru Republica Moldova.
În context, ea a venit o prognoză în care s-a referit la principalele provocări cu care s-ar putea confrunta ţara în noul an.
„În primul rând, este absolut evident că vom avea un an greu din punct de vedere financiar. Negocierile cu Fondul Monetar...
Serviciile municipale de profil au intervenit și în cursul dimineții pe străzile, trotuarele și spațiile publice din Capitală, în contextul condițiilor meteo dificile.
Echipele operative au acționat pentru deszăpezirea carosabilului, curățarea și tratarea trotuarelor, precum și pentru menținerea accesibilității în zonele cu flux sporit de pietoni, în special în preajma instituțiilor publice, stațiilor de transport și trecerilor pietonale.
La această oră, serviciile municipale rămân în continuare în teren, monitorizând situația și intervenind unde este necesar, pentru...
Primarul General, Ion Ceban, constată că având în vedere faptul că, după o perioadă îndelungată, ninsorile au cuprins întreg teritoriul țării, rezultând un strat consistent de zăpadă, precum și condițiile dificile de circulație pe drumurile naționale, considerăm oportună declararea de către Guvern a zilei de vineri, a treia zi de Crăciun, drept zi liberă la nivel național.
Potrivit lui Ion Ceban, această măsură ar permite atât persoanelor care au plecat în vizită la bunici sau...
Cum acolo cu “Roaming ca acasă” din 1 ianuarie?, se întreabă Olesea Stamate.
Olesea Stamate constată că Roaming funcționează, dar se pare că nu pentru toți. La Orange a funcționat perfect, verificat zilele acestea. La Moldcell însă, deși erau GB trafic incluși în abonament pentru România, iar serviciul clienți a confirmat ca anume aceștia vor fi decontați în spațiul UE….
La câteva zile în spațiul UE, susține Olesea Stamate, GB-ii au rămas, banii au fost scoși...